Divortul este o experienta traumatizantă, cu ample repercursiuni la nivelul personalității protagoniștilor, inducând răni adânci în suflet, sentimentul de abandon şi pierderea încrederii în sine. De aceea, chiar dupa validarea divorțului, partenerii speră, încă, o perioadă de timp că vor reusi să-și refacă relatia. “, Aceasta şi din cauză că o relaţie nu se desface la fel de uşor pe cum se face”, susţine psihologul Serge Hevez. Problema este mult mai complexă, deoarece relaţiile pe care le construim în timpul vieţii rămân înscrise înlăuntrul nostru. Preluam ceva din celălalt în noi , si in acelasi timp, transmitem o parte din noi asupra celuilalt .
Consecințele divorțului
Pentru familie
Funcțiile psiho-afective ale familiei , precum si cele economice si de socializare cunosc o restructurare de cele mai multe ori negativă. Aceste disfuncții din familie se reflectă în egala măsură asupra soților, asupra copiilor si asupra relațiilor familiei cu mediul exterior. O serie de teorii psihologice afirmă că socializarea este un proces de maturizare treptată a normelor si a valorilor, a modalitatilor de relaționare cu ceilalti. În acest proces, comportamentele si atitudinile părintilor, complementare cu ale altor persoane din mediu apropiat, reprezintă experiențe de socializare decisive pentru evoluția ulterioară a copilului. În urma rupturii, capacitatea de a îndeplini adecvat rolul de părinte este diminuată, ei mai pot întreține relații, dar nu si relații afectoase, nici chiar cu proprii lor copiii.
Mai mult, există și părinți care isi părasesc , resping, urăsc sau își bat copilul, care devine un “obiect” al revoltei neexprimate, al frustrării si angoaselor nebiruite, a sentimentelor de ură , a fricii de a fi singur în fața acestui nou început.
Pentru copil
Divorțul afectează foarte mult copiii, care reactionează la separarea părintilor prin manifestarea unor semne de suferință, mai mult sau mai puțin vizibile.
Efectul imediat si principal al relatiilor interpersonale conflictuale din cadrul familiei asupra personalitatii copiilor îl constituie devalorizarea modelului parental si, totodată, pierderea identificării cu acest model. Modelul parental în aceste situații poate fi respins in mod "activ" de copii, devenind model "negativ" care, treptat, poate conduce la stimularea și dezvoltarea agresivității și a comportamentului antisocial. Pe de alta parte, nici continuarea unei relatii insuportabile în cuplu nu este recomandată pentru copii, o atmosferă incarcată de teroare, violentă psihologică sau/si fizică este de cele mai multe ori mult mai dăunatoare pentru echilibrul afectiv, emotional al copilului decât un divorț.
“Nu mă înțelege”
“Când eram mai mică , parintii mei s-au despărtit. Am suferit mult atunci,de aceea am ales sa răman cu mama,desi nu stiam ca acest lucru mă va marca. Iata ca anii au trecut si cu bine si cu rau,dar mai mult rau.
Mama mereu a dat vina pe mine,pe orice lucru legat de tata. In ultima cearta avuta ,m-a batut,m-a strans de gat ca abia aveam aer ,m-a jignit mi-a zis : Esti la fel ca taicatu o panarama ,ca imi vine sa te omor si pe tine si pe el ,m-a lasat fara mancare, pana si buletinul mi l-a luat. Stiu, orice mama la nervi poate spune asta,dar nu ,ea nu e asa .Ea nu suporta gandul de a tine legatura cu el,desi nu o tin pentru ca nu ma cauta (...)Daca nu sunt de acord cu ce zice ea de tata ,incepe sa tipe la mine ,ma mai bate ,si ma jigneste in ultimul hal,zice ca sunt la fel ca el ,o curva si asa o sa fiu mereu.
Nu are incredere in mine (...) Ma doare foarte mult desi incerc sa-i fac pe plac,dar degeaba . Surorile ei sunt rupte de lume,ea se ia dupa ele,o influenteaza,i-am spus ca nu e bine,dar sare cu gura si iarasi incepe sa ma jigneasca. De cand ne-a lasat tata,nu mi-a mai oferit nici macar un strop de afectiune,o inteleg poate inca sufera, dar nu se gandeste la mine ca poate nu mai pot si eu ,ca poate nu mai pot sa indur atatea? Dar,ea zice ca asa trebuie sa fie o relatie mama-fiica. Nu ma intelege.
Nu stiu ce pot face in situatia asta, spuneti-mi cum sa fac sa-mi fie bine? Cum sa fac sa inteleaga ca eu nu-s de vina ? Cum sa fac sa inteleaga ca sunt copilul ei si nu trebuie sa fie asa ?! “ – ne scrie una din cititoarele noastre, pe care o vom numi , in mod conventional Violeta.
În căutarea partenerului “ pierdut”
Deși divorțul presupune desființarea căsătoriei, mulți parteneri renunță în același timp si la rolul lor de părinți . Impactul pe care divorțul îl are asupra persoanelor în cauză diferă în cazul femeilor și al bărbaților.
În situația prezentată, este evident că mama ta a fost suprasolicitată și adânc rănită în integritatea sa sufletească , încât a dezvoltat simptome de inadaptare psihică. Faptul că, mama este dură si se poartă foarte dur cu tine denotă profunda sa rană sufletească cu care se confruntă. Își revarsă asupra ta această “stare de neputință”, se poarta așa cu tine pentru a se” răzbuna” pe tatăl absent, “deplasează” asupra ta furia resimțită față de el. Prin aproprierea ta și prin nevoia ta firească de dragoste , mama își va aminti de despărțirea de tata, de aceea apropierea ta devine pentru ea de nesuportat. Ea impiedică această apropiere si reactionează agresiv, neputând , realmente să accepte imaginea partenerului pierdut (pe care dorește să se "răzbune"). Ea functionează in" exterior" ca mamă, dar in" interior" ar vrea sa dispară, dar nu cunoaște nici o alternativă pentru sine. Suferința mamei (depresia, furia , neputinta, ura, frustrarea, disprețul ) o împiedică să te perceapă ca pe fiica sa, pentru că nu se poate întelege nici pe sine însăși. Sigur, acest mod de comportament îi accentuează sentimentul de nesiguranță și nevoia ei de ajutor. Ea nu isi poate transmite tristețea și durerea de a fi rănită atât de profund prin despărtirea de partener și transferă (fară să conștientizeze) frica si frustrarea ei către propria fiică. Prin intermediul “furiei” se agață de copil, dar in acelasi timp prin lipsa de rezonanță afectivă îl respinge.
Eliberarea din “ închisoarea traumei”
În astfel de cazuri, în loc sa primească dragoste și întelegere, copilul se confruntă cu acest haos emotional al mamei. Acest proces se reflectă din nou in sufletul mamei si al copilului , influențând dezvoltarea copilului din punct de vedere afectiv. Copilul trăieste cu reproșul de a fi distrus viata mamei . Orice nimic este prilej de certuri, orice evocare a tatălui devine mijloc de revărsare a trăilor negative , frustrarilor, resentimentelor, neîmplinirilor ei existențiale și afective. A nu fi iubit de mama sa, devine un conflict insuportabil emoțional pentru copilul respins si va lupta cu toate mijloacele posibile împotriva acestei respingeri. Se va strădui să facă tot ce este cu putința pentru a fi aceptat si iubit . În final, orice ar face copilul , el este incapabil sa o facă pe mama sa-l iubească , căci sufletul ei a fost prea rănit. Iubirea este un sentiment pe care ea va fi capabilă să îl simta dacă va reuși sa depășească această traumă, ce a distrus în ea dorința de iubire.
Nu există o disponibilitate fundamentală pentru întelegere deoarece pentru reconciliere, singura soluție posibilă ar fi ca mama să-și vadă și să și vindece propria rană reprimată, pentru că dragostea părintilor pentru copiii lor există întotdeauna, doar trebuie eliberată din " închisoarea traumelor".
Mă puteţi găsi şi pe pagina de facebook.
Posteaza comentariu