Câte ore muncește un canadian, în ce condiţii şi cum este plătit

Există mitul potrivit căruia populația nord-americană, din care și canadienii fac parte, ar fi împovărată de muncă. Se pare că lucrurile nu sunt chiar atât de grave, cel puțin în ceea

Există mitul potrivit căruia populația nord-americană, din care și canadienii fac parte, ar fi împovărată de muncă. Se pare că lucrurile nu sunt chiar atât de grave, cel puțin în ceea ce-i privește pe canadieni, în condițiile în care aceștia nu muncesc, în medie, nici măcar 40 de ore pe săptămână.


Cine nu își dorește cât mai puține ore petrecute la job și cât mai multe posibil în vacanță? Ei  bine, se pare că, potrivit Statistics Canada, canadienii lucrează în medie 36,6 de ore pe săptămână.

Nu-i chiar așa de rău. Există totuși diferențe între provincii, astfel încât locuitorii provinciei Alberta muncesc cel mai mult, în jur de 39 de ore săptămânal, în timp de canadienii din Quebec, doar 35 de ore.  Femeile muncesc mai puțin decât bărbații, iar tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani, mult mai puțin decât populația mai în vârstă.

Aceștia din urmă lucrează în job-uri part-time. Surprinzătoare este și cifra potrivit căreia doar 10% din timpul disponibil al canadienilor este alocat muncii plătite.

Numai aproape 4% dintre canadieni au declarat că muncesc foarte mult, adică peste 50 de ore pe săptămână. Canadienii nu se joacă cu legile atunci când vine vorba de munca peste program, muncă ce trebuie plătită, motiv pentru care angajatorii nu au niciun interes să-și țină angajații foarte mult la lucru, chiar și dacă angajații și-ar dori.

În Canada, munca este plătită săptămânal sau, cel mult, la două săptămâni. Întârzierile de salarii nu sunt o notă comună în această țară, așa cum în România se mai întâmplă, pentru că, din nou, ei nu se joacă cu legile.

Salariul este plătit la oră (minimul fiind de 10,25 dolari canadieni pe oră) sau negociat anual.

Taxele sunt împovărătoare în Canada, dar în ceea ce privește veniturile, acestea sunt impozitate progresiv. Astfel încât angajatul cu un salariu mic va plăti taxe foarte mici, în timp ce angajatul cu un salariu mare poate ajunge să plătească la stat și jumătate din ceea ce câștigă. Salariile sunt negociate brut. Astfel încât dacă auziți că un canadian câștigă 40,000 de dolari anual ( un salariu considerat mediu), asta nu înseamnă că el ia în mână aproape 3,500 de dolari, ci undeva la 2,500.

Citiți și despre altele pe Expat în Canada...

francisca-catan