Sex. Este îndrăgostit de tine? Fii atentă la semnalele pe care ţi le transmite în timpul sexului

Este tandru şi grijuliu cu tine? Pune pe primul loc plăcerea ta? Comportamentul lui din momentele intime îi trădează intenţiile legate de tine şi relaţia voastră. 

Sunteţi împreună de câteva luni şi nu eşti sigură pe sentimentele lui şi nici de felul în care evoluează relaţia. Clipele petrecute în doi îţi pot oferi răspunsurile căutate. La început, partidele de sex sunt incendiare, frecvente şi delicioase. Când dragostea se instalează şi sentimentele devin puternice, partidele de amor se transformă, trecându-se la un alt nivel. Legătura dintre parteneri este mai intensă, iar satisfacţia creşte, atât pe plan emoţional, cât şi fizic. 

Dacă în dormitor totul merge bine, cum îţi dai seama dacă partenerul tău este îndrăgostit de tine sau te consideră o aventură? Tot ce trebuie să faci este să fii atentă şi să depistezi semnalele pe care ţi le trimite. 

Atenţie la săruturi!
Sărutul este un act foarte intim şi îţi poate spune multe despre trăirile partenerului tău. Îţi poate arăta câtă dorinţă şi apreciere ascunde iubitul tău. Te sărută des, pe tot corpul şi acordă timp îndelungat acestui alint minunat? Atunci, află că bărbatul de lângă tine este îndrăgostit până peste urechi. În cazul în care sărutul este aproape absent, sau nu transmite emoţie, este momentul să porţi o discuţie serioasă cu partenerul tău.

Este un partener generos?
Un bărbat care este interesat doar de sex va trece în grabă de preludiu pentru a ajunge la partea care îl interesează, fără să pună mult accent pe trăirile partenerei. Însă un mascul care face tot ce-i stă în puteri să facă femeia de lângă el să aibă parte de clipe minunate, care acordă atenţie deosebită preludiului, este un om îndrăgostit. Şi clipele de după, postludiul, îţi pot oferi informaţii importante. Dacă preferă să te ţină în braţe şi să te sărute minute în şir, în loc să-ţi întoarcă spatele şi să se culce, acest bărbat merită toată atenţia ta.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod