Doar o cearta?!

O casa, undeva. El intra in camera, ea in alta. Suparati, au discutat impreuna. De fapt, a fost o cearta. S-au certat. Ea plange, lacrimile nu-i spun nimic. El este in camera vecina, gandindu-se la altele. De fapt, incearca sa se gandeasca la altele. O cearta venita a nu stiu cata oara. Le-au pierdut de mult numarul.

Evident, este seara. Azi a fost o zi plina, au mers la serviciu, au rezolvat tot felul de probleme. In aceasta seara urmau sa faca o vizita, s-a anulat. A ramas pe alta data. Mai era ceva de facut, isi aminteste el, insa nu prea se simte capabil sa faca asta.

Ea este preocupata de ceea ce simte. Se gandeste la cat de mult l-a iubit, dar parca este prea multa suparare pentru a mai simti ceva ce considera ea ca este de bine. Simte mai curand emotie, gandirea parca nu functioneaza, nici un gand coerent nu pare a se intampla in ea. Opacitate! Starea de nervozitate pare a se mai domoli. Mintea ii zboara spre vacanta, spre prietena cea mai buna care a atentionat-o cu privire la ceea ce este el. "Trebuia sa-i dau dreptate. Si parintii au spus sa nu ma casatoresc cu el. Daca nu i-am ascultat...", este un alt gand.

Ea

"Parca ceva s-a schimbat. Pana acum, simteam nevoia sa ma duc peste el, dar acum stau aici si simt ca sunt paralizata, ca nu ma pot misca. Este atat de departe de mine si de ceea ce simt eu. Cand ma vede, simt ca incepe sa se irite si se manifesta atat de ciudat. Orice as spune este prost, iar el se enerveaza. Nu ma asculta, nu ma doreste. Viata noastra sexuala este un dezastru.

Nu se mai simte atras de corpul meu. Sa arat atat de rau? Se simte departe de mine, din ce in ce mai departe, si nu cred ca ma mai iubeste. Ma gandesc uneori ce bine ar fi fara sa il mai vad. Cand pleaca in delegatii ma cuprinde o stare de bine, ca si cum as pleca in concediu. Altadata simteam impreuna aceste momente si abia asteptam sa-l vad. Cand venea, era placut.

Sunt o victima, o victima a sa. Am fost o proasta. Sunt o proasta. Nu am vazut cine este. Ma insala, ma minte, ma umileste. Nimic din ce fac nu este bine. Si am facut atatea pentru el, l-am ajutat cand a fost greu. I-am facut de mancare si am avut grija de el. L-am dorit si l-am asteptat atat timp cat a fost nevoie. Il trezeam dimineata sa plece la serviciu. Seara il asteptam cu cina pregatita. Nu puteam sa mananc singura, ci impreuna cu el.

Uf! Ce idioata sunt. O caldura pe care nu o inteleg o simt cateodata in sufletul meu. Sunt abandonata, sunt parasita."

El

"Iarasi, iarasi, iarasi. Acelasi lucru. Ea, numai ea. Of! Mereu numai si numai ea. O enerveaza tot ceea ce fac. Nu intelege nimic, parca este rupta de realitate. Cand vrea un lucru, cand nu-l mai vrea. Vrea apartament cu 4 camere. Ii explic ca nu se poate, maximum 3, ca atat putem acum. Ea ce zice atunci? Ca nu mai vrea deloc. O zi vrea sa plece, o alta zi nu vrea sa plece.

Cand eram cu ai ei, mereu vroiau ceva de la mine si le ofeream. Mereu ii duceam cu masina la tara. Parca erau blocati. Munceam toata saptamana si apoi vroiau sa plece la tara. Ma duceam cu ei. E fiica lor, cu cine sa semene? Ea le tine mereu partea, nu stiu sa fi fost vreodata de acord cu mine. Apoi toata aceasta pledoarie pentru acasa. Nu mai suport, nu mai vreau. Vreau putina liniste, vreau sa ma simt bine cand ajung acasa. S-a schimbat atat de mult.