Gust de sărbătoare: 3 rețete cu nuci pecan

Sursă de proteine și grăsimi sănătoase, aromatele nuci pecan sunt ideale și pentru prepararea unor rețete speciale.
Poate că nucile pecan apar adesea în gustările tale dintre mese, dar le poți integra și în rețete delicioase, cu o savoare crocantă.

 
Descoperă câteva rețete pentru a-ți răsfăța familia cu un gust senzațional:

 
1. Tartă de fructe cu o crustă din nuci pecan

Ingrediente:
 
- 400g de biscuiți petit beure;
- 100g de nuci pecan;
- 50g de zahăr;
- ½ lingură de sare Kosher;
- 150g de unt moale, nesărat;
- 200g de smântână grasă;
- 100ml de iaurt grecesc integral;
- 2 lingurițe de coajă de lămâie;
- zmeură și mango.
 
Cum se prepară:
 
Mixează biscuiții, nucile pecan, zahărul și sarea cu ajutorul unui robot de bucătărie până obții un amestec omogen. Adaugă untul și continuă să amesteci până când simți că aluatul se lipește de degete. Mută aluatul într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și lasă la frigider timp de 15-20 de minute. După aceea dă la cuptor la foc mediu într-o tavă cu forme speciale pentru cojile de tarte până observi o culoare aurie, aproximativ 18-20 de minute, și vei obține crusta pentru tarte. 
Lasă la răcit, iar separat mixează frișca, sarea, iaurtul grecesc și coaja de lămâie.
Adaugă acest amestec în crustele pentru tarte și completează cu zmeură și mango, tăiat cubulețe. Crusta pentru tarte poate fi preparată și cu 3 zile înainte și păstrată la frigider până când prepari crema.

 
2. Nuci pecan crocante, cu portocale și nucșoară

Ingrediente:
 
- 2 căni de jumătăți de nuci pecan;
- 3 linguri de unt moale, nesărat;
- ½ lingură de nucșoară măcinată;
- 1 lingură de sare Kosher;
- 1 lingură de coajă de portocală.
 
Cum se prepară:
 
Amestecă bine nucile pecan cu untul, nucșoara și sarea Kosher și pune-le într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Lasă-le să se rumenească la foc mediu timp de 8-10 minute, iar după ce le scoți din cuptor adaugă și coaja de portocale, amestecând bine. Savurează-le după ce s-au răcit. Păstrează-le într-un recipient etanș, în frigider. 

 
3. Plăcintă de nuci pecan cu sirop de melasă și ciocolată

Ingrediente:
 
Pentru aluat:
- 70g de nuci pecan;
- 2 ½ linguri de zahăr granulat;
- 2 ½ lingurițe de sare Kosher;
- 450g de făină albă;
- 250g de unt nesărat, tăiat cubulețe.
 
Pentru umplutură:
- 150g de unt nesărat;
- 200g de zahăr brun;
- 150ml de sirop de arțar;
- 100ml de sirop de melasă;
- 2 linguri de suc proaspăt de lămâie;
- 2 linguri de extract de vanilie;
- 1 lingură de sare Kosher;
- 8 ouă mari, bătute.
 
Pentru nucile caramelizate:
- 1 albuș de ou;
- 20g de zahăr brun;
- ½ linguriță de sare Kosher;
- 200g de nuci pecan;
- 1 lingură de sirop de melasă.
 
Pentru sosul de ciocolată:
- 200g de ciocolară neagră, rasă;
- 80ml de smântână grasă.
 
Cum se prepară:
 
Aluatul
Mixează nucile pecan, zahărul și sarea cu ajutorul unui blender. Adaugă făina, apoi untul.
Finalizează cu ¾ cană de apă și mixează până obții un amestec omogen. Mută aluatul pe un fund de lemn, aplatizează-l în formă de pătrat, înfășoară-l în folie alimentară și lasă-l la rece timp de o oră. După acest interval scoate aluatul din frigider, tapetează o tavă cu hârtie de copt și întinde aluatul în strat uniform. Lasă la foc mediu timp de 15-20 de minute, până când marginile devin maronii, rumenite.
 
Umplutura
Topește untul într-o tigaie mare, la foc mic, și amestecă timp de 5-8 minute, până când simți un miros asemănător cu al nucilor. Ia de pe foc și adaugă imediat zahărul. Continuă cu siropul de melasă, sucul de lămâie, esența de vanilie și sarea, amestecând continuu. Finalizează cu ouăle și amestecă bine pentru a obține un mix omogen. Ia tava cu aluat, adaugă umplutura și lasă la foc mediu încă 20-25 de minute.
 
Nucile caramelizate
Bate albușul de ou într-un bol mare până când devine spumă.
Adaugă zahărul brun și sarea, continuând să amesteci. Continuă cu nucile pecan. Asigură-te că toate nucile au un strat uniform de amestec, tapetează o tavă cu hârtie de copt și dă la cuptor timp de 8 minute. Amestecă nucile după ce le scoți din cuptor, apoi mută-le într-un bol mare. Adaugă siropul de melasă și lasă-le să se răcească, amestecând din când în când pentru a te asigura că nu se lipesc unele de altele.
 
Sosul de ciocolată
Pune ciocolata rasă într-un bol mic. Încălzește ușor smântâna, apoi toarn-o peste ciocolată, lasă aromele să se armonizeze timp de  1 minut, apoi amestecă până când obții un sos lucios și omogen. Toarnă sosul de ciocolată peste plăcintă, presară nucile caramelizate, apoi lasă plăcinta să se răcească la temperatura camerei timp de 2 ore. După aceea o poți pune la frigider o oră, apoi taie pătrățele și savurează. 
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod