Televizorul in cuplu

In ziua de azi exista numeroase discutii privind rolul, modul in care televiziunea are impact asupra persoanelor, asupra publicului in general. De la o zi la alta tot mai multe posturi se lanseaza, isi cauta publicul, isi cauta o tinta. Posturi specializate in muzica de diferite orientari, posturi exclusiv de stiri, posturi de desene animate, posturi de filme sau de seriale, posturi cu documentare, etc. Toate incearca sa isi faca un loc spre inima si, mai ales, telecomanda fiecaruia.

De partea cealalta a ecranului numeroase persoane, fiecare cu dorintele lui, fiecare cu varsta si asteptarile lui, unele singure, altele in pereche, altele in familie utilizeaza intr-un fel sau altul acest obiect numit televizor.

Pe de alta parte, televizorul devine un obiect mult mai accesibil, preturile mai mult scad decat cresc. Societatile de cablu scutesc familiile de tot felul de cheltuieli si de chinul aranjarii antenelor. O industrie care se tot dezvolta, se tot amplifica. Pe undeva exista insa un cuplu care simte sau nu nevoia de televizor.

Este cert ca pentru a vorbi despre cuplu si televizor este necesar sa ne referim la un cuplu care locuieste impreuna, altfel aceasta discutie nu are nici un sens. Este mai corect sa vorbim despre o familie decat despre cuplu. In cazul familiei, lucrurile devin un pic mai complicate deoarece cel mic sau cei mici au si ei nevoile lor dar si televizorul lor.

De multe ori utilizarea TV-ului ca bona de copil este o modalitatea utilizata de parintele stresat, obosit. Copilul este asezat in fata televizorului iar parintele isi vede de tematica personala. Cand acest moment devine un obicei, televizorul devine un instrument de a "scapa de copil", de a-l da altcuiva.

Daca este sa coborim in acest univers al televizorului, observam un aspect important: comunicarea din cadrul familiei. Va invit sa aveti in minte o poza: o familie in fata televizorului. Imaginati-va trei fotolii asezate intr-un arc de cerc iar in punctul de intersectie al razelor un TV -indiferent marca- ruleaza niste imagini intr-o viteza oarecare. Sa spunem ca este un film de interes pentru toata lumea. In camera e liniste, poate si lumina este stinsa. Simtiti imaginea?

Centrati-va pe ochii lor, ei sunt atintiti asupra obiectului numit TV. Nimic altceva nu mai intra in universul lor, in mintea lor ruleaza ganduri ca si cum ar fi intrat in filmul respectiv, simt ceea ce simt personajele din film, traiesc odata cu ele, distrug orase, se urmaresc, simt ca tin cu detectivul si ca vor binele omenirii care tocmai este in pericol sa nu mai existe. Undeva in fundalul psihicului lor se desfasoara alte... cum sa le numesc?... imagini, trairi, etc. Acestea sunt personale, acestea sunt ale lor, acestea sunt ei, dar toate acestea se petrec atat de departe de ceea ce este actual acum. Aici este lumea lor care asociaza la ceea ce este pe ecran, imagini personale, imagini autentice, amintiri, identificari, intoarceri ale unor continuri uitate dar nimic din tot acest proces interior nu este posibil sa fie controlat sau utilizat deoarece nu exista cadrul necesar.

In momentul pauzei publicitare se mai schimba cateva vorbe intre ei, poate se mai si misca nitel prin camera. Poate vorbesc despre film sau despre ei dar ce poti discuta intr-o pauza publicitara care, in functie de post, este mai lunga sau mai scurta. Pana la urma, publicitatea este mai folositoare comunicarii familiei decat filmul artistic pe care il vizioneaza. Butada conform careia "TV in Romania este superb, dar pacat ca se pierd atatea minute intre doua emisiuni de publicitate" poate sa fie adaptata astfel: "Comunicarea in familie este reusita in timpul vizionarii programelor TV, pacat de intervalul dintre pauze".

Poate acest program TV, acest film sa fie interesant pentru copil, pentru sot sau pentru sotie? Da, in masura in care cei doi reusesc sa vorbeasca, sa comunice intre ei. Cand vorbim de comunicare, ne referim in special la apropierea celor trei, privirea se indreapta spre persoana de langa, cuvintele nu mai sunt simple emisii de sunete, ci au un continut emotional si cognitiv care se adreseaza celor apropiati.

Da, in masura in care asociatiile, sentimentele celor prezenti sunt lasate sa fie la suprafata, sa traiasca, sa se exprime, sa vorbeasca despre. "Ma gandesc ca si noi eram asa odata".

Da, atat timp cat copilului i se explica si i se raspunde la intrebari fara a fi perceput ca un fel de bruiaj, o cadere de cablu care intrerupe ceva. El se intalneste cu lumea, cu ceea ce este in ea, poate afla lucruri interesante, poate intelege lumea asa cum este ea, insa aceasta ar trebui sa presupuna ca exista un suport de limba care participa si care ii intermediaza aceasta relatie cu lumea virtuala a TV-ului.

Dar aceasta utilizare a TV-ului in aceasta formula, spre comunicare este dificil de realizat. Ea ar presupune o implicare a continuturilor emisiunilor tv ca un material tertiar, utilizabil in relatie. Forma actuala presupune ca televiunea este un obiect in care se investeste si un obiect tranzactional. Este drept ca apare, social vorbind, si urmatoarea problema: "au continuturile emisiunilor ce ruleaza in Romania un astfel de material?".

Nu sunt in masura sa raspund la aceasta intrebare, dar ceea ce mi se pare evident este ca succesul pe termen lung ar fi mult mai important decat un succes efemer al unei emisiuni care nu lasa urme in sufletul si mintea telespectatorului.

Dar fiecare cuplu poate sa utilizeze acest instrument asa cum doreste. De cele mai multe ori preferinta pentru vizionari este de natura sa denote mai mult o problema in cuplu decat un factor care sa favorizeze dezvoltarea matricei.