Cum resimte suferinta?
In mod firesc in timpul bolii, are loc o regresie din punct de vedere psihologic prin intoarcerea la o relatie de dependenta si ingrijire, dar si o afectare a schemei corporale, a “sentimentului de sine”. In privinta suferintei, copilul o poate simti in felurite moduri, dintre cele mai intalnite fiind cel de pedeaspa, de vina. Parintii spun adesea ca boala este urmarea actiunilor copilului (”te-ai imbolnavit pentru ca n-ai fost cuminte, n-ai mancat, ai alergat, n-ai fost atent etc”).
Toate acestea influenteaza relatiile copilului sau adolescentului cu parintii care isi schimba atitudinea lor obisnuita, devenind mai grijulii, anxiosi, disperati, supra-protectivi, interdictivi, foarte stricti, neinduratori, reci, indiferenti etc.
Aceste schimbari care au loc in cadrul familiei, in psihicul familiei ca un intreg sunt resimtite adesea cu multa ambivalenta si conflictualitate, producand simptome psihice pentru care adultii cer ajutor psihologic. Neputinta de a lupta cu boala copilului, de a-i oferi acestuia sanatate, fericire, o crestere “normala”, conflicte intre soti, implicarea fratilor si surorilor copilului-pacient, relatia cu scoala, cu medicul, indoieli cu privire la tratamente, interventii chirurgicale riscante sunt doar cateva dintre motivele pentru care parintii se adreseaza psihologului pentru ei insisi, pentru copilul bolnav sau pentru fratii lui. Adesea o terapie de familie poate ajuta mai multe decat terapiile individuale, intrucat abordeaza familia ca un intreg cu toate interactiunile constiente si inconstiente dintre membrii sai.
Comentarii (2)
Sunt de acord cu tine in tot ceea ce spui.
Am trecut prin asemenea experienta. La doi ani si jumatate fiul meu a fost diagnosticat cu tumori pe ambii rinichi, de altfel un rinichi era cuprins de tumora. Dumnezeu ne-a ajutat sa descoperim boala la timp, sa dam de doctorii potriviti: care sa puna rapid un diagnostic corect si sa faca ceea ce trebuie pentru binele copilului. A facut chimioterapie preoperator, o operatie de extirpare a rinichiului mort si a tesutului din jur. A urmat 12 cure de chimioterapie postoperator. Dumnezeu a vrut ca totul sa mearga spre bine. A fost greu: un an de tratament in alt oras, departe de casa, o operatie grea, un copil mic care nu intelegea ce se intampla si de ce. Dar nu l-am mintit niciodata cu ceea ce avea sa i se intample in fiecare moment al vizitei la spital. El mi-a dat putere sa trec peste tot si eu i-am dat putere sa indure chinul tratamentului. Am vazut multe cazuri nefericite in acesti 5 ani care au trecut de cand fiul meu a fost diagnosticat. Cred ca credinta in Dumnezeu m-a intarit si m-a ajutat sa pot trece peste cele mai grele momente. Am crezut si inainte ca el exista dar acum stiu acest lucru. Pentru noi a facut o minune. Iar credinta care mi s-a intarit atunci, m-a ajuta acum sa trec peste divort si peste greutatile unei mame care isi creste copilul singura. Din pacate am vazut multe familii destramate dupa ce au trecut prin asemenea experienta. Imi pare rau ca la noi nu am prea auzit de grupuri de sprijin psihologic pentru parintii care trec prin asemenea experiente. Impartasindu-mi experienta am trecut mai usor peste toate. Povestind cu alti parinti am invatat multe lucruri care m-au ajutat. Am convingerea ca participarea la discutii deschise cu parinti care trec prin asemenea experiente nedorite ar ajuta foarte mult.
Posteaza comentariu