6 motive pentru care vegetarienii sunt mai sănătoși decât omnivorii

O dietă vegetariană are numeroase efecte pozitive atunci când este adoptată corect. Alimentația bazată mai mult pe legume, fructe şi cereale este pentru mulţi cheia unei vieţi mai lungi. Descoperă cele mai importante motive pentru care vegetarienii sunt mai sănătoși decât omnivorii.
Unii vegetarieni pledează pentru excluderea completă a produselor de origine animală, inclusiv ouă și lapte, în timp ce alții abandonează doar carnea. În ambele situații, secretul pentru care vegetarienii sunt mai sănătoși ține de eliminarea completă a cărnii din alimentație.

Vegetarienii sunt mai sănătoși decât omnivorii: Risc mai scăzut de boli cardiace

Atunci când elimini produsele din carne din alimentația ta, scapi și de grăsimile saturate. Omnivorii pot da vina pe carne și pentru excesul de colesterol și de sodiu, iar combinația lor duce la un risc mult mai crescut de boli cardiace. Diferența între vegetarieni și omnivori este prezentă și atunci când carnea consumată este doar de pui sau de pește.

Un studiu realizat la universitatea Harvard a demonstrat că riscul decesului cauzat de boli cardiace este cu 24% mai mic în cazul vegetarienilor decât al omnivorilor.

Risc mai redus de cancer

Grăsimea din carne are un efect pe care nu îl au și dietele vegetariene: creșterea producției de hormoni în corp.
Unele cancere, ca cel mamar și cel de prostată, au fost asociate unui nivel ridicat de hormoni. O dietă în care este prezentă multă carne este în general și lipsită de un conținut ridicat de fibre și antioxidanți cu efect anticancerigen.

Vegetarienii sunt mai sănătoși decât omnivorii: Menținere mai ușoară a greutății ideale

Obezitatea este responsabilă pentru numeroase afecțiuni grave, dar cei mai mulți vegetarieni au o greutate stabilă și nu se îngrașă ușor. Trecerea la un regim de viața vegetarian este însoțită de cele mai multe ori de o scădere în greutate până la forma ideală.

Vegetarienii care nu sunt mulțumiți de greutatea lor sunt cei care consumă foarte multe produse procesate, inclusiv produse de patiserie de post.

Risc mai scăzut de diabet

Există numeroase tipuri de diete vegetariene, dar cele mai multe pot contribui și la reducerea riscului de diabet.
Menținerea greutății la un nivel stabil este o bilă albă în acest sens, la fel ca și conținutul de carbohidrați care se digeră mai greu. Glicemia variază mai puțin în cadrul unei diete vegetariene care este integrată într-un stil de viață rezonabil, în care caloriile sunt consumate de-a lungul zilei, nu într-o cantitate foarte mare la cină.

Dieta mai săracă în toxine

Cei mai mulți vegetarieni consumă și alimente procesate, dar se pot bucura oricând de mâncăruri preparate din ingrediente proaspete. Carnea este adesea contaminată cu antibiotice, dar și cu pesticide (din hrana animalului). Reducerea toxinelor poate scădea riscul de cancer, dar și cel al bolilor de ficat și de rinichi și este mai eficientă atunci când cele mai multe fructe și legume sunt cultivate organic.

Vegetarienii sunt mai sănătoși decât omnivorii: Viață mai lungă

Cel mai relevant studiu în domeniu provine de la Universitatea Oxford, iar concluziile se bazează pe informații acumulate în 12 ani.
Concluziile specialiștilor arată că vegetarienii pot trăi în medie cu 6 ani mai mult decât omnivorii. Motivul este conținutul mai ridicat de vitamine, minerale, antioxidanțo, fitonutrienți și fibre din dieta vegetariană.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod