Doar o cearta?!

Sa facem dragoste? Mereu ma refuza. Simt ca nu mai are nimic sa-mi spuna, simt ca nu mai pot sa fac ceva pentru ea. Vreau si eu sa simt ca sunt barbat cand ajung acasa. Sa fie atat de greu?".

Multe ganduri, multe trairi, mult patos. Un moment de cearta. Un moment de discutie. Ce se intampla, de fapt, in cadrul certurilor dintre doi oameni? Daca pana atunci exista o ierarhie a functionarii psihologice in care nemultumirile, frustrarile erau reprimate, interzise, pastrate, amanate, ruminate, exprimate prietenilor sau prefacandu-se ca nu exista, acum ele sunt in fata.

Daca pana atunci erau pastrate pentru propria persoana, in aceste momente in care incordarea este foarte mare se produce ceea ce se numeste un "catharsis abreactiv". Adica o incarcatura emotionala foarte mare este descarcata printr-o stare de furie. In aceasta stare de furie, oamenii incep sa tipe, sa devina agitati, sa se manifeste mai agresiv. Afectul patrunde in campul psihologic principal si "inunda" totul.

Aceasta inseamna o scoatere la suprafata a multe trairi. Daca pana atunci era o stare de tensiune oarecare, neexprimata, negestionata, in aceste momente aceasta stare apare tot negestionata, dar exprimata. In fapt, starea psihologica este rupta de context si se manifesta ca atare.

Este evident ca aceste momente de cearta nu au decat rolul de descarcare, dar ele sunt binevenite, pentru ca exista un moment in care mecanismele de aparare sunt foarte reduse, ceea ce permite protagonistului sa se manifeste in acord cu ceea ce simte. Dupa momentul descarcarii insa, reactia ambilor parteneri este suficient de puternica pentru a compensa, si nu pentru a lucra, cu respectiva traire psihologica. Aici, caracterul pozitiv al certurilor se diminueaza puternic.

Daca o cearta scoate la suprafata trairi puternice, oare de ce oamenii refuza sa se opreasca cu adevarat asupra lor si sa inteleaga ceea ce ei insisi exprima?

O reactie des intalnita dupa aceste momente este aceasta refugiere in propriile ruminatii, in propria subiectivitate, in propria victimizare sau in continuarea punerii accentului pe ceea ce este celalalt si nu pe propria persoana. Cei doi nu se gandesc la motivele pentru care ei au reactionat asa, ci continua sa se centreze pe celalalt, pe asteptarile de la celalalt.

O alta reactie posibila in aceste momente este "compensarea". Intrucat ai fost suferinda, iti ofer un cadou, un... ceva care sa compenseze starea celuilalt. Un fel de bombonica oferita unui copil care plange. Aceasta modalitate nu face decat sa acopere rana, dar nu este nicidecum o modalitate de a rezolva cauzele, ci doar simptomele unei stari de criza.

Aceasta reactie este mai nefasta daca celalalt accepta compensarea oferita, intrucat se creeaza un fel de joc pervers intre cei doi. "Eu ma supar, tu imi oferi ceea ce caut sau un altceva care ma multumeste, cand incetezi sa imi oferi, eu ma supar din nou" si toata lumea pare multumita de acest mecanism care acopera in permanenta ceea ce este negativ in viata unei perechi.

Mai observam in ruminatiile prezentate mai sus si care pleaca de la cazuri reale, un lucru - faptul ca fiecare se raporteaza la partenerul imaginar rau, care apare in aceste momente ca fiind puternic ca imagine. In fapt, nu este o relatie sau o consecinta a ceea ce spune si face partenerul real, ci este o stare de ruminatie prin care se creeaza o relatie cu partenerul imaginar, cu partenerul interior.

In conditia in care aceasta ruminatie este mentinuta si nu se produce mutarea reflexiei pe propria persoana, ceea ce urmeaza sa se intample este previzibil. Cand cei doi se intalnesc, intalnirea nu va fi cu celalalt, ci cu "partenerul imaginar rau", care va continua sa se manifeste ca atare o lunga perioada de timp.

Ce ar fi de asteptat sa se intample in aceasta situatie?

In primul rand, a iesi din starea de surescitare si a pastra starea emotionala adecvata unei integrari a continuturilor evidentiate. Aceasta linistire are loc de la sine, dar a lasa din nou mecanisme tip reprimare, refulare sa intre imediat in actiune este o risipa a propriilor actiuni si, intr-un fel, presupune ca esti incapabil sa te bucuri si sa vezi ceea ce este in tine.

A muta atentia de la partenerul imaginar la propria persoana. Simt ca ma comport asa, pentru ca... Aceasta abordare nu rezolva problema, dar permite o acceptare a starii proprii. Este un mecanism preponderent de rationalizare, dar, in lipsa unei intalniri cu un psihoterapeut, devine un lucru util, intrucat permite o atentie acordata propriei persoane.

A nu refuza intalnirea cu partenerul real. A accepta sa auzi ceea ce are el sa-ti spuna. Acest sistem permite o buna abordare a unei relatii, deoarece prin aceasta se realizeaza o accentuare a existentei celuilalt in viata ta si in nevoile tale.

A concepe ca partenerul nu este numai rau, ci si bun. Pentru acest lucru, ar fi indicat sa intre in actiune o tehnica usor de aplicat de fiecare - inversiunea de rol. A-ti permite sa vezi lumea si pe tine insati cu ochii celuilalt, prin prisma nevoilor sale, prin asteptarile sale, prin ceea ce este el.

Evident ca aceste variante nu vor rezolva niciodata cu adevarat problemele unui cuplu, dar ele vor permite fiecaruia sa fie mai aproape de celalalt si sa faca ceva pentru "amandoi". Dar acest lucru este posibil numai daca cei doi simt cu adevarat nevoia de a fi impreuna.