Dieta fără gluten este esenţială pentru persoanele care suferă de boala celiacă sau manifestă o intoleranţă la gluten. Însă, este foarte important ce produse alegi din comerţ, deoarece acestea sunt de cele mai multe ori mult mai bogate în grăsimi şi aditivi, avertizează un studiu apărut în publicaţia Independent.co.uk
Studiul a fost prezentat în cadrul congresului anual al Societății europene de gastroenterologie, hepatologie și nutriție pediatrică (European Society for Paediatric Gastroenterology, Hepatology and Nutrition) şi au fost studiate peste 1300 de produse fără gluten.
Aceste produse alimentare fără gluten nu ar trebui să fie considerate ca o alternativă sănătoasă la cele obişnuite, avertizează specialiştii, deoarece aduc un aport crescut de grăsimi şi zahăr. Tocmai acest dezechilibru constatat în urma consumului acestor produse poate să conducă la un risc crescut de obezitate, în special în cazul copiilor care sunt în creştere şi au nevoie de toţi nutrienţii.
"Deoarece din ce în ce mai multe persoane urmează o dietă fără gluten pentru a gestiona în mod eficient boala celiacă, este esenţial ca alimentele comercializate drept înlocuitori să fie reformulate pentru a fi siguri că acestea au cu adevărat valori nutriționale similare. Acest lucru este important în special pentru copii, în cadrul unei diete echilibrate esențială pentru creșterea și dezvoltarea sănătoasă", a declarat dr. Joaquim Calvo Lerma, cercetător în cadrul Societăţii europene de gastroenterologie, hepatologie și nutriție pediatrică.
Faptul că pe un produs alimentar este precizat faptul că nu conţine gluten nu îl face neapărat mai sănătos, avertizează specialiştii. Potrivit rezultatelor, alimentele fără gluten aveau un conținut semnificativ mai mare de grăsimi și o compoziție mai săracă din punct de vedere nutrițional în comparație cu cele obișnuite.
Intoleranţa la gluten şi boala celiacă apar atunci când organismul nu poate să tolereze glutenul. Acest lucru împiedică absorbţia efcicientă a substanţelor nutritive şi perturbă buna funcţionare a sistemului digestiv. Glutenul este o proteină care se găseşte în grâu, secară, orz, dar se poate ascunde şi în produse precum brânza cu mucegai albastru, sosul de soia, cafeaua cu diverse arome, bere sau orice produse de panificaţie.
- Nu te baza doar pe produsele din comerţ etichetate fără gluten. Alege alimente simple şi care nu conţin în mod natural gluten, cum ar fi fasolea boabe, seminţele, nucile, ouăle, carnea slabă, peştele, fructe, legume şi lactate în cantităţi normale.
- Nu evita toate cerealele integrale, ci doar pe cele care au gluten. În schimb, este recomandat să incluzi zilnic în dieta ta alte cereale care nu au gluten şi asigură un aport însemnat de fibre: mei, quinoa, amarant, hrişcă.