Nutritia si ochii tai
Alimentatia are un efect major asupra intregului organism, inclusiv asupra ochilor. Cercetarile in domeniu dovedesc ca antioxidantii reduc riscurile cataractei si ale glaucomului.
Antioxidantii specifici pot avea beneficii aditionale; de exemplu vitamina A previne orbirea si vitamina C joaca un rol insemnat in evitarea glaucomului.
Consuma urmatoarele elemente alimentare pentru a-ti asigura o protectie oculara nutritiva:
Vitamina A: morcov, cartofi dulci, untul de arahide, ficat, varza, mango, pepene galben.
Luteina: spanac, galbenus de ou, morcov, varza.
Vitamina C: varza, capsuni, broccoli, portocale, pepene galben.
Vitamina E: nuci, seminte de floarea-soarelui, alune, migdale.
Seleniu: produse marine, drojdie, alune braziliene.
Zinc: scoici, hamburgeri, alune, faina.
Acizi grasi: peste (somon, macrou, crap).
In general din alimentatia ta nu au voie sa lipseasca legumele, pestele (consumat saptamanal), nucile si fructele (in special citricele).
Vitamina A si carotenii: antioxidanti ai vederii
Carotenul este substanta coloranta naturala prezenta in morcovi, rosii, in fructe si in anumite legume verzi. Acest pigment, precursor al vitaminei A se comporta ca un antioxidant si previne orbirea si cataracta.
Vitamina A este un antioxidant pe care-l intalnesti in produse animaliere precum ficatul si untul, dar si in anumite plante ce contin caroten. Vitamina A este esentiala pentru sanatatea ochiului, iar carotenul sub forma luteinei aduce de asemenea beneficii considerabile sanatatii oculare.
Vitamina A
Aceasta vitamina previne cecitatea nocturna. Carenta in vitamina A cauzeaza aparitia xeroftalmiei (uscarea conjunctivei si a corneei), ulcerele corneene si umflarea pleoapelor. Netratata, xeroftalmia conduce treptat catre cecitate. In special populatiile din tarile in curs de dezvoltarea se confrunta masiv cu xeroftalmia.
Daca fumezi si consumi bauturi alcoolice, ar fi bine sa incepi sa-ti administrezi oral vitamina A. Fumatul impiedica absortia acestei vitamine din fructele si legumele consumate, iar alcoolul distruge cantitatea de vitamina A ce este deja acumulata in corp.
Procesele survenite in activitatea de preparare a produselor bogate in vitamina A (morcov, cartofi dulci, untul de arahide, ficat, varza, mango, pepene galben) modifica valorile vitaminei. Daca nu consumi frcute si legume proaspete, opteaza pentru cele congelate decat pentru cele conservate - prin conservare se distrug cantitatile de vitamine si betacaroten.
Luteina
Cercetatorii au demonstrat ca luteina reduce riscurile de producere a cataractei (opacifierea cristalinului care conduce la cecitatea partiala sau totala). Alimentele bogate in luteina sunt legumele verzi, in special spanacul. Legumele gatite sunt o sursa mai bogata de luteina fata de legumele crude, pentru ca in timpul pregatirii sunt distrusi peretii celulelor, eliberandu-se luteina.
Vitamina C
Vitamina A nu este singurul antioxidant care protejeaza ochiul impotriva afectiunilor. Populara vitamina C previne, de asemenea, aparitia glaucomului si a cataractei. Nu numai ca organismul uman nu poate produce vitamina C, dar nici nu o poate inmagazina in corp pentru o perioada foarte lunga de timp.
Daca fumezi, consumi bauturi alcoolice sau esti diabetic, mareste cantitatea de vitamina C, pentru ca valoriile din organismul tau vor tinde spre limita inferioara decat spre nivelul mediu. Varza, broccoli, cartoful, capsunile, zmeura, portocalele, pepenele galben sunt alimente ce au un continut ridicat de vitamina C.
Pregatirea hranei, ca si in cazul vitaminei A, diminueaza cantitatea de vitamina C prin cresterea temperaturii. Un alt factor care distruge proprietatile vitaminei C este lumina. Este mai bine sa consumi sucul de portocale din cutiile de suc opace decat din paharele de sticla. Conservarea fructelor si legumelor cu un continut ridicat de vitamina C are aceleasi repercusiuni ca si in cazul produselor ce contin o mare cantitate de vitamina A: distruge o parte din valorile vitaminice.
Vitamina E si mineralele
Ca si vitaminele A si C, vitamina E reduce riscul formarii cataractei. Vitamina E este cea mai usor de gasit comparativ cu celelate vitamine antioxidante (A si C). Tot ce trebuie sa tii minte este "nuca".
Mineralele seleniu si zinc ajuta organismul sa absoarba antioxidantii vitaminici. In timp ce seleniul ajuta organismul sa absoarba vitamina E si-si aduce aportul si la fabricarea propriilor antioxidanti, zincul ajuta organismul sa absoarba vitamina A si constituie o parte importanta a enzimelor ce reduc numarul radicalilor liberi.
Acizii grasi esentiali pe care ii poti folosi
Acizii grasi sunt esentiali corpului tau pentru ca organismul are nevoie de ei, dar nu-i poate produce asa ca trebuie sa recurgi la diverse modalitati pentru a satisface cantitatea corespunzatoare de grasimi.
Acizii grasi esentiali (EFA - essential fatty acids) creeaza grasimile poli-nesaturate. Cele 2 tipuri principale de acizi grasi esentiali sunt: omega-3(este un acid alfa-linolenic LNA - alpha-linolenic acid) si omega-6 (este un acid linoleic LA - linoleic acid).
Cum afecteaza acizii grasi ochii?
Acizii grasi (EFA) au o influenta majora pentru dezvoltarea vederii copiilor. Deficientele de omega-3 inregistrate in cazul adultilor conduc catre tulburarile de vedere si studiile au sugerat ca prelungirea/accentuarea acestor deficiente pot provoca retinopatii, in timp conducand la cecitate.
Organismul transforma acizii grasi esentiali in prostaglandine. Aceste substante mediatoare intre fenomenele fiziologice si cele patologice ajuta umoarea apoasa a ochiului sa dreneze si sa dirijeze presiunea intraoculara.
Vitamine nutritive pentru ochi
Vitaminele si mineralele sunt elemente nutritive esentiale sanatatii ochiului. Organismul uman nu produce propriile vitamine si minerale, fiind nevoit sa si le procure prin intermediul diferitelor sortimente de mancare. Afla care sunt si cum poti procura vitaminele vitale ce trebuie consumate pentru a preveni afectiunile oculare.