Wood consideră că a avut privilegiul dar și provocarea teribilă de a se afla în atenția publicului, ceea ce a făcut mai dificilă decizia de a cere ajutor: "Când a venit momentul să caut un spital psihiatric, prima mea grijă, pe care cei mai mulți oameni n-o au, a fost să găsesc un mod prin care să nu afle nimeni despre asta, pentru că altfel orice șansă de a mă reconstrui ar fi fost redusă simțitor de cruzimea străinilor", a mărturisit ea.
"Uneori simțeam că a murit o versiune a mea și că s-a născut una nouă", a spus actrița.
Vedeta a încheiat interviul amintindu-le fanilor că depresia nu este o slăbiciune, ci o afecțiune care uneori se dovedește mortală. "Uneori, tot ce au nevoie oamenii este să se simtă iubiți și că ceilalți sunt alături de ei. Poate că nu te vor lua de mână imediat, dar să știe că ești acolo le-ar putea salva viața. Sau, cine știe, ar putea-o salva pe a ta", a încheiat Rachel Wood.
Mărturisirea ei a fost foarte apreciată de fani, mai multe comentarii pozitive fiind postare pe Twitter după apariția interviului, printre cei care au lăudat-o numărându-se și colega din "Westworld", Thandie Newton.
Într-un e-mail trimis în 2016 redacţiei revistei The Rolling Stone, Evan Rachel Wood a dezvăluit că a fost violată de două ori – de un fost iubit şi de proprietarul unui bar. Evan, care a anunţat public în 2011 că este bisexuală, a declarat că orientarea ei sexuală derivă din vulnerabilitatea sa.
Născută pe 7 septembrie 1987), Evan Rachel Wood este o actriţă americană, care şi-a început cariera în anii 1990, apărând în câteva seriale de televiziune, printre care "American Gothic" (1995–1996) şi "Once and Again" (1999–2002). A debutat într-un rol principal de film la vârsta de nouă ani în pelicula "Digging to China" (1998) şi a devenit cunoscută pe plan mondial cu rolul interpretat în filmul "Thirteen" (2003), pentru care a fost nominalizată la Globul de Aur.
Acrița a preferat să joace preponderent în filme independente, precum "Pretty Persuasion" (2005), "Down in the Valley" (2006), "Running with Scissors" (2006), "Across the Universe" (2007), iar din 2008 a început să apără şi în filme mainstream, printre care se numără lungmetraje apreciate de public şi de criticii de specialitate - "The Wrestler" (2008), "Whatever Works" (2009) şi "The Ides of March" (2011) - şi producţiile de televiziune "True Blood", "Mildred Pierce" şi „Westworld".
Foto: Hepta
Posteaza comentariu