Incercam sa abordam astazi relatia parintilor cu adolescentii si vedem acolo mai multe teme legate de bani:
1. Adolescentul cere mai multi bani decat au parintii posibilitatea sa-i dea. Motivele pentru care el cere bani sunt diferite: haine, accesorii, electronice, bani de buzunar, distractii.
2. Adolescentul ia bani din casa fara permisiunea parintilor, considerand ca i se cuvin, ca sunt si ai lui, ca a avut nevoie de ei etc. Sau apare furtul de la colegi, de la necunoscuti sau din alte case.
3. Adolescentul considera ca "totul in viata este sa ai bani". Parintii incearca sa-l determine sa continue studiile sau sa isi gaseasca o meserie din care sa poata trai. Adolescentul prefera micile "afaceri" din care ii ies bani si crede ca asta e secretul reusitei. Adesea abandoneaza scoala pentru ca "nu foloseste la nimic" si refuza tot ce i se propune ca alternativa pe motiv ca nu aduce suficienti bani.
4. Adolescentul se simte inferior altora de aceeasi varsta care au posibilitati materiale mai mari. Nu mai iese din casa pentru ca "nu are bani", se izoleaza, considera ca "nimic nu are rost", ca viata lui nu este asa cum si-o doreste, renunta rand pe rand la toate activitatile. Vorbim in acest caz de o stare depresiva ale carei cauze trebuie sa le cautam dincolo de bani, ei fiind doar un bun pretext pentru a aduce in prim plan alte nemultumiri mai dificil de exprimat in cuvinte sau chiar inconstiente.
5. Adolescentul incepe sa munceasca pentru a avea proprii bani sau chiar pentru a-i sustine financiar pe parinti sau cheltuielile casei.
Situatiile in care parintii cer ajutor sunt cele in care adolescentul se izoleaza si acuza parintele ca nu-i asigura cele necesare, cele in care adolescentul abandoneaza scoala si se ocupa cu "afaceri" sau fura si cea in care in casa sunt mereu scandaluri iscate din pricina pretentiilor prea mari ale adolescentului sau obiectelor pe care vrea sa le cumpere si care parintilor nu li se par utile.
In toate aceste cazuri, este vorba despre un blocaj in relatiile parinte - copil. Ei nu pot discuta despre aceasta problema si uneori nici despre orice altceva, orice discutie ajunge in scurt timp si inevitabil la bani, atmosfera este incarcata si tensionata, toti se enerveaza, se infurie, tipa, plang, se jignesc, se acuza. In plus, niciodata nu se ajunge la vreo concluzie, cearta fiind reluata in aceeasi forma si cu acelasi continuat data viitoare.
"Ce se poate face? Cum iesim din aceasta situatie?" se intreaba parintii disperati. Cu atat mai mult cu cat adesea ei cer ajutor cand deja situatia a scapat cu totul de sub control. Adolescentul a abandonat deja scoala, a furat si a fost prins, a intrat in diferite scandaluri din care nu mai poate iesi sau starea lui este puternic deteriorata.
De fapt, cautarea unei solutii incepe cu a intelege ce se petrece cu el, cand au devenit banii si relatia cu ei ceva atat de important si ce a dus la asta, ce ii lipseste de fapt adolescentului si in loc a pus banii pe care crede ca daca i-ar avea ar fi fericit etc.
Astept opiniile si parerile voastre despre relatia adolescentilor cu banii si despre modul in care ati gestionat aceasta situatie.
Psiholog Anca Pietraru
Ii puteti adresa intrebari autorului AICI
Comentarii (5)
Baiatul meu cel mai mare are 9 ani. De cand a inceput sa ceara lucruri i-am explicat, de fiecare data in functie de varsta pe care o avea la data respectiva, ca nu sunt bani pentru ce vrea el. La varsta de acum imi cere dinozauri de 60 lei. I-am explicat ce inseamna banii astia si cam ce putem lua cu ei. A inteles. Aproape la fel si fetita de 7 ani. Dar, de fiecare data cand facem cate o investitie mai mare pentru familie le explicam pe ce am dat banii si pe ce ii vom mai da. Si inteleg perfect amndoi. Si asa il voi educa si pe cel mic.
M-am confruntat si eu cu aceste probleme cu baiatul meu. Mai nou am inceput sa-l implic in discutiile privind bugetul familiei, facandu-l partas la discutiile privind cheltuielile lunare, venitul familiei si preturile ce cresc continuu la cele necesare in fiecare zi. Astfel a inceput sa constientizeze ca nu stam pe o comoara, ca e destul de dificil sa-i faci fata vietii si a redus singur solicitarile de bani de buzunar. Pentru acest lucru il mai cadorisesc cu cate un banut suplimentar cand nu se asteapta si bucuria e mai mare.
Eu si sotul meu nu avem venituri foarte mari, insa credem ca si copilul nostru de 14 ani are dreptul la o suma lunara care sa-i fie destinata ca bani de buzunar, in limitele bunului simt. Este bine sa stie ca are si el ceva acolo in buzunar si nu trebuie sa ceara colegilor sau vreunui prieten. Bineinteles banii pentru incaltaminte sau imbracaminte nu intra in aceasta suma. Asta este obligatia noastra ca parinti si niciodata nu-i reprosam ca ii dam si bani de buzunar. In felul acesta cred ca pot fi eliminate multe situatii in care copii si parinti striga unii la altii jignindu-se reciproc si aducandu-si invinuiri unii altora pentru neajunsurile pe care le au. E bine sa existe un echilibru in toate. Nu-i poti da foarte multi bani, insa macar echivalentul unei alocatii pentru copii eu cred ca este ceva. De multe ori cand nu-i dadeam banii promisi, chiar daca nu avea nevoie de ei, imi reprosa ca l-am uitat sau ca nu-mi respect promisiunea. Asa ca am incercat sa fiu parolista si nu am probleme cu el. Stie ca are o suma lunara si cu banii pe care si-i stringe poate sa-si cumpere cate ceva.
Nu stiu daca lipsa banilor este chiar motivul comportamentului sau sau mai sunt si altele. Cel mai grav mi se pare comportamentul de automutilare. Sigur ca este foarte bine ca reusitit sa vorbiti cu el si sa-l lasati sa exprime ce simte dar ar putea sa nu fie de ajuns. Amenintarile cu sinuciderea ar trebui si ele investigate mai serios impreuna cu tendinta catre impulsivitate. Recomandarea mea este sa ajungeti cu el la un psiholog. Asta va va ajuta sa va linistiti si dvs. ca parinti.
Faptul ca el adolescentul din cls a-X-a cu eforturi sincere si grele la admitere se afla la cel mai bun liceu din oras si are cam 95% colegi ai caror parinti au f multi bani si influenta in oras. El traieste o mare frustrare din acest pct de vedere si se cearta cu noi. Eu ca mama am scazut f mult in ochii lui ca de ceva timp nu am serviciu. Are iesiri necontrolate si face crize de nervi din aproape orice, tipa la noi se automutileaza (se loveste cu capul de pereti, isi trage pumni etc), ne ameninta ca se sinucide, ca s-a saturat de viata asta. Am vorbit cu el despre toate acestea, in momentele lui bune si ne-a impresionat cat de matur gandeste, l-am asigurat de tot sprijinul si dragostea noastra si parca accesele lui de furie s-au mai rarit, dar nu au disparut, poate odata cu varsta se va mai intelepti, insa si noi parintii nu stim cat mai rezistam cu nervii, ca mai avem un baietel in cls a-IV-a care are nevoie de noi in egala masura. Ne-ar fi de folos sfatul dvs. d-na psiholog, sa stim cum sa procedam corect cu el, ca poate undeva gresim si noi dar nu stim unde. Va multumesc.
Posteaza comentariu