Cine vorbeste despre moarte?
Din pacate, nu pentru toate tipurile de cancer tratamentul este eficient. Uneori, inevitabil se produce moartea pacientului, copil sau adolescent. Moartea unui copil este greu tolerabila. Personalul medical poate deveni distant si rece atunci cand nu mai poate face nimic. Alteori, negarea este cea care predomina si adultii din jur se comporta ca si cum nu s-ar intampla nimic sau lucrurile ar merge spre bine. Asteptarea mortii unui copil este o incercare greu de trecut.
Sigur ca acest subiect merita mult mai mult spatiu decat i-am oferit aici si asteptam opiniile voastre pana la un alt articol care va trata bolile grave sau cu prognostic letal.
Cu toata suferinta parintilor si a celorlalti adulti din preajma copilului, ei trebuie sa tina seama si de ceea ce simte copilul. El are nevoie de caldura si de intelegere, dar adesea se simte vinovat vazandu-i pe cei din jur plangand. A fi in preajma copilului sau adolescentului in aceasta perioada, a comunica cu el inseamna a reusi sa ne bucuram de ultimele clipe alaturi de el si a nu-l abandona inainte sa moara.
Comentarii (2)
Sunt de acord cu tine in tot ceea ce spui.
Am trecut prin asemenea experienta. La doi ani si jumatate fiul meu a fost diagnosticat cu tumori pe ambii rinichi, de altfel un rinichi era cuprins de tumora. Dumnezeu ne-a ajutat sa descoperim boala la timp, sa dam de doctorii potriviti: care sa puna rapid un diagnostic corect si sa faca ceea ce trebuie pentru binele copilului. A facut chimioterapie preoperator, o operatie de extirpare a rinichiului mort si a tesutului din jur. A urmat 12 cure de chimioterapie postoperator. Dumnezeu a vrut ca totul sa mearga spre bine. A fost greu: un an de tratament in alt oras, departe de casa, o operatie grea, un copil mic care nu intelegea ce se intampla si de ce. Dar nu l-am mintit niciodata cu ceea ce avea sa i se intample in fiecare moment al vizitei la spital. El mi-a dat putere sa trec peste tot si eu i-am dat putere sa indure chinul tratamentului. Am vazut multe cazuri nefericite in acesti 5 ani care au trecut de cand fiul meu a fost diagnosticat. Cred ca credinta in Dumnezeu m-a intarit si m-a ajutat sa pot trece peste cele mai grele momente. Am crezut si inainte ca el exista dar acum stiu acest lucru. Pentru noi a facut o minune. Iar credinta care mi s-a intarit atunci, m-a ajuta acum sa trec peste divort si peste greutatile unei mame care isi creste copilul singura. Din pacate am vazut multe familii destramate dupa ce au trecut prin asemenea experienta. Imi pare rau ca la noi nu am prea auzit de grupuri de sprijin psihologic pentru parintii care trec prin asemenea experiente. Impartasindu-mi experienta am trecut mai usor peste toate. Povestind cu alti parinti am invatat multe lucruri care m-au ajutat. Am convingerea ca participarea la discutii deschise cu parinti care trec prin asemenea experiente nedorite ar ajuta foarte mult.
Posteaza comentariu