"Prietenia" pentru copiii si adolescenti

Prietenia devine posibila atunci cand copilul incepe sa ii perceapa pe ceilalti ca fiind persoane separate de el insusi si cand apar sentimente de afectiune pentru persoane straine de familie. Acestea se petrec dupa ce copilul merge bine in picioare, cunoaste si incepe sa interactioneze cu alti copii si adulti si incepe sa vorbeasca.

In lipsa comunicarii, verbale sau non-verbale, prietenia nu se poate construi pentru ca nu exista acel tip aparte de interactiune si ajutor care sta la originea sa. Prieten poate fi acel copil cu care schimba jucarii, cu care se plimba sau mananca impreuna, pe care il vede suficient de des ca sa-l tina minte.

Daca aveti un copil intre 1 an si 2 ani, cand mergeti cu el in parc sau in casa unor vecini si i se lumineaza figura sau zambeste la vederea unei persoane, adult sau copil, acela este inceputul prieteniei. Inseamna ca deja a recunoascut-o si asta ii produce placere. Pe masura ce creste, vor aparea interactiuni cu respectiva persoana si o comunicare suficienta pentru a se stabili o relatie.

Daca cel mic merge la cresa sau la gradinita si intalneste astfel mai multi copii, in mod sigur de unii ii va placea mai mult decat de altii, va prefera sa se joace cu ei, se va purta mai frumos decat cu ceilalti. Este vorba despre simpatie si despre o anumita "potrivire" intre copiii respectivi. Aceasta "compatibilitate", "potrivire" se refera intr-o prima instanta la ritmul copilului (putin probabil ca un copil linistit sa se imprieteneasca cu unul foarte agitat, la varste mici), la preferinta pentru aceleasi jocuri, la alte lucruri comune.

Ei se bucura cand se intalnesc, incep sa se ajute, se supara cand celalat il refuza etc. Asta inseamna ca sentimentele incep sa se diversifice odata cu activitatile copilului. De asemenea, limbajul evolueaza si copilul invata cuvinte care exprima trairile lui afective. Astfel, la 4-5 ani copiii pot spune multe despre prietenii lor, despre lucrurile comune si despre prietenie ca sentiment. Ei isi cheama prietenii in ajutor, ii invita la aniversarea lor si devin foarte selectivi in alegerea lor. Parintii contribuie si ei la aceste alegeri, incurajand legaturile copilului lor cu anumiti copii si descurajandu-le pe altele.

La copiii mai mari, incepand cu 9-10 ani, lucrurile devin mai complexe. Ei se gandesc la increderea pe care o pot avea in prietenii lor, in a le impartasi secrete, in a le cere si oferi ajutorul, in a face tot felul de lucruri impreuna. Tot acum apar si primele dezamagiri serioase, cand copii se simt "inselati" de prietenii lor care i-au tradat, au divulgat secrete, i-au parat, barfit etc.

Catre pubertate si adolescenta, termenul devine confuz, intre amic si iubit. "Prietena" mea inseamna iubita mea, pentru ceilalti folosindu-se termenul de "amici". Totusi prietenia continua sa existe si este bine ca adolescentii sa aiba un cerc de prieteni si nu doar un partener.

Cand copiii si adolescentii nu au prieteni, ne punem semne de intrebare in privinta capacitatii lor de a investi afectiv in ceilalti, de a comunica, de a oferi si cere ajutor, de a beneficia de o relatie suficient de apropiata si de plina de incredere ca cea de prietenie. De asemenea, lipsa posibilitatii de a-si face prieteni sau de a-i pastra poate traduce o stare de inhibitie, de lipsa de incredere in propria persoana si, implicit, in ceilati, o stare depresiva.

Psiholog Anca Pietraru

Ii puteti adresa intrebari autorului AICI