Pretutindeni putem întâlni categorii variate de oameni, unii predominant amabili, binevoitori, altruişti; alţii, dimpotrivă, rigizi sau egoişti, preocupaţi mai mult de ei înşişi. Unii ne sunt dragi şi îi admirăm, în timp ce alţii ne sunt indiferenţi, ajungând chiar, în anumite circumstanţe, să-i dispreţuim sau, mai grav, să-şi atragă ura noastră. Persoanele care încep o relaţie profesională fiind foarte amabile cu colegii lor, dar care, în timp, încetează să mai facă eforturi în acest sens, au şanse mai puţine să dezvolte o relaţie plăcută şi de durată, comparativ cu cei care devin în mod treptat mai curtenitori.
Un concept care ne poate fi util
Pentru că în ultima perioadă, un număr destul de mare dintre corespondentele noastre ne-au relatat că au necazuri cu colegii de serviciu, ne-am propus să schiţăm împreună (pe baza scrisorilor primite) câteva din tipurile de personalitate frecvent întâlnite în mediul nostru de lucru şi să examinăm cu atenţie însuşirile individuale fundamentale, atât pe cele „bune" cât şi pe cele „rele". Natura umană, extrem de complexă, refuză să fie clasificată într-un mod precis şi simplu. De aceea, trebuie să menţionăm că această prezentare a oamenilor pe „tipuri" este foarte generală şi relativă, pentru a explica şi a înţelege personalitatea individului. Cu toate acestea, conceptul de tip are o mare valoare practică şi este util pentru înţelegerea relaţiilor interumane.
Pe scurt, „tipul" poate fi definit ca un model caracteristic unei atitudini generale, care îmbracă numeroase forme particulare. În măsura în care o astfel de atitudine devine obişnuinţă şi îşi pune pecetea asupra caracterului individual, putem vorbi de un tip psihologic.
.
O analiză a ceea ce este „pozitiv" sau negativ la colegii noştri ne poate ajuta să păstrăm sau să eliminăm ceea ce se potriveşte sau nu personalităţii noastre.
Succesul ca scop în sine
V.I. are 45 de ani şi este director general în cadrul unei Agentii Nationale Guvernamentale. Este tipul de şef înnăscut, principalul său scop în viaţă fiind succesul în orice, mai exact, succesul ca scop în sine.
Dorinţa sa exacerbată de afirmare este călăuzită de un evident complex de inferioritate, pe care nu-1 recunoaşte, încercând să-1 ascundă sub masca siguranţei de sine. Rănile sale sunt adânci, încă din copilărie, datorită sărăciei care i-a marcat această perioadă a vieţii. El aparţine, însă, acelui gen care este hotărât să parvină cu orice preţ, să demonstreze oamenilor că este capabil să-i învingă pe toţi, chiar pe propriul lor teren.
Ochii lui ageri şi vicleni nu te privesc niciodată drept în faţă, cu excepţia momentelor când dă ordine, ordine de care nu se îndoieşte că vor fi executate. Este foarte plin de el, egocentric şi rigid, refuzând să înţeleagă ce se află dincolo de suprafaţa lucrurilor.
În ciuda atitudinii sale egocentrice este cordial, dar la modul condescendent, al bătutului pe umeri. Nimic surprinzător atunci că se adresează fiecăruia pe numele mic şi foloseşte cu plăcere expresii din jargon.
După împrejurări, poate juca, cu nonşalanţă orice rol pe cel al dictatorului sau al „băiatului bun", adept al principiilor.
.
Încă mai există oameni altruişti
Doru Marin are 36 de ani şi este inginer electronist la o firmă particulară. Ceea ce contează mai mult pentru el sunt relaţiile sociale, în care se regăseşte cu totul.
Doru este foarte iubit de prieteni şi de colegii de serviciu pentru comportamentul său modest şi firea sa deschisă.
Respect şi apreciere pentru ceilalţi
Vlad V., 55 de ani, şeful secţiei de chirurgie cardiovasculară la un spital din Târgu Mureş, este o persoană simplă, naturală, jovială. Manifestă înţelegere şi compasiune pentru slăbiciunile omeneşti, dar bunăvoinţa sa nu este sinonimă cu ignorarea disciplinei sau cu neglijenţa în des-făşurarea propriei profesiuni sau a activităţii colegilor şi subordonaţilor săi.
Respectă interesele celorlalţi şi le apreciază succesele. Are excelente relaţii cu cei din jur, care sunt impresionaţi de înţelepciunea, profesionalismul, curtoazia şi umorul său.
Are un penetrant spirit de observaţie, dublat de imaginaţie şi originalitate. Nu se lasă înfrânt de eşecuri şi nici corupt de victorii, drumul său rămânând în permanenţă echilibrat şi egal, indiferent de tentaţii, faimă, succes sau bani.
Autoritate şi dominare
Carmen M. are 42 de ani şi este contabil-şef la o prosperă firmă bucureşteană. Este divorţată de 6 ani şi locuieşte cu cei 2 copii ai săi: un băiat de 18 ani şi o fată
de 12 ani. Are o personalitate ostilă, rigidă şi lipsită complet de scrupule.
De aceea, poate fi extrem de utilă în rezolvarea unor probleme dificile ca şi în impunerea disciplinei de muncă celorlalţi, dar tinde să creeze mai multă tensiune şi nemulţumire decât justifică rezultatele pe care le obţine. Poate induce situaţii conflictuale care să distrugă armonia şi în cea mai unită echipă.
Nu rareori se lansează în acuzaţii nefondate, iar dacă i se reproşează faptul că îi critică mereu pe cei din jur, este „uimită", se simte „jignită" şi declară că nu vrea decât „binele", numai că, probabil, nici oamenii nu ştiu ce este mai bine pentru ei.
“Nu mă interesează, nu mă amestec, nu greşesc"
I.P., în vârstă de 37 de ani, este biolog la un institut de cercetare. In general, este o fire ezitantă, reflexivă, retrasă, care se rezumă la ea însăşi, principiul ei fundamental de viaţă fiind: „nu cer favoruri şi nici nu le fac". Nu are niciodată vreo iniţiativă, nu este deschizătoare de drumuri dar, în schimb, este gata să urmeze, să înţeleagă, să aplice şi să execute. Observă şi înregistrează ceea ce se întâmplă în jurul ei, preferind să lase iniţiativa pe seama altcuiva. Nu manifestă nici cea mai vagă dorinţă de a ajuta, a schimba sau a influenţa într-un fel pe cineva. Când este provocată, păstrează o binevoitoare neutralitate, uşor critică, însoţită de o vagă tentă de superioritate.
Doar părerea lui contează
V.P., 42 de ani, este un arhitect dedicat total profesiei sale, mereu preocupat de întocmirea şi executarea unor noi proiecte.
Ulterior, îşi manifestă entuziasmul faţă de propriile iniţiative şi „talentul" de a le duce la îndeplinire.Se străduie să evidenţieze „complexitatea" şi „originalitatea" raţionamentelor sale, dar mai ales a dificultăţilor deosebite pe care a trebuit să le înlăture pentru a ajunge la ele.
Pentru acest tip, înfrângerea obstacolelor reprezintă o dovadă elocventă a superiorităţii sale.
Dacă este contrazis, devine agitat, nemulţumit şi critică pe oricine şi orice, la un loc, exceptând, bineînţeles, propria persoană. Este întotdeauna mulţumit de sine şi chiar dacă, uneori, proiectele îi eşuează, continuă să aibă nemăsurată încredere în ele.
Există tendinţa (conştientă sau nu) de a încadra oamenii în şabloane, în scheme rigide. Nu-i asa?
Persoanele care aparţin unui anume „tip" nu trebuie apreciate identic, întrucât au aceleaşi caracteristici pentru că, nu uitaţi, fiecare personalitate în parte este un unicat!
Mă puteţi găsi şi pe pagina de facebook.
Posteaza comentariu