Sănătatea ta: 5 trucuri eficiente ca să nu exagerezi cu mâncatul

Ascultă-ţi corpul ca să ştii când mănânci de foame şi când ai depăşit acest stadiu. Ridică-te de la masă înainte de a ajunge la senzaţia de prea plin.
Nimeni nu contestă faptul că o porţie de cartofi prăjiţi nu este gustoasă, însă trebuie să reţii că este bine să-i consumi ocazional. S-a demonstrat că odată ce sunt prăjiţi la temperatură înaltă, se dezvoltă acrilamida, o substanţă care este cancerigenă. Prin urmare, de ce să consumi cu regularitate alimentele prăjite care îţi pun în pericol sănătatea? Dacă nu poţi să renunţi la ele, măcar consumă-le cât mai rar posibil sau asociază-le cu un bol mare de salată de verdeţuri care aduce enzimele necesare pentru o digestie mai bună.

O altă regulă de alimentaţie este legată de obiceiul de a ne supraalimenta, adică de a consuma cantităţi exagerate de mâncare şi care depăşeşc cu mult capacitatea stomacului.
De aici survin arsurile stomacale, crizele de fiere, balonarea, gazele intestinale, digestia proastă, constipaţia şi se ajunge în timp la probleme mult mai grave. Organismul nu reuşeşte să facă faţă cantităţii exagerate de alimente pe care le ingerăm constant pe parcursul zilei.

Ca să nu exagerezi cu mâncatul şi să consumi porţii normale de mâncare iată câteva dintre cele mai eficiente trucuri:


1. Ridică-te de la masă când încă resimţi o uşoară senzaţie de foame


Este important să nu mănânci până când simţi că mâncarea îţi ajunge până în gât, ci să te ridici de la masă când îţi este încă uşor foame. Foamea şi senzaţia de saţietate se schimbă pe măsură ce duci câte o îmbucătură la gură, de aceea este important să-ţi asculţi corpul şi să te opreşti atunci când eşti sătulă, nu după ce ai trecut de senzaţia de saţietate şi continui să mănânci de poftă.



2. Nu păstra în casă o sumedenie de dulciuri şi snacks-uri


După ce ai depistat alimentele pe care le pofteşti atunci când vrei să te răsfeţi, să te înveseleşti sau să nu te plictiseşti fă tot posibilul să nu le ţii în casă. Astfel nu le vei avea mereu la îndemână şi nu vei fi tentată să guşti din ele de câte ori dai o tură prin bucătărie. Fie că este vorba despre dulciuri sau gustări sărate, cel mai bine este să nu le cumperi şi să ai un mic depozit în casă. Dacă ai poftă de îngheţată mai bine ieşi la o îngheţată în loc să ţii cutii cu îngheţată în frigider.


3. Fă diferenţe între o gustare şi un răsfăţ


O senzaţie accentuată de foame te poate face să nu rezişti atât de uşor în faţa diverselor tentaţii culinare la care pofteşti de obicei. Gustările hrănitoare au rolul de a împiedica foamea accentuată, însă trebuie să faci alegerile potrivite.
Ciocolata este un răsfăţ, nicidecum o gustare hrănitoare care să ţină de foame. În schimb, nucile, fructele, o bucată mică de brânză pot să fie gustări potrivite între mesele principale.


4. Alege farfuriile şi bolurile mici


O farfurie mică te obligă să-ţi pui mai puţină mâncare, dar aceasta va fi suficientă pentru corpul tău. Cercetările făcute de Georgia Institute of Technology arată că o persoană consumă cu 31% mai puţină îngheţată atunci când foloseşte bolurile mici pentru ea şi o consumă din caserolă. Folosind acest truc poţi să te obişnuieşti să mănânci cantităţi normale de mâncare, fără să exagerezi.


5. Nu uita de micul dejun


Obiceiul de a mânca la micul dejun te poate scuti de calorii în plus pe parcursul zilei şi bineînţeles de îngrăşat. Multe cercetări arată că oamenii care obişnuiesc să mănânce dimineaţa preparate sănătoase şi nutritive (fără produse cu zahăr rafinat) au mai multă energie în cursul zilei, se concentrează mai uşor şi au un nivel scăzut al colesterolului rău.
 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • simika pe 28 Apr 2014, 10:47
    inca ceva...

    sotul meu a slabit 30 de kg intr-un an, mancand cum spuneti mai sus, a scapat de arsuri si de balonari.... si mancam impreuna, iar eu gatesc destul de sanatos, mai ales ca am si un baietel mic (3 ani) si am vrut sa ii infirip in cap ideea de a manca cat de cat sanatos. Sunt foarte importante fructele intre mese si daca vrei sa rontai ceva, ai putea rontai chiar un morcov, ardei rosu, gulie, sfecla...

    1
    0

  • simika pe 28 Apr 2014, 10:43
    bun articol!

    Deja stiam cateva ponturi, dar mai invat si altele noi, asa ca ma ajuta articolul. Nu sunt grasa, nu am fost niciodata, mai de graba sunt un pic slabuta, dar a manca cat mai sanatos nu strica niciodata. Plus ca celulita si arsurile nu mai sunt prezente ;)

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod