Avocado este un fruct versatil cu un conţinut ridicat de grărimi sănătoase, proteine, dar şi o mulţime de nutrienţi de care corpul are atât de multă nevoie. Dacă până acum poate ai fost obişnuită cu preparatele sărate care au la bază avocado, trebuie să ştii că acest fruct poate să fie folosit cu succes pentru a obţine deserturi cu adevărat gustoase şi sănătoase.
După guacamole, pesto cu avocado pentru paste, salată, avocado cu ou, toast cu avocado, smoothie cu avocado, hummus cu avocado, sushi vegan cu avocado, tăiţeii cu legume şi avocado, pacheţelele de primăvară cu avocado poţi să treci şi la folosirea acestui fruct în preparate dulci.
1. Cea mai bună cremă/budincă de ciocolată din avocado
Amestecă în robotul de bucătărie miezul bine copt de la trei fructe de avocado cu 1/4 cană de cacao, 1 lingură cu cafea instant, 1/4 cană cu miere de albine, 3 linguri cu lapte de cocos, extract de vanilie şi sare. Se misează până când obţii o pastă cremoasă pe care o amesteci apoi cu boabe de cacao mărunţite.
2. Îngheţată din avocado
Amestecă în blender avocado bine copt cu lapte de cocos, miere de albine şi fulgi de cocos pentru a obţine o pastă cremoasă cu care poţi să umpli formele pentru îngheţata pe băţ.