Investigatiile medicale la copil si adolescent

Copilul are propriile asteptari, temeri si reactii

In functie de varsta copilului si de tipul investigatiei, invazivitatea ei, modul in care se desfasoara etc., atitudinile parintilor si trairile lor vor fi diferite si vor determina comportamentul fata de copil. Copilul va avea si el propriile asteptari, temeri si reactii. Sigur ca parintii incearca sa-l linisteasca, sa-i alunge temerile, sa obtina o reactie favorabila de la copil si toata cooperarea de care este capabil. Pentru asta folosesc diferite strategii. Unii ii ascund totul si ii spun ca nu se va intampla nimic, ca nu va pati nimic, ca n-o sa-l doara etc. Altii incearca sa fie mai realisti, sa-i explice de ce nu trebuie sa se teama, de ce nu il va durea, ca va dura putin si ca totul este spre binele lui. Sunt parinti care se apropie mult de copil, il tin in brate, ii canta si ii vorbesc, incearca sa fie ei insisi linistiti, ceea ce are un efect bun mai ales in cazul copiilor mici care nu pun inca intrebari si pentru care apropierea fizica si afectiva inseamna totul in momente grele.


Parintii trebuie sa aiba incredere in echipa medicala

Pentru a reusi sa treaca cu bine peste aceste momente, mai ales in cazul unei analize mai complicate, cum sunt cele gastrice sau neurologice, parintii au nevoie sa simta incredere in echipa medicala, sa stie de ce este importanta respectiva investigatie, sa nu fie ei insisi speriati. Pentru o parte dintre ei este mai confortabil sa stie multe lucruri din cele care vor avea loc si de aceea o discutie deschisa cu medicul in care sa puna toate intrebarile la care vor un raspuns ii linistente. Altii nu sunt atat de curiosi si investigativi dar au nevoie ei insisi de caldura si atentie din partea echipei medicale.
 

Copilul poate pune intrebari la care parintii nu stiu raspunsul

In cazul unui copil mai mare, care deja vorbeste, lucrurile se schimba mult din cauza ca el pune intrebari la care adesea parintii nu stiu ce sa raspunda sau chiar daca raspund, copilul nu este multumit... Intotdeauna parintilor le este util sa ajunga la copilul din ei, la copilul care au fost pentru a-si aminti cum simte un copil, ce reuseste el sa-si imagineze, cum sunt temerile de copil. Majoritatea adultilor nu-si dau seama ca pentru copil este foarte importanta durata si reprezentarea a ceea ce urmeaza sa se intample. De aceea comparatia cu ceva pe care si-l aminteste, compararea duratei de 3 sau 15 minute cu cat dureaza sa se descalte sau cat sta in baie, cat manaca 3 biscuiti sau ceva pe intelesul lui sunt de mare ajutor si nu descrierea tehnica, medicala si ininteligibila a procedeului.


Se ofera recompense copilului in schimbul cuminteniei

Parintii isi cunosc cel mai bine copilul si stiu ca a-l certa sau a tipa la el ca plange sau se teme, nu amelioreaza situatia. Unii dintre ei obisnuiesc sa promita diferite recompense copilului in schimbul cuminteniei si cooperarii lui, altii insa nu au nevoie de recompense si pedepse pentru ca reusesc sa comunice suficient de bine si sa permita copilului sa exprime ceea ce simte.
In cazul copiilor la pubertate sau al adolescentilor, problema poate fi refuzul lor. Atunci este nevoie de discutii mai serioase in care sa le fie explicata atat necesitatea investigatiei cat si avantajele ei. In plus, este nevoie ca ei sa se simta suficientde liberi pentru a-si exprima temerile, a pune intrebari si a-si spune punctul de vedere. Discutia adolescentului cu echipa medicala si pastrarea confidentialitatii sunt esentiale pentru ca el sa dobandeasca incredere in sine insusi si in medici.


Isi pot dori un obiect care le da curaj

Parintii pot aduce exemple legate de alte investigatii pe care le-au facut ei insisi sau diferiti cunoscuti, pe care ii cunoaste si copilul sau adolescentul. De asemenea, poate fi de folos ca cel mic sa fie sa stabileasca momentul sau sa aiba diferite preferinte, dorinte, in limita posibilului. Sunt copii care au nevoie de un anumit obiect care le da curaj, altii care vor sa vada sau sa atinga anumite instrumente medicale.

Nu excludem din discutie nici varianta in care copilul nu poate fi linistit si toate strategiile de a obtine cooperarea lui dau gres. Atunci apare situatia in care el trebuie sa fie imobilizat si parintilor le este foarte greu si uneori echipa medicala alege ca parintii sa nu participe deloc la investigatie. In acest caz, ei trebuie sa asigure copilul ca se vor revedea cand el va termina si sa-i dea o durata de timp orientativa, sa-l incurajeze si sa-l asigure ca se va descurca.


Dupa investigatie...

Mai este si perioada care urmeaza investigatiei cand copilul da un feed-back parintilor, spune cum s-a simtit, le reproseaza ca l-au mintit sau indus in eroare sau se prezinta mult mai bine decat parintii ar fi crezut. Asta inseamna ca fiecare copil simte in felul lui propriu si ca nu putem ghici chiar daca il cunoastem bine cum va percepe, trai si simti relatia cu echipa medicala, cum va suporta analizele etc. De aceea este bine sa nu uitam ca reactia lui este o combinatie complexa formata din experientele lui, sentimente dintre cele mai deverse, trairi constiente si mai putin constiente, ganduri, dorinte, temeri, relatii cu fiecare dintre aprinti, imaginea de sine, rezistenta la frustrare si mecanismele de aparare proprii.