Este primavara, vremea ca intreaga lume sa se trezeasca la viata dupa anotimpul rece. Iar cand vine vorba de nutritie, parca niciun alt aliment nu se asociaza la fel de bine cu primavara ca ouale.
Oul are o importanta semnificatie simbolica in mai multe culturi, in primul rand pentru ca inglobeaza esenta vietii. Galbenusul a fost de multe ori asemuit cu soarele, care sustine viata pe pamant. Oul simbolizeaza nasterea, renasterea si fertilitatea, iar datorita formei aproape rotunde a fost recunoscut ca reprezentant al renasterii pamantului in perioada primaverii.
Si, bineinteles, ca nicio masa de Pasti n-ar putea fi completa fara oua. Pe langa traditia de a vopsi ouale de Pasti, acestea reprezinta o bogata sursa de proteine, deloc de neglijat mai ales cand regimul impune alimentatie fara carne.
Oul este "proteina completa", continand toti aminoacizii esentiali (asa-numitele "caramizi" folosite de organism pentru producerea proteinelor) pe care organismul nu le poate produce singur. Calitatea proteinelor din oua este atat de ridicata, incat este considerat "standardul de aur", acea proteina cu care sunt comparate toate celelalte.
Proteinele ajuta organismul la intarirea si repararea muschilor si producerea de proteine precum hormonii si enzimele, dar este in acelasi timp si foarte satios.
Ouale contin de asemenea vitamina B si un compus nutritiv numit colina, esential in functionarea celulelor, in special a celulelor sistemului nervos.
Galbenusul este bogat in vitamina A, D si E, iar culoarea este datorata continutului de luteina si zeaxantina, doi compusi naturali care contribuie la sanatatea ochilor protejandu-i in fata razelor ultraviolete ale soarelui.
"Multe persoane se ingrijoreaza cand vine vorba de cantitatea de oua consumate, mai ales in perioada Pastilor. Desi este adevarat ca ouale sunt destul de bogate in colesterol, nivelul de colesterol din sange este determinat mai mult de cat de multa grasime saturata consumam, decat de cantitatea de colesterol din alimentatie. Iar ouale contin foarte putina grasime saturata", a explicat Dr. Luigi Gratton, Vice President Medical Affairs & Nutrition Education in cadrul Herbalife Ltd. si membru in "Programul de analiza a obezitatii ca factor de risc" derulat de Centrul pentru Nutritie Umana din cadrul Universitatii din Los Angeles (UCLA).
De vreme ce un ou contine numai 80 de calorii, nu mai mult decat o lingurita de grasime, nu ouale sunt cele care fac ca masa de Pasti sa fie mai putin sanatoasa, dar adaugand la aceasta masa unt, branza sau smantana, atunci exista cu adevarat motive de ingrijorare.
Masa de sarbatori poate deveni mai usoara pentru organism, aproape pe nesimtite, reducand grasimile din alimentele pregatite. Spre exemplu, in cozonacii sau prajiturile de Pasti o parte din untul folosit poate fi inlocuit cu suc de mere sau iaurt. De asemenea, poate fi folosit lapte fara grasimi sau legume si verdeturi proaspete pentru a nu lasa grasimile sa fie principala aroma la masa. Si daca meniul de sarbatori arata putin cam prea bogat si greu pentru organism, unele cantitati pot fi inlocuite cu legume si fructe proaspete.
Un vechi proverb spune ca "iubirea si ouale sunt mai bune cand sunt proaspete". La fel se poate spune si despre masa de Pasti.