Culorile fructelor şi a legumelor pe care le alegi sunt extrem de importante atunci când vine vorba despre protecţie împotriva cancerului. Află de la celebrul Dr. Oz ce culori trebuie să ai în farfurie ca să nu faci cancer!
Alimentaţia joacă un rol important atunci când vine despre propriile arme ale corpului de a se apăra de bolile grave, precum cancerul. Numeroase cercetări au scos la iveală legăturile de netăgăduit dintre substanţe care se regăsesc în alimente de culori variate şi riscul redus de a face cancer.
Află exact cu ce te ajută fructele şi legumele în culori cât mai intense şi variate:
Fructele şi legumele de culoare roşie
Te apără de cancerul pancreatic şi de cel ovarian, susţine Dr. Oz. Cercetările au evidenţiat importanţa consumul de tomate care protejează femeile de cancerul ovarian. Un studiu realizat pe un eşantion de 13.000 de femei arată că un consum de o jumătate de cană cu roşii de 5-6 ori pe săptămână reduce cu 60% riscul de cancer ovarian.
Un alt studiu realizat de o echipă de experţi din Canada a arătat că licopenul din roşii ne protejează şi de cancerul la pancreas.
Fructele şi legumele de culoare portocalie
Te protejează de cancerul la stomac şi de cel ovarian, susţine Dr. Oz. Betacarotenul din morcovi, dovleac, cartofii, caise, portocale şi mango au un efect anticancerigen, ajutând la distrugerea celulelor bolnave de la nivelul stomacului.
Betacarotenul din morcovi are o acţiune asemănătoare vitaminei C, distrugând radicalii liberi şi prevenind îmbolnăvirea celulelor. De asemenea, carofii dulci şi morcovii au pe lângă betacaroten din plin şi acid cafeic, care are rolul de a preveni angiogeneza, adică procesul de formare a noilor vase de sânge care aprovizionează tumorile canceroase. Tot acidul cafeic încetineşte dezvoltarea cancerului mamar. Dr. Oz recomandă să consumi măcar de două ori pe sătpămână fructe/legume de culoare portocalie.
Fructele şi legumele de culoare galbenă
Te apără de cancerul la stomac şi esofag, susţine Dr. Oz. Lămâile, grepfrutul, pepenele galben, nectarinele, piersicile sunt bogate în vitamina C, un antioxidant puternic care oferă protecţie împotriva multor tipuri de cancer. Aceste legume şi fructe de culoare galbenă au flavonoizi care inhibă creşterea tumorilor şi ajută în procesul de detoxifiere. Dr. Oz îţi recomandă să consumi săptămânal cel puţin o porţie din aceste alimente.
Fructele şi legumele de culoare verde
Te apără de cancerul ovarian, pulmonar şi mamar, spune Dr. Oz. Andivele, salata verde, broccoli, varza, spanacul, pătrunjelul sunt asociate cu un risc scăzut de cancer la stomac, ovare, săni, colon şi plămâni. Aceste legume sunt bogate în glucosinolaţi, un compus care protejează organismul de cancer. De asemenea, au şi un conţinut bogat în vitamina K care previne apariţia diabetului, reducând astfel riscul de cancer pancreatic. Dr. Oz recomandă câte două porţii din aceste legume în fiecare zi.
Fructele şi legumele de culoare neutră
Protejează organismul de cancerul la stomac, ovare şi colon, spune Dr. Oz. Usturoiul, ceapa, arpagicul conţin alicină, o substanţă care are un puternic efect anticancerigen. Un mic truc de care trebuie să ţii cont: mărunţeşte ceapa sau usturoiul şi lasă-le 10 minute să stea înainte de a le folosi pentru gătit, deoarece atunci se combină substanţele anticancerigene şi oferă protecţie stomacului.
Polifenolii care se regăsesc în ceapă au efecte anticancerigene şi apără corpul de celulele canceroase care se dezvoltă în colon. De asemenea, cercetările arată că femeile care obişnuiesc să consume frecvent aceste legume/fructe de culoare neutră au un risc scăzut de a face cancer ovarian. Nu uita nici de ciuperci care sunt bogate în vitamina D şi oferă protecţie împotriva cancerului ovarian. Dr. Oz recomandă să incluzi aceste alimente în dietă, măcar câte o porţie în fiecare zi.
Reguli care te apără de cancer
Dr. Oz recomandă fructele şi legumele în culori vii, însă nu şi diverse alimente din comerţ care sunt dăunătoare pentru organism şi pot să declanşeze diverse probleme şi boli grave atunci când sunt consumate pe termen lung.
1. Lactatele consumate în exces. Dr. Oz recomandă o limită de 10 grame de lactoză pe zi. Acest lucru înseamnă echivalentul a o cană cu lapte sau cu îngheţată pe zi.
2. Elimină sucurile carbogazoase. Dr. Oz nu-ţi recomandă să bei mai mult de o doză de suc pe săptămână.
3. Limitează consumul de mezeluri şi fast-food, deoarece conţin substanţe cancerigene.
4. Redu consumul de sare şi evită alimentele foarte sărate, în special sosul de soia, conservele şi alte produse procesate.