Studiu: Yoga şi stilul de viaţă sănătos încetinesc procesul de îmbătrânire

Un stil de viaţă sănătos face mai mult decât să încetinească procesul de îmbătrânire, astfel că potrivit unui studiu recent se pare că aceste obiceiuri au capacitatea de a regenera celulele şi de a întineri aspectul fizic al unei persoane.
Persoanele care au un stil de viaţă sănătos şi practică tehnici de relaxare, precum yoga au telomerii mai lungi. Dimensiunea telomerilor - capetele cromozomilor - reprezintă unul dintre cei mai precişi indicatori ai ratei de îmbătrânire, scrie publicaţia britanică DailyMail. Cromozomii sunt structurile care înmagazinează întreg materialul genetic din celulele umane. Telomerii reprezintă structurile de protecţie de la capătul fiecărui cromozom, iar cu cât aceştia sunt mai lungi, cu atât şansele la o viaţă lungă sunt mai mari.

Astfel, în urma cercetărilor s-a constatat că persoanele care au obiceiuri alimentare sănătoase, fac mişcare şi practică yoga sau meditaţia au aceşti telomeri mai lungi în comparaţie cu persoanele sedentare.
Trebuie să ştii că aceşti telomeri se scurtează cu cât înaintăm în vârstă, iar acest lucru ne face mai vulnerabili în faţa infecţiilor şi a factorilor care accelerează îmbătrânirea.

Cercetarea propriu-zisă care a apărut în publicaţia The Lancet Oncology viza două grupuri de bărbaţi cu cancer de prostată non-agresiv, în stadiu incipient şi care nu au apelat la operaţie sau radioterapie, ci la examinări periodice. Primul grup în care au intrat 25 de bărbaţi nu a făcut nicio schimbare, în vreme ce celălalt grup format din 10 bărbaţi au trecut prin trasformări majore sub îndrumarea nutriţioniştilor, psihologilor şi a medicilor.


Astfel, dieta lor s-a transformat total şi a devenit bogată în proteine de origine vegetală, fructe, legume, cereale integrale şi săracă în grăsimi saturate şi carbohidraţi/cereale rafinate. De asemenea, au învăţat tehnici de reducere a stresului precum yoga şi meditaţia, dar au ales şi să facă mişcare câte 30 de minute în şase zile din săptămână.

Rezultatele studiului, după o perioadă de 10 ani, arată că telomerii persoanelor care şi-au schimbat stilul de viaţă s-au lungit cu aproximativ 10%, adică inversând procesul natural de îmbătrânire.
În schimb, telomerii persoanelor care n-au făcut nicio schimbare s-au micşorat cu aproximativ 3%.

Astfel că cercetătorii au ajuns la concluzia că aceste rezultate subliniază rolul esenţial pe care îl are alimentaţia şi stilul de viaţă asupra sănătăţii organismului. "Noul studiu sugerează că prin reducerea stresului, îmbunătăţirea dietei şi intensificarea activităţii fizice se poate ajunge la inversarea procesului natural de îmbătrânire, înregistrându-se creşteri uşoare în dimensiune a telomerilor", explică Dr.
Lynne Cox de la Universitatea Oxford, care a participat la realizarea studiului.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod