5 beneficii ale zmeurei pentru sănătatea ta

Pe lângă faptul că are un gust extraordinar de bun, zmeura îți aduce și multiple beneficii în ceea ce privește sănătatea. Îți povestim imediat despre toate acestea și sperăm să alegi să introduci zmeura în dieta ta, în cazul în care nu ai făcut-o până în acest moment.
O dietă sănătoasă este cheia unei vieți la fel de sănătoase, dar și a unei bune stări de spirit. Afirmația Suntem ceea ce mâncăm nu este deloc doar o maximă sau o afirmație seacă, ci una plină de însemnătate deoarece alimentele ne sunt hrana atât pentru organism, cât și pentru emoțiile și stările noastre. Există numeroase studii recente care demonstrează că anumite alimente ne pot influența în bine starea psiho-emoțională, pe când altele o pot influența în rău. 
 

5 beneficii ale zmeurei pentru sănătatea ta

 
Nu este deloc necunoscut faptul că fructele și legumele au o influență benefică asupra sănătății tale, așa că hai să vedem care sunt acele beneficii pe care ți le aduce zmeura.
 
1. Este o sursă de antioxidanți
 
În primul și în primul rând, zmeura la fel ca și alte fructe de pădure, cum ar fi afinele sau coacăzele, este bogată în antioxidanți ca vitamina C, quercetina și antocianine.
Rolul acestor categorii de antioxidanți este de a preveni îmbătrânirea prematură, dar și de a proteja celulele împotriva stresului oxidativ. Prin urmare, dacă vrei să rămâi tânăr pentru cât mai multă vreme și dacă vrei să înlături stresul oxidativ, consumul de zmeură este o soluție de tine.
 
2. Este benefică pentru pielea ta
 
Și pentru că tot am pomenit de vitamina C, ei bine, consumul de zmeură este benefic și pentru sănătatea pielii deoarece vitamina C are acest rol de a te proteja de radicalii liberi și de a îți proteja astfel pielea. Mai mult, sursele bogate de vitamina C au un rol important în ceea ce privește producția de colagen, despre care probabil că știe toată lumea că este responsabil de elasticitatea pielii.
 
3. Este benefică și pentru inima ta
 
Consumul de zmeură te poate ajuta și în cazul în care suferi de diverse boli de inimă.
Un rol important aici îl au autocianinele, despre care vorbeam și mai sus, care au rolul de a reduce inflamația și astfel de a reduce și riscul de a dezvolta boli cardiace. De asemenea, antioxidanții pe care îi conține zmeura au un rol important și în ceea ce privește scăderea tensiunii arteriale și împiedicarea cumulării trombocitelor.
 
Mai mult, studiile arată că fibrele care sunt prezente în zmeură pot preveni și boli cum ar fi obezitatea, tensiunea arterială, accidentul vascular cerebral și colesterolul crescut, dar și diferitele boli de inimă.
 
4. Este benefică și pentru creier
 
Aminteam mai sus și despre efectul benefic pe care îl are zmeura în a elimina stresul oxidativ, ceea ce nu poate să însemne decât că vei fi mult mai echilibrat și că un consum regulat de zmeură nu poate decât să aducă beneficii creierului tău. 
 
Un alt aspect important este și acela că flavonoidele pe care le conțin fructele de pădure, în general, și zmeura în mod special, au un rol important la îmbunătățirea dispoziției a coordonării, dar și a memoriei.
Cu alte cuvinte, consumul de zmeură are grijă atât de corpul tău, cât și de mintea ta.
 
5. Este benefică și pentru pacienții care suferă de diabet
 
Zmeura este un aliment indicat și pentru pacienții care suferă de diabet deoarece are un indice glicemic redus, conține fructoză și o cantitate mare de fibre. Toate aceste lucruri înseamnă că un consum de zmeură nu va produce dezechilibre ale nivelului de zahăr din sânge și pacienții care suferă de diabet pot să consume fără griji zmeură.
Nu-i așa că acest fruct este fascinant? Vara este anotimpul acestui fruct așa că în cazul în care nu ai mâncat zmeură până acum, te sfătuim să o faci pentru că vei avea doar de câștigat. Bucură-te de o vară sănătoasă!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod