În urmă cu nouă ani, Evan Rachel Wood se interna într-un azil, în încercarea de a-și regăsi liniștea și echlibrul după mai multe violuri și relații abuzive. Din fericire, cu ajutorul unei terapii și cu sprijinul familiei, ea a depășit acel episod dificil din viața sa. Într-un interviu acordat publicației Nylon, actrița din "Westworld" a făcut mai multe mărturisiri despre problemele psihice cu care s-a confruntat, culminând cu o tentativă de sinucidere, iar acum luptă pentru ca bolile psihice să nu mai privite ca un stigmat social.
"Nu sunt specialistă în boli psihicie, dar pot împărtăși cu voi câteva dintre experiențele mele în acest domeniu. Când aveam 22 de ani, m-am internat de bunăvoie într-un spital psihiatric și nu mi-a fost deloc rușine. Privind înapoi, a fost cel mai rău, dar și cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat", a mărturisit ea.
Wood, care a interpretat-o pe Dolores în serialul SF realizat de HBO, a povestit despre episodul care i-a schimbat viața pentru totdeauna și despre circumstanțele în care s-a produs: "Era dimineață; mă simțeam de parcă mă lovise un camion. Apoi, cu o acceptare aproape isterică, fără să mă gândesc, am apucat telefonul. A fost unul dintre momentele acelea în care ai de făcut o alegere care trece dincolo de decizia inițială de a cere ajutor. Nu poți să mori, ci poți să te întorci la viață", a spus actrița.
Woow a sunat-o atunci pe mama sa și i-a spus că tocmai a încercat să se sinucidă și avea imediat nevoie de ajutor. "Când am spus că trebuie să ajung la spital, nu m-am referit la niște răni fizice pe mi le-aș fi făcut, ci la un spital pentru starea mea psihică", a spus ea, explicând că a înțeles că are probleme mentale și că trebuia să urmeze tratament special.
Vedeta a mai spus că strigătul după ajutor a ajutat-o să se descarce, să se simtă ușurată, iar când a atins pragul cel mai de jos a înțeles că nu mai are unde să se ducă.
Cuprinsă de disperare, copleșită de gândul că nu mai are niciun rost pe această lume, Rachel a realizat că după tentativa de sinucidere trebuia să se întoarcă la viață. Ea spune că acea criză i-a schimbat existența: "Pentru prima oară în viața mea, am cerut ajutor. Am admis că nu pot trece mai departe fără ajutorul cuiva, să mă ia și să mă ridice de jos. M-aș fi prăbușit sub stresul și presiunea de a fi în viață... Dar nici să mor nu am reușit", a spus ea. "Acum, nu recomand nimănui să aibă experiența de a vedea moartea cu ochii, dar vă pot spune că mulți oameni care se întorc din morți au o altă perspectivă asupra vieții", a adăugat vedeta.
Evan Rachel Wood a vorbit cu mama sa despre episodul tentativei de suicid, iar asta a ajutat-o să se elibereze. "Mintea mea era plină de răni și umbre, dar mai ales de multă rușine. Aveam probleme cu sindromul post-traumatic și nu-m dădusem seama", a spus ea, adăugând că tulburarea mentală a fost declanșată de multiplele violuri și relații abuzive pe care le îndurase ani la rând.