Postul Paştelui. 3 sfaturi ca să-l duci până la capăt. Câteva reţete simple

Cele mai importante alimente pe care trebuie să le incluzi în meniu ca să asiguri vitaminele şi mineralele necesare corpului.

Dacă ţi-ai propus să ţii tot Postul îţi recomandăm câteva reţete simple şi nutritive, precum şi cele mai importante sfaturi care te vor ajuta să mănânci sănătos.

1. Nu face excese de pâine, cartofi prăjiţi şi alimente de post din comerţ


Este important ca în perioada Postului să nu te bazezi în principal pe pâine pe care să o consumi în cantităţi exagerate la fiecare masă. De asemenea, nici cartofii prăjiţi consumaţi zilnic nu constituie o soluţie sănătoasă. De asemenea, există numeroase produse de post pe care le găseşti la supermarket şi care sunt dezechilibrate din punct de vedere nutriţional. Este de preferat să nu le consumi decât în situaţiile de urgenţă şi să-ţi prepari acasă diverse mâncăruri hrănitoare şi sănătoase.



2. Alimente pe care să le incluzi neapărat în dietă

  • Ciupercile
  • Leguminoasele: lintea, fasolea boabe, mazărea, năutul
  • Cereale integrale: amarant, quinoa, mei, hrişcă, orez brun, ovăz
  • Nuci şi seminţe crude: nuci româneşti, migdale, fistic, caju, seminţe de floarea-soarelui, seminţe de dovleac, seminţe de cânepă
  • Pâine şi paste care sunt făcute din făină integrală
  • Legume şi fructe proaspete de sezon
  • Măsline.


3.
Înlocuieşte laptele de vacă cu sortimente vegetale


Ca să faci lapte din nuci/seminţe/cereale acasă nu ai nevoie de ingrediente sofisticate. În plus, nu ai nevoie de foarte mult timp pentru a-l prepara şi a-l avea mereu proaspăt în frigider. Poţi să cumperi lapte de soia, orez, ovăz din comerţ, însă ai grijă la ingrediente. Acesta nu trebuie să conţină decât un ingredient principal, apă şi eventual puţină sare sau ulei de floarea-soarelui.

Descoperă 6 reţete de lapte vegetal pe care le poţi face foarte uşor acasă!




Câteva reţete de post simple şi rapide


Pateu de linte verde

Pentru acest pateu delicios ai nevoie de:
3 căni cu apă
1 cană cu linte verde
1 frunză de dafin
3 căţei de usturoi
1/2 cană cu tahini (pastă susan)
zeamă de lămâie
1/2 linguriţă cu chimen
1/2 linguriţă cu boia de ardei
sare de mare după gust
legume feliate pentru a le consuma cu pateu.

Mod de preparare
Se fierbe lintea în apă şi dafin aproximativ 40 de minute până se înmoaie. După ce s-a răcit puţin se pune lintea şi puţin lichid în blender, se amestecă celelalte ingrediente şi se mixează până devine o pastă omogenă.
Se serveşte cald sau se poate păstra la frigider. Poţi să iei un borcănel cu tine la serviciu, câteva legume tăiate şi ai gustarea sănătoasă la îndemână.


Batoane cu nucă de cocos, banană şi pudră de cacao


Ingrediente
o cană şi jumătate de fulgi de nucă de cocos
1 lingură cu seminţe de floarea-soarelui mărunţite (sau orice alte nuci/seminţe)
6 linguri cu pudră de cacao
puţină sare de mare
1 linguriţă cu coajă de portocală răzuită (opţional)
1 banană
2 linguri cu ulei de cocos presat la rece sau ulei de palmier
2 linguri cu miere de albine/pastă de curmale/sirop de agave.


Se amestecă fulgii de cocos cu seminţele de floarea-soarelui, cacaua şi sarea de mare.
Se lasă la temperatura camerei uleiul de cocos şi se amestecă cu banana pisată cu furculiţa, după care se adaugă mierea de albine şi coaja de portocală.
Se amestecă ingredientele uscate cu cele lichide până obţii o compoziţie uşor lipicioasă.
Se fac biluţe (care se pot înveli în ciocolată topită sau diverse nuci/seminţe măcinate) sau se toarnă compoziţia într-o caserolă pătrată (în care se pune folie alimentară ca să poţi scoate mai uşor bucata) şi se lasă la congelator câteva minute până se întăresc.
Se poate păstra la congelator o lungă perioadă pentru a avea la îndemână un desert delicios.

 


Omletă din tofu (brânză de soia) cu ceapă şi ardei


Se scurge tofu, se fărâmiţează şi se pune într-o tigaie cu 1 linguriţă de ulei. Se presară peste ea praf de curry pentru a-i da o savoare şi se lasă puţin la călit (5 minute), amestecând-o des cu o lingură de lemn. Se adaugă apoi puţină ceapă şi ardei, ambele tocate mărunt şi se mai lasă la călit încă 5 minute până se îmbină aromele. Opţional poţi să adaugi câteva felii de ciuperci şi verdeaţă.


Salată cu boabe de fasole

Ingrediente:
1 cană cu fasole fiartă
foarte puţină ceapă, doar pentru aromă delicată
1 ardei roşu
3-4 linguri ulei de măsline
sare de mare
piper
cimbru uscat
suc de lămâie
10 măsline verzi, fără sâmburi.

Mod de preparare:
1. Se feliază ardeiul, ceapa şi se amestecă împreună cu boabele de fasole.
2. Adaugă restul ingredientelor şi consumă salata cu o felie de pâine prăjită, peste care ai presărat ulei de măsline.



Tocăniţă de năut cu curry, coriandru şi ghimbir

Ingrediente
2 căni cu năut fiert
3 cepe mari tăiate fideluţă
3 beţe de ţelină mărunţite
1 morcov tăiat rondele
2 căţei de usturoi mărunţiţi
1 lingură de curry
1 lingură cu ghimbir proaspăt răzuit
1 lingură cu seminţe de coriandru prăjite şi mărunţite
1/2 linguriţă cu seminţe de chimen
1/2 linguriţă cu fulgi de ardei iute
sare de mare
1/2 cană cu suc de roşii
3 linguri cu ulei de măsline extravirgin
puţină apă.

Mod de preparare
Se încinge uleiul, se adaugă curry, ghimbirul, coriandrul, seminţele de chimen şi fulgii de ardei iute.
Se adaugă apoi ceapa care se lasă puţin la călit, după care se pune usturoiul, morcovul, ţelina şi năutul.
Se stinge totul cu sucul de roşii şi apa cât să acopere alimentele, lăsându-se să fiarbă la foc mic aproximativ 15 minute.
Se consumă atât caldă, cât şi rece cu o salata de varza murată sau de verdeţuri proaspete.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod