Celebra solistă în vârstă de 28 de ani, care şi-a obişnuit fanii cu stilul ei vestimentar excentric, iată că reuşeşte încă să surprindă. Vedeta a participat îmbrăcată astfel la petrecerea de după încheierea turneului său internaţional "ArtRave: The ARTPOP Ball World Tour", turneu prin care şi-a promovat cel de-al treilea album, "ARTPOP".
Potrivit site-ului citat de Agerpres, petrecerea a fost organizată la VIP Room Theater din Paris.
Gaga a purtat două costume diferite cu această ocazie. Ea şi-a făcut intrarea la petrecere ca o adevărată stea, asemănătoare cu cele care se pun în vârful bradului de Crăciun, după care a renunţat la costumul strălucitor şi gonflabil de stea, rămânând doar în bikini şi un sutien cu cupele în formă de scoică.
Foto: Hepta