Un aparat dentar este primul pas spre zâmbetul frumos pe care ți-l dorești. Dinții drepți și albi te vor ajuta să-ți pui în valoare frumusețea, dar trebuie să integrezi aparatul în cadrul stilului tău de viață. Dacă nu ești atentă ai putea favoriza apariția cariilor sau vei deteriora rapid aparatul prin consumul alimentelor nepotrivite. Igiena bucală riguroasă, precum și meniul adecvat, joacă un rol esențial pentru succesul tratamentului.
Iată ce alimente ar trebui să elimini din meniul tău dacă porți aparat dentar:
1. Bomboanele tari sau caramelele
Sunt o alegere neinspirată pentru că se pot lipi de aparat și ar putea să îl deterioreze rapid și, în același timp, poate fi mai greu să le elimini din spațiile înguste dintre dinți, riscul de carii crescând foarte mult. Odată ce resturile de caramele sau bomboane au intrat sub aparat este foarte dificil să le elimini, chiar dacă ai o igienă riguroasă.
Trebuie să ții cont că aparatul dentar nu îți va permite un acces la fel de ușor pentru periere sau folosirea aței dentare.
2. Nuci
Și nucile vor ajunge pe „lista neagră” din momentul în care alegi un aparat dentar pentru că sunt foarte tari. Pot rupe brackeții aparatului, ceea ce înseamnă că va trebui să-ți faci o programare suplimentară la medicul ortodont, un moment stresant mai ales dacă nu-ți place să mergi des la dentist. De asemenea, nucile produc resturi ascuțite care pot răni gingiile și sunt greu de curățat. Dacă îți place foarte mult aroma nucilor cel mai bine este să alegi untul de nuci caju, de nuci Macadamia sau de nuci braziliene pentru a trece mai ușor de această perioadă. Vei obține o doză suplimentară de proteine și grăsimi sănătoase fără să-ți pui în pericol zâmbetul.
3. Popcornul
Pare inofensiv la prima vedere, însă nu este deloc indicat pentru persoanele care poartă aparat dentar. Boabele mai tari de porumb sau diferitele fragmente pot ajunge în locuri greu accesibile și, în unele cazuri, trebuie chiar să fie dat jos aparatul pentru a elimina resturile care rănesc gingia.
Dacă nu poți renunța la popcorn este indicat să eviți varianta cu mult caramel și să te uiți cu atenție pentru a evita boabele tari.
4. Guma de mestecat
Este interzisă complet pentru cei care poartă aparat dentar. Poate cauza îndoirea brackeților aparatului în mod subtil. Nu vei observa, dar dinții tăi vor fi împinși în direcția greșită și ar putea apărea complicații grave. În plus, ai putea fi nevoită să porți apartul dentar mai mult timp decât credeai pentru a corecta efectele negative.
5. Gheața
Mestecatul cuburilor de gheață este o cauză majoră a fisurării dinților, atât pentru cei care poartă aparat dentar, cât și pentru restul persoanelor. Există riscul că fisura să apară exact sub aparatul dentar și să nu fie observată până când aparatul nu este scos, iar în acel moment poți pierde chiar dintele. De asemenea, riști să rupi aparatul, așa că mai bine evită acest obicei.
6. Sucurile carbogazoase
Chiar dacă nu sunt un aliment, sunt incluse pe această listă din cauza efectului nociv asupra danturii. Impactul negativ poate fi exacerbat dacă acidul și zahărul din aceste băuturi rămân pe aparat și sunt în contact direct cu dinții un timp mai îndelungat.
În unele cazuri aceste sucuri pot chiar să slăbească substanța adezivă utilizată pentru fixarea brackeților pe dinți.
7. Porumbul copt
Dacă muști din greșeală din știulete, aparatul dentar ar putea fi deteriorat destul de grav. Brackeții se pot deplasa sau se pot rupe. În plus, resturile colorate nu sunt tocmai priveliștea pe care o vrei atunci când zâmbești larg după ce ai mâncat. Cu toate acestea, nu trebuie să renunți la porumbul copt. Este suficient să desprinzi boabele de pe știulete și să le consumi separat, cu o linguriță.
8. Fructele și legumele crude
Dacă muști direct dintr-un morcov crud sau dintr-un măr aparatul dentar se poate deplasa, iar legăturile metalice pot fi deteriorate, însă există soluții alternative pentru a obține necesarul zilnic de vitamine, minerale și fibre. Consumă legumele fierte la aburi pentru a evita problemele.
În cazul fructelor poți alege compoturile sau merele coapte cu scorțișoară. Dacă vrei neapărat o salată de crudități rade foarte fin legumele pentru a minimiza riscurile.
Posteaza comentariu