Astmul bronsic

Diagnosticare Diagnosticul corect al astmului este esential din cel putin 2 motive:

1. Astmul este o boala cronica, practic incurabila, ca urmare etichetarea unui pacient cu astm are consecinte sociale si psihologice importante.
2. Tratamentul antiastmatic este cronic si trebuie urmat pe termen lung (chiar toata viata), ca urmare efectele secundare, chiar daca sunt mici, trebuie balansate de un beneficiu corespunzator.

Diagnosticul astmului este dificil din cel putin 2 motive:

1. Manifestarile astmatice pot fi intermitente si din aceasta cauza subapreciate de pacienti si medici.
2. Manifestarile astmatice sunt nespecifice ceea ce conduce la un diagnostic eronat (supradiagnostic sau subdiagnostic).


Teste pentru diagnosticare

1. Masurarea functiei pulmonare

Inaintea inceperii unui tratament de control pe termen lung este recomandata obiectivarea unei anomalii functionale pulmonare, caracteristice astmului.

Masurarea functiei pulmonare obiectiveaza limitarea fluxului aerian si indica severitatea, reversibilitatea si variabilitatea acesteia si confirma, astfel, diagnosticul de astm. Acest lucru este necesar intucat manifestarile astmatice pot si subapreciate de pacienti, in special la cei cu astm vechi, precum si de medici.

2. Spirometria

Este o metoda recomandata pentru masurarea limitarii fluxului aerian si a reversibilitatii acesteia la pacientii suspectati de astm cu varsta de peste 5 ani.

3. Masurarea debitului expirator maxim (Peak Expiratory Flow - PEF)

Se realizeaz cu ajutorul unui peakflowmetru. Constituie o metoda alternativa de evaluare a limitarii fluxului aerian in astm. Peakflowmetrele moderne sunt ieftine si portabile, fiind ideale pentru folosirea la domiciliu sau in unele cabinete medicale. Masurarea PEF nu este insa la fel de fiabila ca spirometria in determinarea limitarii fluxului aerian, din acest motiv fiind recomandata in absenta spirometriei.

PEF este determinat dimineata la trezire inainte de administrarea unui bronhodilatator si seara imediat inainte de culcare.

Monitorizarea PEF este utila pentru evaluarea controlului in cadrul unui
program de auto-management al astmului. De asemenea, aceasta testare este utila pentru identificarea factorilor declinatorii ai astmului, in mediul domiciliar si ocupational, in acest scop sunt necesare multiple determinari timp de 24 de ore pentru a identifica legatura.

4. Testul de provocare bronsica cu metacolina sau histamina

Este rezervat cazurilor cu simptome sugestive de astm, dar cu functie pulmonara normala la determinari repetate. Evidentierea unei hiperreactivitati bronsice definita prin PC 20, adica concentratia de metacolina/histamina, care determina o scadere cu 20% a VEMS fata de valoarea initiala.

Astfel un test (corect efectuat) negativ exclude diagnosticul de astm, in timp ce unul pozitiv nu certifica diagnosticul intrucat hiperreactivitatea bronsica nespecifica este prezenta si la persoane indemne de astm, dar cu rinita alergica sau BPOC.

5. Testul de provocarea bronsica

In caz de efort poate fi folosit pentru diagnosticul astmului. Acest test este relativ specific, dar este putin sensibil. Intrucat poate induce manifestari astmatice semnificative, se recomanda a fi efectuat doar sub supravegherea unui medic specialist.

6. Evaluarea non-invaziva a inflamatiei bronsice din astm

Poate fi realizata prin analiza sputei induse cu solutie salina hipertona (in special citologia diferentiala cu numararea eozinofilelor si neutrofilelor) si a oxidului nitric (NO) din aerul expirat.

Rolul numarului de eozinofile din sputa si al concentratie NO din aerul expirat in diagnosticul astmului nu a fost evaluat prospectiv, dar acesti parametri sunt in curs de validare pentru a fi folositi in optimizarea tratamentului antiastmatic.

7. Masurarea statusului alergic

Prezenta atopiei sau a unei boli atopice (in special rinita alergica) creste probabilitatea diagnosticului de astm la cei cu simptome sugestive, dar absenta lor nu exclude diagnosticul de astm. Prezenta sensibilizarii la un anumit alergen (demonstrata prin testare cutanata sau masurarea IgE specifice in ser) poate ajuta la identificarea unui factor declansator al manifestarilor astmatice, dar aceasta legatura cauzala necesita confirmarea prin anamneza a prezentei expunerii si a declansarii simptomelor dupa expunerea la acel alergen.

Diagnosticul statusului atopic se obtine prin testare cutanata, de obicei prin metoda prick; aceasta metoda este simpla, rapida si ieftina si cu sensibilitate foarte mare, dar incorect efectuata poate conduce la rezultate eronate.

Determinarea IgE specifice in ser nu aduce informatii suplimentare si este mai scumpa. Determinarea IgE totale serice nu este utila pentru diagnosticul statusului atopic. Provocarea alergenica pe cale inhalatorie este folosita in mod exceptional, aproape exclusiv pentru astmul ocupational.