Sunt otrăvitoare, dar se consumă! Cele mai periculoase alimente din lume

Cu toţii avem plăcerea de a călători în diverse locuri şi de a încerca preparate pe care nu le-am mai întâlnit. Însă, trebuie să ştii care sunt cele mai periculoase alimente din lume.

Cu siguranţă că te gândeşti de două ori înainte de a încerca aceste preparate care sunt faimoase în toată lumea, însă dacă nu sunt gătite corect pot să-ţi pună viaţa în pericol.

 

Poate că ai auzit deja de fructele exotice rambutan, carambola (fructul stea) sau ackee care se consumă în anumite părţi ale lumii, însă trebuie să ştii că acestea pot să fie foarte periculoase dacă le consumi în cantităţi mari sau dacă nu sunt suficient de bine coapte.

De asemenea, peştele-piatră sau stonefish este considerat unul dintre cei mai veninoşi peşti din lume, dar cu toate acestea el se consumă dacă este preparat corect.
Multe alimente care sunt considerate periculoase pentru sănătate au ajuns să fie consumate, după ce s-a descoperit că preparate sau consumate într-un anumit fel devin gustoase şi nu mai sunt otrăvitoare.

BrightSide a făcut o galerie cu cele mai periculoase alimente din lume, dar care se consumă!

Rambutan

Este un fruct exotic foarte apreciat, originar din sud-estul Asiei. El aduce numeroase beneficii pentru sănătate, însă se transformă într-un fruct periculos pentru cei care nu l-au mai consumat, cauzând diaree şi alergii. De aceea, cei care îl consumă pentru prima dată trebuie să se limiteze la maximum 4-5 fructe. Nu este un fruct recomandat persoanelor care suferă de ulcer la stomac.

Ackee

Este un fruct originar din Africa de Vest şi este foarte consumat în Jamaica. Însă, trebuie să ştii că el este otrăvitor dacă se consumă necopt. După ce devine roşie coaja şi se deschide singur se poate consuma doar partea galbenă.

Fugu sau peştele-balon

Fugu sau pufferfish este un peşte extrem de apreciat în Japonia. Problema este că acest peşte conţine o doză foarte mare de  tetrodotoxină, o substanţă care paralizează muşchii şi duce la asfixiere. Prin urmare, acest peşte devine letal dacă nu este preparat corect de bucătari care au nevoie de o pregătire specială pentru a deprinde secretele pregătirii acestui preparat.

Casu Marzu, vestita brânză cu larve

Este o brânză cu larve foarte vestită în Sardinia care este preparată în mod tradiţional din lapte de capră. Pentru a grăbi procesul de fermentare, larvele digeră grăsimile din brânză, conferindu-i astfel preparatului un gust inegalabil şi extrem de gustos. Este un preparat periculos pentru că poate conduce la vomă, diaree şi crampe în cazul în care înghiţi din greseală o larvă. Însă, localnicii susţin că brânza este sigură atâta vreme cât larvele sunt în viaţă.

Peştele-piatră sau stonefish

Este considerat drept unul dintre cei mai veninoşi peşti din lume. Doar simpla lui atingere poate să fie letală pentru oameni, din cauza veninului din spinii care-l înconjoară. Poate să se ajungă la paralizie, iar persoanele atacate de acest peşte au nevoie de o recuperare de câteva luni de zile. Însă, atunci când este gătit corect de bucătari bine instruiţi, el devine o delicatesă şi este un preparat foarte căutat de turişti.

Carambola sau fructul stea

Arată apetisant şi suculent, însă nu trebuie să consumi mai mult de câteva bucăţi la aceeaşi masă. Carambola conţine o cantitate foarte mare de acid oxalic, foarte periculos pentru persoanele care au probleme serioase la rinichi. De asemenea, mai conţine o neurotoxină care poate cauza halucinaţii în cazul în care este consumat în cantităţi mari.

Cassava

Este o rădăcinoasă care seamănă la textură cu cartofii şi este foarte consumată în America de Sud. Însă, cassava poate să fie periculoasă dacă nu este gătită corect, din cauza unor substanţe toxice din conţinutul său. Ea este adesea folosită pentru sosuri, deserturi, umpluturi sau ca garnitură pentru preparatele din carne.

Escamoles sau ouă de termite gigantice

Este un fel de mâncare apreciat în Mexic şi se face din ouăle terminelor gigantice negre Liometopum care trăiesc la rădăcinile plantelor de agave. Mexicanii consideră escamoles o delicatesă, însă ele sunt foarte periculoase dacă nu sunt preparate corect. Preparatul final are un gust de unt şi textura brânzei de casă.