Sănătatea ta: 6 alimente care au rol de medicament pentru ficatul tău

Ficatul are o mare capacitate de regenerare, la fiecare 40 de zile, după cum spun specialiştii. Astfel că nu este niciodată prea târziu să-i asiguri alimentele de care are nevoie pentru a-l ajuta să se refacă! Descoperă ce-l ajută!
Ficatul este cel mai mare organ din organismul omului, iar funcţiile pe care le îndeplineşte el sunt atât de numeroase încât nici specialiştii nu au reuşit să le identifice în totalitate.

Într-un material video realizat de FoxNews şi postat pe Huffington Post aflăm de la un nutriţionist celebru, Christa Orecchio, despre cum să îngrijim acest organ care se găseşte în partea dreaptă sub diafragmă.


Simptome care te anunţă că ficatul tău este obosit

  • Migrenele
  • Dezechilibre hormonale
  • Senzaţia de greaţă
  • Cearcănele accentuate
  • Oboseala cronică.



Care sunt principalii factori de risc pentru ficat?

1. Ştim că alcoolul este unul dintre cei mai importanţi factori care dăunează grav sănătăţii ficatului.

Însă, pe lângă acest factor, mai există şi alţii la fel de importanţi care ne pot afecta ficatul. Iată care sunt aceşti, potrivit specialistului:

2. Zahărul rafinat - este considerat a fi mai nociv pentru ficat decât alcoolul. Potrivit specialistului, ficatul sintetizează mai greu o doză de suc carbogazos decât una de bere. Consumul de zahăr rafinat este asociat cu creşterea riscului de boli grave la ficat.

3. Grăsimile trans
Sunt utilizate în industria alimentară pentru a prelungi perioada de valabilitate a unui produs, susţine specialistul. Pe eticheta produsului le poţi recunoaşte după cuvintele "hidrogenat", "trans" şi "parţial hidrogenat".
Aceste produse dacă sunt consumate cu regularitate o perioadă lungă de timp ajung să facă rău ficatului, favorizând apariţia anumitor dezechilibre şi boli hepatice.

Alimente care sunt esenţiale pentru ficat

1. Verdeţurile
Cea mai bună soluţie pentru detoxifierea ficatului constă în consumul verdeţurilor de toate felurile. Legumele cu frunze verzi pot să fie incluse în salate, peste tocăniţe sau stoarse împreună cu măr şi lămâie pentru a obţine un suc verde. Specialistul recomandă consumul zilnic a unui pahar cu suc verde.

2. Sfecla roşie
Este bogată în flavonoizi care îmbunătăţesc funcţiile hepatice. Poţi să o consumi în stare crudă în diverse combinaţii de salate sau să bei suc proaspăt stors de sfeclă diluat cu puţină apă.



3. Grepfrutul
Sucul proaspăt stors de grepfrut ajută ficatul să elimine toxinele din corp. De asemenea, grepfrutul are un conţinut bogat în vitamina C şi proprietăţi antioxidante.

4. Usturoiul
Ajută ficatul în producerea enzimelor care stimulează detoxifierea. De asemenea, conţinutul ridicat de alicină şi seleniu face din usturoi un aliment benefic pentru sănătatea ficatului.

5. Ceaiul verde
Conţine catechine, substanţe recunoscute pentru îmbunătăţirea funcţiilor hepatice.

6. Turmericul

Este o pudră portocalie pe care o găseşti la raionul de condimente.Turmericul este o plantă înrudită cu ghimbirul care este recomandată din vechime pentru efectele ei benefice pe care le are asupra organismului.
Cercetările recente au arătat că turmericul are proprietăţi anticancerigene, antiinflamatorii şi este un puternic antioxidant. Consumul de turmeric are un efect benefic asupra circulaţiei sanguine, previne apariţia cheagurilor de sânge şi accelerează procesul de detoxifiere, stimulând funcţiile vezicii biliare (fierea). Este un stimulent natural pentru detoxifierea ficatului. 

 

Comentarii (6)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • vladimir pe 8 Dec 2013, 17:40
    Atentie cand citim!.

    Intre praf de culoare galbena ,,Turmericul", si prag (scandura) este o mica mare diferenta!.

    1
    1

  • aurelia pe 23 Aug 2013, 15:09
    turmeric

    Turmericul un este altul decat " CURCUMA" si se gaseste in Supermerket in zona plante aromatice.Despre cúrcuma se crede ca are in compozitie ceva care lupta impotriva cancerului, pentru ca indienii (din India) folosesc foarte mult acest condiment iar incidenta cancerului la ei este mult mai redusa fata de alte locuri din lume.

    6
    1

  • liana pe 23 Aug 2013, 12:26
    turmeric

    Cred ca e vorba despre praF nu praG

    4
    2

  • Tudor pe 23 Aug 2013, 09:58
    Turmericul

    Dupa o scurta cautare google iata ce am gasit despre Turmeric: http://ro.wikipedia.org/wiki/Curcuma

    7
    1

  • Loredana pe 23 Aug 2013, 09:12
    Intrebare

    Vä rog sä-mi spunetzi ce este TURMERICUL, care este denumirea lui botanicä - in caz cä este plantä. Felul in care l-atzi descris nu este relevant "un PRAG portocaliu" Cuvântul PRAG inseamnä scândura de la intrarea in casä, apartament. Sau poate fi metaforic ex. "in pragul unei decizii importante". Dar in cazul acesta efectiv nu stiu ce inseamnä. Deci informatzia pe care atzi dat-o este efectiv inutiä

    4
    5

  • Angi pe 23 Aug 2013, 09:11
    există mult mai multe plante/alimente care ajută la regenerarea ficatului

    există mult mai multe plante/alimente care ajută la regenerarea ficatului

    22
    2

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod