În general vorbind, durerea este un răspuns de protecție care poate varia în intensitate de la apariţia unei sensibilităţi minore şi până la durere severă, având rolul de a ne informa că ceva este în neregulă în organism. În ceea ce privește durerea de dinți în particular, aceasta este cauzată de o reacție a nervilor din interiorul camerei pulpare a dintelui, gradul de severitate fiind dependent de tipul și intensitatea stimulului. În continuare, doamna doctor Mihaela Dan, medic specialist ortodonţie în cadrul clinicii Orto-Implant Expert, aduce în discuţie câteva dintre cele mai frecvente cauze ale durerilor de dinţi şi remediile acestora:
Caria dentară este întâlnită încă de la cele mai fragede vârste şi, netratată, poate cauza dureri, infecții, chiar și pierderea dintelui.
Atunci când caria trece de smalţ şi ajunge la dentină (străbătută de ramificaţii ale nervului dentar) îşi face apariţia durerea (la rece, la dulce), moment în care este recomandată vizita la medicul stomatolog, unde cel mai probabil va fi aleasă ca modalitate de tratament obturaţia (plomba) dentară.
Abcesul dentar, care reprezintă în fapt infecţia de la vârful rădăcinii, poate produce durere spontană la cald, la atingere, precum şi umflarea zonei.
Ca remediu se recomandă incizia abcesului, antibioticele (uneori) şi plomba, însă planul de tratament va fi stabilit de către medicul specialist în urma unui control amănunţit.
Înghesuirile dentare pot cauza şi ele disconfort.
Muşcătura anormală şi dificultăţile de curăţare a dinţilor înghesuiţi pot duce la carie, gingivită, parodontoză, suprasolicitare musculară şi articulară, urmate de durere.Cel mai eficient pentru tratarea acestei probleme s-a dovedit a fi aparatul dentar.
Tratamentul dentar, în mod paradoxal, poate fi şi el cauza durerilor de dinţi. Uneori, curăţarea cariilor foarte adânci sau obturaţia de canal pot fi urmate de durere, caz în care cel mai bun remediu este răbdarea, căci durerea va dispărea după o perioadă scurtă de timp.
Totuşi, dacă după extracţia unui dinte durerea severă persistă mai mult de două zile, este posibil ca zona afectată să nu se vindece în mod corespunzător, caz în care pacientul ar trebui să efectueze o vizită la medicul stomatolog.
Infecţiile gingivale/parodontale în stadii avansate produc durere şi sângerare, în special la periaj.
Pacienţilor care se confruntă cu această problemă le este recomandat să adopte o igienă dentară foarte bună şi tratamentul parodontal.
Posteaza comentariu