STUDIU PRIVIND CALITATEA CONDIMENTELOR TIP ADAOSURI PENTRU MÂNCĂRURI

Studiul privind calitatea condimentelor tip adaosuri pentru mâncăruri face parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Hrană sănătoasă – o investiție pe termen lung în sănătatea noastră”. Prin această campanie Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC România) își dorește să promoveze un stil de viață sănătos și să tragă un semnal de alarmă în privința unor produse alimentare bogate în sare, zahăr și grăsimi și a unor aditivi alimentari care prezintă un risc ridicat asupra sănătății consumatorilor.
Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România (APC România) a achiziționat în cursul lunii august anul curent 36 de produse tip condimente – adaosuri pentru mâncăruri din marile structuri comerciale (hipermarketuri/supermarketuri), în vederea realizării unui studiu prin care să atragă atenția în ceea ce privește conținutul acestui tip de produs și potențialele efecte asupra sănătății consumatorilor.

Studiul a fost realizat de către o echipă de experți ai APC România, coordonați de către Conf. univ. dr. Costel Stanciu. La realizarea acestui studiu s-au avut în vedere următoarele obiective:

1.     Analizarea ingredientelor folosite la fabricarea acestui tip de produs pentru prezentarea unor puncte de vedere.

2.     Analiza produselor din punctul de vedere al primelor 3 ingrediente din compoziția acestora.

3.     Identificarea aditivilor alimentari utilizați în compoziția acestui tip de produs, care prezintă un risc de apariție a unor afecțiuni medicale în cazul unui consum constant și pe termen lung.

4.     Analiza denumirii produselor din punctul de vedere al clarității mesajului transmis consumatorului.

La realizarea studiului s-au avut în vedere prevederile legale în vigoare referitoare la etichetarea alimentelor și în mod special:

a)     Scopul etichetării – care e acela de a oferi consumatorilor informațiile necesare, suficiente, verificabile și ușor de comparat, astfel încât să permită acestora să aleagă acel produs care corespunde exigențelor lor din punctul de vedere al nevoilor și posibilităților lor financiare, precum și de a cunoaște eventualele riscuri la care ar putea fi supuși.

b)    Informațiile înscrise pe etichetă - care nu trebuie să inducă în eroare consumatorii în privința caracteristicilor alimentului și, în special, a naturii, identității, proprietăților, compoziției, cantității, durabilității, originii sau provenienței sale, precum și a metodelor de fabricație sau de producție.

c)     Prevederile privind ingredientele, modul de introducere pe etichetă și indicarea ingredientelor cu potențial alergen.

d)    Prevederile privind denumirea sub care este vândut alimentul - care trebuie să corespundă naturii, genului, speciei, sortimentului sau proprietăților alimentului ori materiilor prime utilizate în fabricație.  

1. Analizarea ingredientelor folosite la fabricarea acestui tip de produs pentru prezentarea unor puncte de vedere.

Probleme care au fost descoperite pe etichetele produselor:

La unele produse nu se declară proveniența uleiului vegetal – palmier, floarea soarelui etc.

La unele produse, condimentele sunt înscrise în mod generic și nu este menționat tipul condimentului.  Având în vedere că unele dintre ele sunt incluse în lista substanțelor alergene, este important să fie cunoscută denumirea respectivului condiment.

Nu se menționează dacă aromele sunt naturale sau artificiale.

Analiza produselor din punctul de vedere al conținutului de sare, zahăr și legume deshidratate a scos în evidență următoarele:

·        8% dintre produsele analizate nu conțin sare (Solaris, Pirifan, Alex Buna). La 78% dintre produsele analizate, cantitatea de sare variază între 44,7 g și 96 g din 100 g produs (de exemplu, următoarele produse au un conținut foarte ridicat de sare: ARO – 96 g sare din 100 g produs, Cora – 95 g sare din 100 g produs, Gastromix – 80 g sare din 100 g produs, Colonial – 79 g sare din 100 g produs, Winny – 75 g sare din 100 g produs, Maggi Gust de găină – 74, 3 g sare din 100 g produs, Virgin – 72,5 g sare din 100 g produs, Perfecta – 72 g sare din 100 g produs, , Maggi Legume – 71,6 g sare din 100 g produs).

·         La 14% dintre produsele analizate, cu toate că pe lista de ingrediente sarea este menționată, cantitatea nu este precizată sau nu există declarație nutrițională care să evidențieze cantitatea.
Dietele bogate în sare pot cauza hipertensiune, care poate conduce la atacuri cerebrale, tulburări cardiace, insuficiență renală sau pierderea calciului din organism favorizând osteoporoza.

·        La 36% dintre produsele analizate, cantitatea de zahăr variază între 8,7 g și 27,1 g din 100 g produs (de exemplu, următoarele produse au un conținut ridicat de zahăr adăugat: Natex - 27,1 g zahăr adăugat din 100 g produs, Dora - 24,32 g zahăr adăugat din 100 g produs, Vegeta Adaos universal pentru mâncăruri - 22 g zahăr adăugat din 100 g produs, Vegeta Gust de găină - 22 g zahăr adăugat din 100 g produs, Delikat Legume - 21 g zahăr adăugat din 100 g produs, Delikat Gust de găină - 19 g zahăr adăugat din 100 g produs, Mirodenia de la Fuchs - 17,4 g zahăr adăugat din 100 g produs, Ha Vito - 17,3 g zahăr adăugat din 100 g produs, Mikado - 16 g zahăr adăugat din 100 g produs, Rolton - 13,5 g zahăr adăugat din 100 g produs, Maggi Legume - 11,4 g zahăr adăugat din 100 g produs, Maggi Gust de găină - 9,6 g zahăr adăugat din 100 g produs, Maggi Cub găină - 8,7 g zahăr adăugat din 100 g produs).

·        La 19% dintre produsele analizate, cantitatea de legume deshidratate este cuprinsă între 0,9 g și 4,1 g din 100 g produs (de exemplu, următoarele produse au un conținut foarte scăzut de legume deshidratate: 0,9 g legume deshidratate din 100 g produs – Maggi Cub vită, 1,4 g legume deshidratate din 100 g produs – Knorr Cub găină, 1,6 g legume deshidratate din 100 g produs – ARO, 1,6 g legume deshidratate din 100 g produs – Maggi Gust de afumătură, 3,5 g legume deshidratate din 100 g produs – Cora,  3,5 g legume deshidratate din 100 g produs – Gastromix, 4,1 g legume deshidratate din 100 g produs – Maggi Gust de găină).

2. Analiza produselor din punctul de vedere al primelor 3 ingrediente din compoziția acestora.

Ingredientele produselor alimentare trebuie indicate în ordinea descrescătoare a cantității lor, acesta fiind motivul pentru care s-a realizat o analiză a primelor 3 ingrediente prezente pe etichetă (ingredientele aflate în cantitatea cea mai mare) și au reieșit următoarele:

·        La 89% dintre produsele analizate, primul ingredient este sarea, iar la 11% dintre produsele analizate, primul ingredient este reprezentat de legumele deshidratate.

·        La 36% dintre produsele analizate, zahărul adăugat este cel de-al doilea ingredient. La 22% dintre produsele analizate, grăsimile vegetale exotice (ulei de palmier, unt de shea, unt de sal) sunt cel de-al doilea ingredient. La 17% dintre produsele analizate, cel de-al doilea ingredient este reprezentat de către potențiatori de aromă și de gust (glutamatul monosodic, inozinatul disodic, guanilatul disodic și ribonucleotide disodice). La 25% dintre produsele analizate, cel de-al doilea ingredient este reprezentat de către maltodextrină, griș de grâu, condimente, sare de masă.

·        La 72% dintre produsele analizate, cel de-al treilea ingredient este reprezentat de potențiatorii de aromă și gust. La 28% dintre produsele analizate, cel de-al treilea ingredient este reprezentat de către zahăr, grăsime vegetală de palmier, amidon din porumb, făină de soia, dextroză, texturat roșu din soia, proteină vegetală din soia.

3.
Identificarea aditivilor alimentari utilizați în compoziția acestui tip de produs, care prezintă un risc de apariție a unor afecțiuni medicale în cazul unui consum constant și pe termen lung.

Aditivii alimentari cu frecvența de utilizare cea mai mare în produsele de acest tip sunt potențiatorii de aromă și gust.

·        La 25% dintre produsele analizate s-au identificat câte 3 tipuri de potențiatori de aromă și gust în compoziția acestora: monoglutamat de sodiu, inozinat disodic, guanilat disodic (Delikat Gust de găină, Delikat Legume, Rolton, Auchan, Natex, Dora, Knorr Cub Legume, Knorr Cub Vită, Knorr Cub Găină).

·        La 25% dintre produsele analizate s-au identificat câte 2 tipuri de potențiatori de aromă și gust: monoglutamat de sodiu și inozinat disodic/ribonucleotide disodice (Vegeta Adaos universal pentru mâncăruri, Vegeta Gust de găină, Perfecta Adaos universal cu legume pentru mâncăruri, Polimark Legume, Maggi Gust de găină, Maggi Gust de afumătură, Maggi Cub vită, Maggi Cub găină,  Maggi Legume).

·        La 22% dintre produsele analizate s-a identificat câte un potențiator de aromă și gust: monoglutamat de sodiu (Colonial, Alex Buna, Mikado, Ha Vito, Virgin, Maggi Cub legume, Winny, Cora).

·        Doar 14% dintre produsele analizate nu conțin aditivi alimentari (Pirifan, Solaris, Mirodenia de la Fuchs, Vegeta Naturella). 86% dintre produsele analizate au în compoziția lor între 2 și 9 aditivi alimentari. Produsul cel mai aditivat dintre cele analizate este Legumax (Jasmin).

În cele 36 de produse analizate s-au identificat 16 aditivi alimentari, după cum urmează:

·        E100 – Curcumina este un colorant galben portocaliu. Are o rată de absorbție scăzută, iar unele studii au arătat că poate provoca stare de greață, diaree. Recent, s-a constatat că poate afecta metabolizarea fierului în organism, putând cauza deficiențe de fier la anumite persoane.

·        E101 – Rivoflavina este un colorant galben sau galben portocaliu care are o solubilitate scăzută.

·        E129 – Allura Red este un colorant roșu care poate declanșa reacții alergice. Produsele care conțin acest colorant nu trebuie să fie consumate de către persoanele sensibile la aspirină și care suferă de astm. În Uniunea Europeană nu este recomandat a fi folosit în produsele pentru copii. A fost interzis în Danemarca, Belgia, Franța și Elveția.

·        E150a – Caramel simplu este cel mai utilizat colorant artificial și poate provoca hiperactivitate şi probleme gastrointestinale. Consumul lui nu este recomandat copiilor hiperactivi.

·        E150d – Caramel cu sulfit de amoniu poate provoca probleme intestinale după ingestia unor cantităţi mari.

·        E150c - Caramel amoniacal este un colorant maroniu obținut prin arderea zahărului în prezența amoniacului. Este susceptibil de declanșarea unor alergii. De asemenea, distruge Vitamina B6 din organism.

·        E223 – Metabisulfit de sodiu este un conservant care poate provoca reacții alergice.

·        E304 – Palmitat de ascorbir este un antioxidant care poate ataca smalțul dinților.

·        E330 – Acidul citric este un compus organic, cristalin, fără culoare, care aparține clasei de acizi carboxidici și este folosit ca acidifiant.
Poate provoca dureri abdominale și poate ataca smalțul dinților. Acidul citric nu este recomandat în alimentaţia copiilor şi nu trebuie consumate alimente ce conţin acid citric de către cei care au afecţiuni cardiovasculare sau renale, afecţiuni ale aparatului digestiv şi diaree.

·        E341 – Fosfat tricalcic este un antiaglomerant, obținut din oase și piatră, care poate provoca tulburări ale tranzitului intestinal.

·        E450 – Difosfat disodic este un emulgator care poate provoca reacții alergice și tulburări de tranzit intestinal și care modifică echilibrul calciu-fosfor din organism.

·        E471 – Mono și digliceride ale acizilor grași este folosit ca un emulgator și stabilizator. Nu se cunosc reacții adverse.

·        E551 – Dioxid de siliciu este un emulgator care poate provoca reacții alergice.

·         E621 – Monoglutamat de sodiu poate produce dureri de cap, slăbiciune.

·        E627 – Guanilat disodic sau guanilat de sodiu este un corector de gust, care nu este sigur pentru copiii mai mici de 12 săptămâni; trebuie evitat de persoanele cu astm și gută.

·        E631 – Inozinat disodic este un corector de gust obținut din carne sau pește, poate declanșa reacții alergice.

·        E635 – Ribonucleotid disodic – poate provoca alergii și trebuie evitat de persoanele astmatice.

 

4.     Analiza denumirii produselor din punctul de vedere al clarității mesajului transmis consumatorului.

În urma studiului s-au identificat 2 produse cu denumiri înșelătoare (Knorr Cub găină și Maggi Gust afumătură) aparținând producătorilor Unilever și Nestle. La produsul Knorr Cub găină nu regăsim niciun ingredient care să aibă legătură cu denumirea produsului, ci doar grăsime de pui 2% și extract de pui 0,1%; iar la produsul Maggi Gust afumătură regăsim doar arome de fum, nici urmă de afumătură.

Pe de altă parte și la celelalte sortimente care au în denumire un anumit tip de carne, aceasta se regăsește în cantități insignifiante („urme”): Maggi Cub găină (carne deshidrată de găină 0,1%), Maggi Gust de găină (grăsime de găină 0,3%, carne deshidratată de găină 0,08%), Vegeta Gust de găină (extract de carne de găină deshidratată 0,9% și aromă de carne de găină), Maggi Cub vită (carne deshidratată de vită 1,3%).

Totodata, pe ambalajul produsului Delikat – Legume este menționat clar ”Cel mai gătit, cel mai iubit”, fără a se face referire la studiile sau datele statistice care au putut duce la o asemenea concluzie. În lipsa unor studii, date statistice, rapoarte de evaluare sau alte asemenea, care să fie menționate pe ambalajul produsului, în vederea informării consumatorilor, practica de a afirma că Delikat-Legume este cel mai utilizat produs de acest gen, chiar dacă această informație poate fi în esență una corectă, reprezintă o practică comercială înșelătoare, interzisă și sancționabilă de Legea 363/2007.

„Condimentele tip adaosuri pentru mâncăruri, în majoritatea lor, sunt dezechilibrate din punct de vedere nutrițional, din cauza numărului mare de aditivi alimentari și al conținutului ridicat de sare și zahăr. În cazul acestui tip de produs, ingredientul principal trebuie să fie constituit numai din una sau mai multe legume sau un anumit tip de carne în cazul celor care au în aceste ingrediente în denumirea produsului, nicidecum din sare, zahăr și potențiatori de aromă și gust.
Având în vedere compoziția chimică a acestor produse, ne exprimăm temerea în legatură cu potențialul nociv al acestora pentru consumatori.”, a declarat Conf. univ. dr. Costel Stanciu, Președinte APC România.

Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC România) este o organizaţie neguvernamentală, apolitică şi nonprofit, înfiinţată la data de 28 februarie 1990. APC-România este singura organizație de utilitate publică, membră a Organizaţiei Europene a Consumatorilor - BEUC, care are ca principal obiectiv apărarea, promovarea şi reprezentarea prin toate mijloacele legale ale drepturilor şi intereselor consumatorilor în raporturile cu operatorii economici şi instituţiile statului.

25 de ani de activitate continuă pentru apărarea drepturilor și intereselor consumatorilor, pentru îmbunătățirea nivelului de informare și educare a consumatorilor, dar și pentru crearea și menținerea unui echilibru între consumatorii și profesioniștii din România.

25 de ani în care APC România a contribuit la consolidarea mișcării consumatoriste din România, la dezvoltarea politicii în domeniul protecției consumatorilor,  prin implicarea organizației în adoptarea, la nivel guvernamental, a unor decizii favorabile consumatorilor și la îmbunătățirea reprezentării consumatorilor la nivel central și local.

25 de ani în care APC România s-a evidențiat ca partener social profesionist și de dialog pentru consumatori, instituțiile administrației publice centrale și locale, pentru organizațiile neguvernamentale naționale și internaționale,  o dovadă în acest sens fiind recunoașterea acesteia ca fiind de utilitate publică.

25 de ani în care APC România – www.apc-romania.ro a derulat o serie de proiecte de impact în domenii specifice, cum ar fi „Bugetul Familiei” – www.bugetulfamiliei.ro, “ Fii un pacient Activ” – www.pacientactiv.ro, ”Alege!Estedreptul tău”, ”Vreau pâine curată”, ”Internet sigur”, „Centrul European al Consumatorilor din România” – www.eccromania.ro, „Consumator European”.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod