Am plecat din Toronto pe la 8 jumăte că vineri seară am ascultat o simfonie până la 3 dimineaţa şi sâmbătă ne durea capul. Drumul uşurel, câteva pâlcuri îngrămădite de maşini de se mai împotmolea traficul din când în când, dar nu grav.
Am oprit o dată la onroute să luăm o cafea de la starbucks şi să pună văru' la loto. Era şi ziua lui, să fie cu noroc, i-am zis. Cristina ne-a zis să oprim şi la Big Apple să mâncăm o plăcintă de mere. Am ajuns degrabă acolo, numai ce-am văzut mărul ăla roşu, mai mare decât clădirea.
Cânta muzică country şi mirosea a scorţişoară peste tot. Nu mă dau în vânt după plăcinte cu mere şi mi-am luat o gogoaşă...
Era aproape 1 când am ajuns în Kingston. Am făcut un popas de ţigară la 2 kilometri de hotel, Cristina, cu ochii împăiejeniţi de somn îşi luase geanta pe umăr, de parcă numai atâta avea de cărat, că a crezut că am ajuns. Eram în nişte bălării şi ne întrebam unde-i hotelul... Am plecat să-l căutăm şi era pe nişte străduţe mai dosite...
Când l-am văzut, ne uitam cu toţii muţi, adică spontan tăcuţi, cu barba în piept şi ochii pe sus. Ai mei, ca ai lor erau pe mine. Eu mă făceam că plouă, dar ei au sarit toţi cu gura, în cor, să mă surzească. Nu-i înţelegeam că vorbeau unul peste altul. Hei, pe rând, bilet de ordine, vă rog. Ce-aveţi mă, ce nu vă convine? Unde-i office-ul? În bojdeuca aia mă, Fran? Unde dracu ne-ai adus? Ce-aveţi mă, ce nu vă convine? Nu v-am zis că e mai country style? Staţi aici, că mă duc să iau cheile. Am luat cheile de la o singură cameră că una nu era gata. Citește mai multe pe Expat în Canada…
Posteaza comentariu