Acneea vulgară este rezultatul unei suprainfecţii cu diverşi agenţi patogeni a zonelor care prezintă exces de sebum, manifestându-se îndeosebi pe faţă, dar deseori şi pe spate. Atunci când acneea persistă şi după vârstă adolescenţei fenomenul este asociat cu problemele de ordin hormonal, disfuncţii metabolice şi nivelul ridicat de stres din viaţă noastră, susţin specialiştii.
Alimente bune şi rele pentru acnee - recomandarea medicului
Numeroase cercetări au scos la iveală o legătură clară între alimentaţia zilnică şi problemele cu acneea. O dietă atent supravegheată este un prim pas către vindecarea acneei, în special atunci când vorbim despre persoanele cu o predispoziţie la această afecţiune. "Alimentele potrivite pot ameliora mult leziunile specifice, pot ţine sub control activitatea glandelor sebacee pentru ca acestea să nu mai producă în exces sebum şi keratină, pot favoriza refacerea ţesutului traumatizat şi pot reduce nivelul de inflamaţie”, explică Dr. Ruxandra Plesea, medic rezident în diabet zaharat, boli de nutriţie şi metabolism şi specialistul Centrului de Frumuseţe şi Sănătate Neli Pfeiffer.
Alimente rele
- dulciurile;
- alimentele cu indice glicemic crescut;
- iodul din suplimentele alimentare, atunci când este luat în exces;
- cantităţi exagerate de carne;
- cantităţi exagerate de lactate.
Alimente bune
- vegetalele cu frunze verzi;
- nuci;
- leguminoase (năut, fasole, mazăre, linte);
- seminţe de floarea-soarelui;
- ciuperci;
- cerealele integrale.
Toate aceste alimente au o cantitate mare de zinc, un mineral esenţial pentru sănătatea pielii, susţine specialistul. De asemenea este recomandat să faci periodic cure de detoxifiere ţinând cont de indicaţiile unui medic nutriţionist.
Plan de tratament - recomandarea specialistului în cosmetică
"Se recomandă un tratament cosmetic complet o dată la 3 săptămâni în care se pune accent pe procesul de curăţare al tenului, dezinfectarea şi regenerarea ţesutului", susţine Neli Pfeiffer, specialist cosmetică. Cel mai important lucru de care trebuie să ţii cont este bariera naturală a pielii, care protejează tenul de factorii externi.
Potrivit specialistului, atunci când bariera cutanată este dezechilibrată, pielea devine uscată, descuamată şi iritată. Acest lucru favorizează apariţia diverselor probleme dermatologice.
Comentarii (2)
Acneea e o afectiune foarte urata care din nefericire afecteaza un numar foarte mare de persoane in special din randurile tinerilor.
Tratamentul acneei este unul destul de migalos. Trebuie sa incerci tot felul de produse si de metode pentru a gasi o metoda care functioneaza pe tenul si metabolismul tau. Folosirea de suplimente nutritive poate fi si ea benefica, dar si aici trebuie sa ai grija la ce fel de produse achizitionezi.
Posteaza comentariu