Modelul de barbat si de tata este propriul tata iar modelul feminin si de mama este propria mama. De la varste fragede, copiii imbraca hainele parintilor sau accesoriile lor semnificative si se joaca "de-a mama" si "de-a tata", viseaza sa fie mari, sa aiba serviciu, masina, copii... Mai toate fetitele vor sa fie "ca mama" cand vor fi mari, incepand de la aspect si accesorii feminine (ruj, geanta, tocuri etc) pana la meserie, diferite abilitati (a gati, a coase, a naste si ingriji copii, a conduce masina), diferite hoby-uri si ocupatii, diferite placeri ("mie imi place sa cresc flori pentru ca si mamei mele ii place"). De asemenea in cazul baietelului caruia ii plac masinile, motocicletele sau pescuitul, care isi ajuta tatal la diferite activitati si vrea sa fie ca el cand se va face mare.
Dar ceea ce discutam astazi nu este in mod special legat de identificarea fireasca cu parintele de acelasi sex ci de cum simt copii relatia dintre parintii lor si cum ii influenteaza. Asa cum fiecare parinte este primul model pentru copil, asa si relatia dintre ei va fi prima relatie dintre adulti de sexe diferite pe care copilul o intalneste. In afara de ea, mai sunt relatiile dintre bunici, dintre nasi sau alte cupluri apropiate de familie.
Copiii spun adesea: "Cand voi fi mare o avea o familie, voi face ca mama si tata" dar si cand nu spun, relatia parintilor nu este mai putin importanta si nu are o imfluenta mai mica.
Atunci cand lucrurile merg bine, nu pare a fi nicio problema dar atunci cand cuplul parental trece prin situatii dificile cum sunt certurile, neintelegerile, relatiile extraconjugale, divortul sau absenta unuia dintre ei in viata copilului, ne intrebam intotdeauna ce "urme" vor lasa asupra dezvoltarii copilului. Multi adulti isi amintesc cu tristete de certurile dintre parinti fata de care au avut diferite atitudini (de frica, de evitare sau de incercare de rezolvare), multi dintre ei au trait toata copilaria sub amenintarea plecarii unuia dintre ei, o parte au fost luati "aliati" de cate unul dintre parinti si intorsi impotriva celuilat.
Fiecare s-a "aparat" cum a putut atat de pericolele si violentele externe cat si de trairile proprii. Spaima, dispretul, furia sunt dintre starile cel mai dificil de gestionat pentru un copil. Inchiderea in sine, lipsa increderii in parinti, promisiunea ca "nu voi face ca ei", alte suferinte spuse si ne-spuse, dezvaluite sau ascunse au insotit copilul pe parcursul acelor ani grei. Ce va face el mai tarziu? Va face exact ca parintii lui chiar si fara sa vrea? Va face cu totul altfel? Intrebari la care nu putem raspune in general ci doar situatiile concrete ale fiecarei familii sunt raspunsuri la modul in care relatia parintilor influenteaza relatiile copiilor.
Ceea ce este intr-adevar cert este ca exista intotdeauna o influenta chiar daca ea nu este constientizata. Copiii pot nega ca urmeaza acelasi tip de relatie cu partenerul ca si parintii lor, de asemenea, parintii pot considera o aberatie acest mod de "influenta" sau de "transmitere", de "invatare" a relatiei de cuplu. Dar mai important decat aceste dispute teroretice este modul in care ajungem sa descoperim si sa punem in legatura experiente emotionale timpurii legate de parinti cu ceea ce ni se intampla in prezent, in actualul cuplu.
Terapia familiala psihanalitica este cea care "aduna" toata familia in demersul terapeutic, atat pe cei prezenti fizic cat si pe cei care nu vin sau nu mai sunt pentru ca familia si legaturile de filiatie si alianta au intotdeana o importanta decisiva in ceea ce se intampla in prezent.
Psiholog Anca Pietraru
Ii puteti adresa intrebari autorului AICI