Deşi suntem tentaţi să fierbem legumele într-o cantitate foarte mare de apă, astfel încât să fie acoperite, această soluţie este una foarte greşită atunci când vrei să faci broccoli sau conopidă. Dacă scufunzi floretele de broccoli în apă şi le laşi prea mult la fiert, reţeta este sortită eşecului!
Broccoli este o legumă esenţială pentru sănătate, deoarece a fost din nou numit de oamenii de ştiinţă drept un "superaliment". De ce a căpătat acest apelativ şi la ce ajută el? Descoperă singură dacă merită să-l introduci în alimentaţia ta!
- Oase puternice. Această legumă conţine în cantităţi mari calciu şi vitamina C, nutrienţi importanţi pentru sănătatea oaselor;
- Sănătatea sistemului digestiv. Potrivit unui studiu, broccoli poate elimina Helicobacter pylori (H.pylori), şi asta datorită conţinutului de sulforafan;
- Prevenirea afecţiunilor cardiovasculare. Oamenii de ştiinţă au descoperit că o dietă bazată pe broccoli, ceai, ceapă, mere (toate bogate în flavonoizi), reduce riscul cu 20% de dezvoltare a afecţiunilor cardiovasculare;
- Întărirea sistemul imunitar. Nu numai că este bogat în vitamina C, dar broccoli conţine şi betacaroten, zinc, seleniu şi alte minerale care ajută sistemul imunitar;
- O sarcină sănătoasă. Broccoli conţine şi acid folic, o vitamină B, necesară pentru divizarea corespunzătoare a celulelor în sinteza ADN-ului. Cu un deficit de acid folic, celulele sistemului nervos al fătului nu se divid adecvat.
Acum că te-ai lămurit de proprietăţile sale, învaţă să-l găteşti corect! Dar nu-l ocoli nici în stare crudă, deoarece astfel are toţi nutrienţii intacţi şi este delicios în salate, sucuri presate la rece şi smoothie-uri.
Pentru a-şi păstra culoarea şi să fie puţin crocant, broccoli trebuie preparat într-un alt mod decât scufundat în apă, chiar mai simplu şi mai rapid! Iată care sunt sfaturile esenţiale de care trebuie să ţii cont atunci când vrei să fierbi broccoli corect:
Comentarii (2)
De Gaulle era presedinte in 1965. Pepin s-a nascut in 1935. La 30 de ani era deja un sef recunoscut in Eiropa. Deci...
"[...]a fost bucătarul personal pentru trei personalități marcante din conducerea statului francez, inclusiv Charles de Gaulle [...]. Serios? Cam cati ani are bucatarul asta? Este matusalemic?
Posteaza comentariu