Colectiile Christian Dior ne-au uimit si anul acesta. Este adevarat ca, atunci cand spunem Christian Dior si John Galliano, ne asteptam sa vedem o serie de creatii de cea mai buna calitate, fie ca este vorba de material sau croiala.
Infiintat in 1949, brand-ul Christian Dior a schimbat directia pe care o luase moda la jumatatea secolului, mergand pe un stil extravagant si extrem de feminin. Astazi, Galliano propune un stil in care orice este posibil. Designerul afirma ca femeile trebuie sa fie suficient de curajoase atunci cand vine vorba de vestimentatie.
"Christian Dior Resort 2009" aduce in prim-plan viziunea creatorului John Galliano in ceea ce priveste moda anului urmator. Cuvantul cheie al colectiei este satinul, folosit in aproape toate modelele. Ca si culori, creatorul merge pe fuxia, roz, orange, verde-lamaie, albastru, galben si foarte mult alb.
Daca stam sa analizam bine, din punct de vedere cromatic, lucrurile nu se schimba total fata de anul acesta. Trebuie sa luam in considerare si metalul, care continua sa se poarte si in 2009, dupa cum putem vedea si din aceasta colectie, dar si printurile indraznete.
Specialistii afirma ca aceasta colectie a fost inspirata de vestimentatia lui Lady Bird Johnson, cea dintai dintre Primele Doamne ale Americii. Ceea ce este sigur este ca, din punct de vedere al croiului, Galliano propune o serie de modele purtate candva, in anii '60. Un stil care a revenit in moda inca de anul acesta si care se mentine. Asa cum spun fetele din ziua de astazi: "Port ce purta si mama mea".
Insa trebuie sa recunoastem ca nu doar Prima Doamna a Americii i-a servit designerului drept sursa de inspiratie. Daca ne uitam cu atentie la modelele prezentate, putem observa cateva accente dintr-un vechi stil mexican, purtat cu ani in urma de Maria Felix, cea mai mare actrita din istoria cinematografiei latino-americane. Si, ca o dovada in acest sens, unul dintre accesoriile cel mai des intalnite la modelele prezentate este asa-numitul sombrero (palarie mexicana).
Indiferent de stilul vestimentar al clientelor sale, casa Christian Dior a reusit prin aceasta colectie sa puna la dispozitia lor haine pentru orice ocazie: fie ca este vorba de rochii de cocktail, fie ca vor sa imbrace o pereche de pantaloni trei-sferturi alaturi de bluze cu pliuri, fie ca vor sa se simta libere intr-o rochie vaporoasa, foarte colorata, potrivita chiar si pentru plaja, pentru ca tot suntem in sezon.
La capitolul accesorii, colectia propune modele de cercei si coliere supradimensionate.
In ceea ce priveste criticii de moda, acestia sustin faptul ca intreaga colectie, luata per ansamblu, are si plusuri, si minusuri. Referitor la minusuri, specialistii sustin ca modelele sunt mult prea comerciale pentru gama haute-couture in care se incadreaza casa de moda Christian Dior. Intr-un articol scris acum ceva timp de creatorul Mihaela Drafta, explicam foarte bine ce inseamna haute-couture. Produsele care se incadreaza in aceasta categorie inseamna mai mult arta si mai putin - chiar deloc - comercial.
La categoria plusuri, criticii sustin la unison ca aceste produse arata atat de bine pe podium, incat chiar nu mai conteaza din ce categorie fac parte.
Printre vedetele prezente la prezentarea acestei colectii s-au numarat Jennifer Lopez, Christina Aguilera si Charlize Theron.
Credit foto: style.com
Comentarii (1)
Frumoase haine,dar putini si le permit,de asta apelam la site-uri dragute cu haine la preturi acceptabile cum ar fi Lavintagemania.
Posteaza comentariu