Hikikomori e un fel de arest la domiciliu. Doar că unul autoimpus, de plăcere. O plăcere perversă, care devine dependenţă, malformând percepţia despre sine şi despre lume a celui care dezvoltă acest sindrom.
Hikikomori e un flagel modern, care se răspândeşte din ce în ce mai mult în rândul generaţiilor tinere din Japonia. Principalul său efect este izolarea: tinerii ajung să stea în casă câteva zile, apoi săptămâni, luni şi tot aşa până trece un an. În multe cazuri trec însă chiar ani fără ca persoanele care suferă de acest sindrom să iasă din casă.
Fiind o boală nouă, nu sunt mulţi specialişti care pot înţelege cu ce se confruntă cei afectaţi de acest fenomen social şi cum pot fi trataţi.
Kato a studiat modul de manifestare al hikikomori cu o echipă de cercetare de la Universitatea Kyushu, din Fukuoka, şi spune că a întâlnit cazuri severe de oameni care la 50 de ani au dispărut din societate de 30 de ani. Sunt persoane care se rup de prieteni şi de familie, şi trăiesc bine-merci între patru pereţi, fără să aibă nevoie să iasă din locuinţă. Îşi comandă toate cele necesare traiului de pe internet şi ajung la un soi de independenţă socială care le convine mai mult decât provocările pe care le dezvoltă contactul cu lumea exterioară.
Dar faptul că cei mai mulţi dintre aceşti oameni sunt tineri şi capabili, care efectiv se retrag din sistemul social produce probleme pentru economia niponă. "Mă îngrijorează că aproape 1% din populaţia Japoniei se confruntă cu simptome mai mult sau mai puţin grave ale hikikomori. Cei mai mulţi sunt absolvenţi de facultate, aşa că impactul economic este foarte mare. Unii dintre cei care au hikikomori au terminat universităţi prestigioase, aşa că povestea lor este foarte tristă", a declarat Dr. Takahiro Kato pentru Daily Mail Australia.
Comentarii (3)
Nu credeam ca părinţii japonezi sunt hiperprotectivi cu copiii lor si ca in societatea japoneză băieţii suportă o presiune socială mai mare, ca parintii au asteptari foarte mari de la ei. Da, prea multe stereotipuri care îi pun sub o presiune foarte mare pe tineri.
Cretule, bati campii si inca fara gratie... indiferent ca tu crezi sau nu, sau ca tu esti de acord sau nu cu el, fenomenul exista. iar explicatia este banal de simpla, tehnologia actuala conduce catre izolarea individului. Pentru intaliniri cu alti indivizi exista retelele sociale. Pentru bani se lucreaza de acasa, iar banii intra pe card. Cu ei se poate cumpara online practic orice. Si cercul se cam inchide.... In plus, la japonezi e ceva cultural. Ei au roboti de companie pentru orice scop. Exista roboti caine sau pisica, femeie sau barbat pentru sex, masini care prepara sau servesc mancare si bautura samd,.. E anormal, dar asta va ajunge mai devreme sau mai tarziu fenomen global...
Cu chestia asta nu prea sunt de acord. Nu văd ce plăcere s-ar găsi autopedepsidu-te, procedând aşa cum fac aceşti japonezi. Cred că în om sălăşluieşte o forţă nemăsurată nu numai morală, dar şi fizică; în acelaşi timp acestei forţe i se opune...ca o frână, dragostea de sine, mai bine zis amintirea de sine care induce neputinţă. Dacă omul reuşeşte să învingă această frână, nu-l mai opreşti. Cea mai bună cale, pentru a învinge, este dragostea faţă de ceilalţi, ar trebui să spun, dar e greu sa fie numai ea, e cam nedrept. Atotputernicia se naşte din inconştienţă, iar neputinţă din amintirea de sine. Poţi să te eliberezi de această amintire de sine numai prin iubirea faţă de alţii, cu ajutorul somnului, al beţiei, al muncii etc.; toată viaţa asta căutăm...uitarea. Mă întreb: de unde vine puterea clarvăzătorilor, vindecătorilor...a mamelor, a oamenilor, sau chiar a animalelor, care ficare îşi apară progeniturile? De ce nu eşti în stare să pronunţi corect un cuvânt atunci când nu te gândeşti la nimic altceva decât să-l pronunţi corect? De ce, cea mai groaznică pedeapsă este închisoarea pe viaţă? Cred că în acest caz omul este lipsit de tot ceea ce îl putea face să uite pe sine...este închis rămânând numai cu această amintire perpetuă a sinelui. De aceea nu sunt de acord.
Posteaza comentariu