Ani la rând, adepții dietelor au propovăduit proprietăţile aproape miraculoase pe care grapefruit-ul şi ananasul le au în arderea surplusului de kilograme. Dar cercetătorii trec acum pe lista "superfructelor" un alt aliat de nădejde - mango. Acest fruct, spun ei, poate stopa obezitatea şi combate diabetul de tip 2.
Potrivit unui studiu recent, consumul de mango previne pierderea unei bacterii care se găseşte în intestin atunci când o persoană consumă grăsimi.
Cercetătorii de la Universitatea din Oklahoma au împărţit 60 de cobai în patru grupuri, timp de 12 săptămâni. Un grup de control a primit hrană cu 10% calorii din grăsime, alt grup a primit hrană cu 60% din calorii provenind din grăsimi şi cu 1-10% din hrană constând în mango.
Toate grupurile au primit hrană cu macronutrienţi similari şi cu acelaşi conţinut de calciu, fosfor şi fibre. Eşantioanele comparate de la începutul până la sfârşitul experimentului au arătat că şoarecii din grupul care a primit mango au pierdut mai puțin din bacteria intestinală decât ceilalți, relatează ziarul britanic.
"Mango este o sursă bună de fibre, iar alte studii au demonstrat că are proprietăţi antiobezitate şi întăreşte sistemul imunitar. Rezultatele acestei cercetări ne arată că dacă adăugăm mango în dietă, acesta ne ajută să menţinem sănătatea intestinului şi nivelul bacteriilor benefice pentru organism", a declarat profesorul Edralin Lucas.
Studiul, publicat de Journal of Nutrition, confirmă calităţile acestui "superfruct" tropical, originar din sudul Asiei. Alte cercetări au arătat că mango este un antiinflamator puternic, iar fibrele pe care le conţine îmbunătăţeşte digestia. O lingură de mango furnizează antioxidanţi şi peste 20 de vitamine şi minerale, scrie Daily Mail.
Până acum, efectul pe care mango îl are asupra intestinului nu fusese analizat. Cercetările ulterioare vor analiza dacă mango are aceleași efecte și asupra oamenilor.
Foto: Depositphotos