Asadar vom aborda astazi probleme bulimiei. Ea este o tulburare alimentara, cu cauze cel mai adesea psihologice, caracterizata prin ingestia unor mari cantitati de hrana.
In timpul crizei bulimice, subiectul simte nevoia sa manance foarte mult de obicei pe ascuns, nu se poate opri sau controla. Alimentele sunt consumate fara a fi pregatite in mod special, direct, neincalzite, nepuse in farfurie.
Orice aliment poate fi obiectul unei crize bulimice dar fiecare persoana are anumite preferinte (pateuri, dulciuri, paste, carne etc).
Majoritatea persoanelor care sufera de aceasta tulburare sunt femei tinere.
Criza este precedate deseori de o stare de tensiune, de neliniste, persoana nu-si gaseste locul, nu se poate apuca de nimic, nu se poate concentra. In scurt timp apare ideea de a manca si graba de a procura mancarea dorita.
Ingerarea hranei este foarte rapida, persoana nu mesteca, nu este preocupata de ordinea in care consuma alimentele ci mananca tot ce gaseste. Pe parcursul ingestiei alimentelor, exista o traire de satisfactie dar isi face loc si rusinea sau vinovatia. Comsumul este solitar si exclude aparitia oricarei persoane sau stimul. Persoana nu raspunde la usa sau le telefon si nu accepta sa se intrerupa.
Dupa consumarea alimentelor apare o stare de regret, vinovatie, persoana se simte impovarata de gestul sau, nedemna, are remuscari. Din punct de vedere fiziologic apar dureri de stomac, senzatie de greutate in stomac, de prea-plin, dureri de cap, ameteala, oboseala.
Pentru a incerca sa scape de ele, incearca sa faca un gest opus si anume sa elimine mancarea, provocandu-si voma sau folosind laxative. Dupa eliminare, ea se simte mai usurata, adesea isi promite sa "nu mai faca", sa nu mai cedeze tentatiei de a manca. In unele cazuri, dupa voma, pacienta o ia de la cap, incepand din nou sa manance si ciclul se reia.
Ele cer ajutor atunci cand isi dau seama ca nu mai pot controla situatia
...cand afla ca este daunator pentru organism acest comportament si mai ales voma repetata. Adesea simt ca isi pierd puterea de concentrare, ca risipesc foarte mult timp mancand si vomitand, ca nu pot lucra, invata, ca se izoleaza de prieteni si cunoscuti, ca se auto-dispretuiesc, nu au incredere in ele insele, li se pare ca nu vor reusi niciodata sa scape de aceasta boala.
In unele cazuri perioadele de bulimie alterneaza cu cele de anorexie, femeia fiind din ce in ce mai preocupata de greutatea si forma ei fizica, restul intereselor si preocuparilor trecand pe un plan secund. Poate apare esecul scolar sau professional, certuri in cuplu, disfunctii sexuale, stari depresive accentuate.
Cei din jur sesizeaza schimbarea comportamentului
Adesea pacientul nu recunoaste problema pe care o are si nu cere ajutor decat in ultima instanta. Pare jenat de comportamentul sau, de faptul ca "nu se poate controla", "nu are suficienta vointa" etc.
De fapt, comportamentul alimentar are o cauza mai profunda care adesea nu este constienta subiectului. Poate fi o pierdere, un conflict, o stare tensionata in families au la serviciu. Dincolo de perturbarea alimentatiei, gasim evenimente traumatice care au marcat pacientul dar carora acesta le neaga importanta.
Solutia psihoterapeutica a acestor probleme este scoaterea la iveala, exprimarea in cuvinte a acelor stari sau evenimente greu de spus, impovaratoare, coplesitoare.
In cazul adolescentelor, un eveniment recent, cum ar fi: despartirea de partener, insuccesele scolare, comunicarea conflictuala cu membrii familiei, divortul parintilor, decesul unei persoane dragi, poate fi cauza unei astfel de tulburari.
Psiholog Anca Pietraru
Ii puteti adresa intrebari autorului AICI
Comentarii (4)
si eu am fost bulimica cantaream 42 de kg la 19 ani ,aveam 1.70 inaltime .Ma luptam u aceasta boala de 2 ani ,nu aveam puterea sa pun capat acestei morti albe,ma distrugeam eu insumi dar ii distrugeam si pe cei care ma iubeau ,refuzam compasiunea,refuzam sprijinul,dar intr-o zi simtindu-ma foarte rau am intrat in coma eram in prag de moarte,dar dumnezeu si cei care imi erau aproape m-au readus la viata dandu-mi o alta viata care ma fscut sa vad realitatea ca nimc nu e mai presus de viata,de sanatata,deci am incetata incet incet sa mai vomit ,am reusit cu ajutorul celor dragi dar in primul rand am reusit avand vointa a spunde nu chiar daca stateam rau destul de rau daca nu vomitam. Au trecut 2 anni si sunt din nou persona care eram prima sa devin bulimica, se poate scapa de bulimie nu e usor e greu dar trebuie sa iti spui tie insuti vreau sa fiu o persoana normala succes tuturor clor care se lupta cu acceata boala,pretuiti fiecare secunda nu o risipiti imbolnavindu-va cu propria voastra vointa
stiu si eu f bine ce inseamna sa fi bulimica.din pacate la mine dureaza deja de 3 ani si desi mereu zic ac e pt ultima data nu e asa.si eu ma saturat sa ma distrug singura incet dar sigur.stiu ca singura solutie e sa merg la psiholog dar din pacate nu imi permit.cateodata ma gandesc ca nu o sa scap niciodata,ca asa voi fi pana voi muri.tot universul meu e doar mancarea.chiar as da orice sa scap,sa fiu din nou cum am fost o data
incearca sa faci sport, iti va da incredere in tine, in timpul spoertului se secreta hormonii denumiti endorfine, care ne fac sa fim multumiti de noi insine; sportul iti distrage atentia de la mincare, te face mai sigura pe tine; si eu am pofta de mincare mare si seara mi-am fixat o regula din a minca numai fructe si legume: de ex. 14 morcovi mici( din aceia gata taiati) au numai 30 de calorii; pe mine ma mobilizeaza si faptul ca probez hainele de ocazie sau cele de vara, ca sa vad daca m-am mai ingrasat. multa sanatate!!!
Sunt bulimica de aproape un an....... alterneaza, bineinteles, asa cum este prezentat si in material, cu perioade de anorexie.. nu mai pot sa mai rezist, ma gandesc mereu la ideea de sinucidere... o sa spuneti ca e un moft sau ceva de genul.... dar, nu!!!!!! e o boala crunta, care-mi mananca tot ce am mai bun in mine... pe plan fizic, spiritual, sufletesc.. nu stiu ce sa mai fac... orice as manca, vomit.. asta-i adevarata bulimie.... si daca mananci un mar iti trece prin cap sa-l vomiti..... nu faceti asa ceva... nici macar o data! asa spuneam si eu... macar o data... e ca la droguri.... ajungi sa fii dependent.. de junk food, de dulciuri... e groaznic!!
Posteaza comentariu