În ultimii ani, din ce în ce mai multe persoane au înţeles importanţa prevenirii apariţiei cariilor dentare prin igienizarea corectă a cavităţii bucale. Totuşi sunt şi persoane care exagerează, dovedind exces de zel în timpul periajului şi astfel pe termen lung acesta se dovedeşte nociv.
Potrivit Dr. Adrian Negrilă medic estetică dentară la Velvet Dental există şi situaţii în care periajul dinţilor ne poate face mai mult rău atunci când facem greşeli elementare.
1. Apeşi prea tare periuţa pe dinţi şi gingii
Poţi să greşeşti în timpul periajului atunci când presiunea exercitată asupra gingiilor şi a suprafeţei dinţilor este prea mare. Acest lucru se poate observa desigur în filamentele periuţei de dinţi care devin în mai puţin de 3 luni îndoite sau tocite.