Micul dejun nu este important numai pentru a stopa acumularea kilogramelor în plus, ci poate preveni dezechilibrele hormonale care îți pun în pericol odihna, frumusețea și funcțiile generale ale organismului. Chiar dacă deja ai remarcat simptome problematice dr. Magdalena Wszelaki, nutriționistă specializată în alimentația femeilor, îți oferă indiciile necesare pentru a avea din nou un tonus excelent și a evita problemele de sănătate.
De ce micul dejun îți afectează nivelul de hormoni
Poate ți se pare greu de imaginat că un preparat consumat la începutul zilei poate reface excesul sau deficitul de hormoni, dar alimentele potrivite pot fi la fel de puternice precum remediile clasice.
O provocare des întâlnită este confuzia legată de micul dejun și impresia că mănânci sănătos, când, de fapt, nu faci decât să compui o porție mare de zaharuri care ar putea fi denumită mai degrabă desertul de dimineață. De-a lungul timpului s-a menționat des ideea că micul dejun ar trebui să includă cantități considerabile de fructe, iaurt cu diferite arome, cereale, batoane granola sau fulgi crocanți de porumb.
Aceste opțiuni conțin în primul rând zahăr și carbohidrați, iar consumul repetat favorizează problemele hormonale și metabolice.
Dependența de zahăr
Dacă vei mânca prea mulți carbohidrați și zahăr dimineața după aproximativ 3 ore îți va fi din nou foame, vei avea dificultăți de concentrare sau ai putea deveni irascibilă. Probabil te vei îndrepta spre un baton de cereale, fructe sau cafea pentru a-ți reveni, dar nu vei face decât să prelungești cercul vicios și să adaugi și mai mult zahăr dietei tale. Potrivit specialiștilor, acest comportament nutrițional determină multe femei să consume până la 30 de lingurițe de zahăr în fiecare zi fără să realizeze.
Pentru a evita acest exces este bine să verifici etichetele produselor pe care le consumi, folosind o conversie simplă și anume 4g de zahăr înseamnă o linguriță.
Epuizarea glandelor suprarenale
Dependența de zahăr și perioadele temporare în care zahărul scade foarte mult și încerci să-l înlocuiești rapid creează o presiune constantă asupra organismului, stimulând producția de cortizol de către glandele suprarenale pentru a echilibra nivelul de zahăr din sânge.
Din această cauză foarte multe femei prezintă o funcționare deficitară a glandelor suprarenale și fiecare scădere bruscă a zahărului le compromite și mai mult echilibrul. Epuizarea de la nivelul glandelor suprarenale este asociată cu îmbătrânirea prematură, uscarea pielii, oboseala accentuată, creșterea în greutate, schimbările bruște ale stării de dispoziție, îmbolnăvirile frecvente, pierderea motivației și simptomele depresiei.
Legătura dintre micul dejun și somn
Dacă masa ta de dimineață conține o proporție ridicată de carbohidrați și zahăr te vei confrunta mult mai des cu insomnia, somnul întrerupt sau agitat, precum și sculatul des în timpul nopții. Fluctuațiile drastice ale nivelului de zahăr, combinate cu un nivel ridicat de cortizol nu te vor lăsa să te odihnești așa cum trebuie, iar somnul profund de care ai nevoie va fi din ce în ce mai greu de obținut.
În plus, agitația constantă va accentua stresul care poate ajunge la un nivel cronic, iar performanțele tale se vor înrăutăți.
Importantța micului dejun nu trebuie ignorată în cadrul unei strategii utile de refacere a organismului, iar impresia că dimineața este momentul potrivit pentru a consuma alimente cu multe calorii și carbohidrați îți poate compromite starea generală de sănătate atât pentru restul zilei respective, cât și pe termen lung dacă repeți aceleași alegeri nocive din punct de vedere nutrițional.