25 de colecţii semnate de designeri de haine şi accesorii vor fi disponibile spre vânzare în spaţiul elegant al Galeriilor Artmark. Înca de la prima ediţie a pop-up shopului, Band of Creators a sprijinit designerii tineri şi nu va face excepţie nici de această dată.
Ioana Ciolacu şi-a prezentat noua colecţie în urmă cu o lună, în cadrul Berlin Fashion Week, iar la pop-up shop va aduce linia ready to wear de primăvară – vară. Parlor, brandul creat de Veronica Zaharia, va prezenta in premieră colecţia “I love Parlor”; piesele sunt inspirate din designul ţinutelor de seară şi au aceleaşi detalii feminine şi elemente de broderii şi dantelă care au creat identitatea brandului în cei aproape 6 ani de existenţă. Bianca Popp a absolvit un master în modă la celebrul Institut Marangoni din Milano, şi-a prezentat colecţia de toamnă-iarnă 2016 la Paris Fashion Week, iar la pop-up shop vine cu o colecţie nouă, dedicată femeilor pentru care moda e o formă de expresie a personalitaţii lor.
Ele sunt doar trei dintre designerii talentaţi pe care îi puteţi intâlni sâmbătă şi duminică la Artmark. Lor li se alătură Pas du tout, Larisa Dragna, Florentina Giol, Edita Lupea, Smaranda Almăşan, Framboise, Spoff, Christine on the Clouds, Amelie Suri, Poelle, Tulipe Nero, Omra, Mihher, THAÏS & STRÖE şi ASX2. Zona de accesorii va fi reprezentata de branduri precum Atribut, Contemporia, Prochaine, Iuliana Asoltanei, Snob sau Laura Olaru.
Beauty District, prezent la fiecare ediţie, va avea un corner în care va oferi gratuit servicii de manichiura. Pop-up shopul va fi deschis sâmbătă şi duminică, între orele 11.00 şi 20.00. Accesul se va face cu bilet de intrare, în valoare de 10 lei, sau pe bază de invitaţie.
© Copyright:
Pop-up shopul Band of Creators a ajuns la a patra ediţie
Primăvara se numără colecţiile noi, iar cel mai bun loc pentru asta este cea de-a patra ediţie a pop-up shopului Band of Creators de pe 19 şi 20 martie, de la Artmark.
Posteaza comentariu