Visul este, ca şi somnul, un fenomen natural
Visul este un fenomen psihologic care se produce în timpul somnului şi care se structurează dintr-o suită de imagini, mai mult sau mai puţin coerente, din senzaţii, idei şi reprezentări, care se înlănţuie ca într-o dramă autointerpretată. De aceea, este mai puţin transparent şi mai greu inteligibil, părând o plăsmuire deosebit de stranie cu lipsă de logică, cu morală îndoielnică, cu formă inestetică, uneori cu vădită absurditate sau lipsă de sens.
Cercetările de neurofiziologia creierului au evidenţiat faptul că în timpul somnului au loc anumite modificări fiziologice. În timpul somnului, aspectul electroencefalogramei se modifică, apărând câteva paternuri distincte. Aceste paternuri EEG se corelează cu ceea ce simte persoana respectivă, dacă este trezită. De exemplu, paternul nivelului patru al stării de somn, în care undele electroencefalografice sunt „regulate" şi „adânci", se corelea¬ză cu afirmaţia subiectului că dormea foarte adânc şi i-a fost greu să se trezească.
Visul, ca fenomen psihic natural, ce durează, în general, 10-15 minute, apare la începutul şi la sfârşitul somnului paradoxal şi el însumează aproximativ un sfert din timpul somnului nostru. Unii cercetători au afirmat că visele nu se desfăşoară în „timpul real" şi trec rapid, ca un fulger. Dimpotrivă, Dement şi Wolpert au făcut numeroase investigaţii privind durata somnului şi au constatat că, în general, visele se desfăşoară în „timp real" şi nu trec rapid, ca un fulger.
Uitarea intervine foarte repede. Toţi oamenii visează, deoarece, conform cercetărilor recente, nu există somn fără vise, dar există vise de care nu ne amintim şi deci senzaţia că n-am visat. După opt minute de la încetarea mişcărilor oculare, numai 5% dintre subiecţi îşi amintesc că au visat. Nu ne amintim decât visele avute cu puţin timp înainte de a ne trezi din somn.
Și visul are istorie
Lipsa datelor experimentale a făcut ca primele concepţii despre somn, veghe, vis să fie naive, învăluite în mister. Visele erau considerate manifestări ale unor forţe superioare (spirite, demoni) şi de aici s-au născut superstiţiile. O veche carte de înţelepciune susţine că „zeul a inventat visele pentru a indica oamenilor drumul, atunci când sunt neliniştiţi în legătură cu viitorul lor".
Primele teorii despre vis apar cu aproximativ 2 500 de ani în urmă (Alcmeon din Crotona şi Aristotei). Teoriile umorale sunt reprezentate de Anaximene din Milet (secolul al Vl-lea î. de Hr.) pentru care toate procesele lumii, inclusiv visul şi somnul, derivă dintr-un principiu material. Diogene consideră că somnul apare ca urmare a umidităţii, iar veghea ca urmare a uscăciunii. Pentru Aristotel somnul este un efect al întreruperii activităţii „simţului comun" locul de conver-genţă al tuturor simţurilor, localizat în inimă.
Analiza neurofiziologică recentă a dovedit realitatea inhibiţiei active. Bremer este autorul teoriei somnului prin dezaferentare. Pavlov face distincţia netă între somnul activ (inhibiţia activă corticală) şi somnul pasiv (inhibarea stării de veghe), descărcând complet visul de vechiul mit de „fragment dintr-o viaţă fantastică".
Este meritul neurofiziologiei de a fi demonstrat ştiinţific că visele sunt provocate de stimuli care acţionează în prezent asupra receptorilor externi şi interni, reactualizând urmele excitaţiilor trecute.
Visul - oglinda spiritului
Freud considera visul „calea regală pentru a ajunge la cunoaşterea sufletului", relevând foarte expresiv rolul visului în reflectarea intimităţii spiritului în propria oglindă interioară a omului.
De aceea, visul permite exprimarea, într-o formă deghizată, a ideilor şi sentimentelor, altfel inacceptabile. Prin reflectarea în „oglinda interioară", în vise apar deghizate dorinţe neexprimate, complexe, slăbiciuni, angoase, impulsuri (de exemplu, o tânără îşi visează prietena moartă, deoarece era îndrăgostită de fratele ei, pe care spera astfel să-l vadă cu ocazia înmormântării). În acest context, visul are rol de mecanism de apărare a eului în scopul menținerii echilibrului psihoafectiv. Visele scapă de sub controlul voinţei şi responsabilităţii morale, omul nu le poate dirija, ci doar asistă la derularea lor. În somn, conştiinţa, raţiunea şi vigilenţa sunt anulate, datorită „somnului scoarţei cerebrale".Substanţa visului este rezultatul elaborărilor la care a contribuit totalitatea fiinţei noastre, de la nivelul inconştient şi până la intimitatea spiritului emancipat, care ignoră logica şi convenienţele sociale, bunul simţ, tradiţiile şi mai ales conformismul, ca însuşi inconştientul în care îşi are sursa. Ideile şi sentimentele cele mai complexe sunt transpuse în vis în imagini vizuale şi simbolice, visul substituind simboluri ale realităţii (de exemplu, un tânăr îndrăgostit îşi visează nu iubita, ci un crin alb, simbol al purităţii).
Imaginile onirice sunt foarte bogate în detalii, dar redate printr-un limbaj strict personal şi de maximă simplitate. Visul modifică realitatea în sensul dorinţelor neîmplinite. Născându-se în inconştient, visul determină cunoaşterea interioară şi cunoaşterea anticipată a unor evenimente.
O caracteristică importantă a visul este faptul că, evoluează pe toate dimensiunile spaţio-temporale (de exemplu, în vis te poţi afla în spaţiul selenar sau în mijlocul oceanului, într-o campanie napoleoniană).
Și totuși…există o cheie a viselor?
Este indubitabil ca visele au o semnificație și ca ele pot fi interpretare. Dovada cea mai clară este că după același vis, dispoziția, atitudinile, starea de spirit a oamenilor diferă foarte mult, îmbrăcând o gamă diversă de stări de la bucurie, senzație de placere, speranță până la angoasă, furie, plâns, agitație.
Oniromanţia sau cititul în vise se practica pretutindeni în lume. Preoţii cititori sau scribii sacri interpretau visele după „chei" transmise din generaţie în generaţie. Pentru triburile din Kanssai anumite vise erau povestite de sufletele care în timpul somnului mergeau să dialogheze cu morţii. Aceste vise aveau, de cele mai multe ori, un caracter premonitoriu sau erau înţelese ca mesaje ale morţilor pentru cei vii. Indienii din America de Nord considerau visul ca semnul ultim şi decisiv al experienţei, fiind în egală măsură cea mai perfectă formă de confirmare şi continuare a tradiţiei.
La greci și la popoarele orientale, o campanie militară fără tălmăcitori de vise era de neconceput. Alexandru cel Mare a reputat victoria asupra orasului Tyr –deși avusese intenția să renunțe la asedierea lui- în urma unui vis în care un satir execută un dans triumfal, interpretat de tălmăcitorul personal al împăratului ca victorie.
Adevarata cheie a viselor se află în adâncul simbolurilor percepute sau nu, dar întotdeauna extreme de vii în inconștient, iar arta de a le interpreta presupune reguli și procedee specifice, semnificații codificate și aplicate creativ în funcție de mediu psihic personal și social. Interpretarea viselor trebuie făcută minuțios, de către specialist, în funcție de prezentul trăit în realitate și în vis.
Vise, simboluri, semnificații (un exemplu de interpretare)
A visa dinți care cad= semnul morții iminente a unei persoane
Haine negre= nenorocire, doliu, umilinta
Crin alb= puritate
Tradafir =frumusete, femei
Cruce=suferinta, purificare
Pâine=bogăție, simplitate, fraternitate
Apă=naștere si renaștere, curăție
Vultur = dorință de evoluție spirituală
Un turn înalt=simbol falic
Mă puteţi găsi şi pe pagina de facebook