Există fel și fel de oameni în lumea asta, dar sunt unii care cred că a avea copii e un lucru rău. Și au argumentele lor.
Raphael Samuel este convins că a avea copii echivalează cu "răpirea" și cu "înrobirea" acestora. Deși are o relație foarte bună cu părinții săi, bărbatul în vârstă de 27 de ani din Mumbai, India, vrea să-i cheme în instanță fiindcă l-au conceput fără să-i ceară acordul!
Samuel se declară antinatalist, o mișcare care câștigă teren în India, unde tinerii încep să nu-și mai dorească să mai devină părinți. El este de părere că a face copii este, de fapt, o formă de egoism a adulților, care se gândesc doar la propria fericire.
"Vreau să le spun tuturor copiilor indieni că nu le datorează nimic părinților. Îmi iubesc părinții și avem o relație foarte bună, dar m-au făcut pentru bucuria și pentru plăcerea lor. Viața mea a fost minunată, dar nu văd de ce aș trece o altă viață prin chinul școlii și al găsirii unei cariere, mai ales când aceasta nu a cerut să existe", a declarat Samuel pentru The Print.
Bărbatul are o pagină de Facebook, denumită Nihilanand, pe care își prezintă ideile și, surprinzător sau nu, sute de admiratori îi apreciază postările. O imagine include un citat, "părinții sunt ipocriți", iar alături se află un text scurt: "Un părinte bun pune copilul mai presus de ceea ce vrea el și de ce are nevoie... dar copilul însuși este dorința părintelui".
"Dacă părinții știu cu adevărat ceea ce este bun pentru copiii lor... de ce i-au mai făcut?", a scris indianul nihilist. Tot el întreabă pe pagina lui: "A aduce un copil pe lumea asta și a-l forța să aibă o carieră nu-i o formă de răpire și de sclavie?". "Singurul motiv pentru care copiii voștri au probleme este pentru că i-ați făcut", a scris el într-o altă postare.
Unii activiști anti-nataliști din India susțin că a avea copiii duce le epuizarea resurselor Pământului și consideră că mișcarea lor împotriva nașterilor are și o latură ecologistă.
"Nu vrem să impunem nimănui convingerile noastre, dar tot mai mulți oameni trebuie să se gândească că a avea copii chiar acum în lumea asta nu-i corect", a scris Pratima Naik, alt membru al mișcării. Pe pagina sa de Facebook, intitulată Childfree India, a scris luna trecută: "Ar trebui să continuăm să aducem mai mulți copii în lume și să accelerăm procesul de de degradare a mediului și a societății? Credeți că existența înseamnă durere și că a nu face copii în lumea asta este un mod garantat de a evita o suferință care nu-i necesară a acelui copil? Suntem un grup de oameni care au decis să nu se reproducă. Suntem Indienii fără copii!", se arată în mesajul de întâmpinare de pe pagina sa.
A înnebunit lumea: Un bărbat vrea să-și dea părinții în judecată pentru că l-au adus pe lume fără acordul lui
Un bărbat care se declară împotriva nașterilor vrea ca părinții lui să plătească pentru că l-au conceput fără să-i ceară voie.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
Posteaza comentariu