De ce e bine să mănânci struguri: Avantajele pentru sănătatea ta

Strugurii pot fi consumaţi într-o varietate de modalităţi şi au multiple beneficii pentru sănătate.

Fructele-vedetă ale toamnei, cunoscute şi sub denumirea de "supermâncare", au o istorie de 8.000 de ani, primele podgorii fiind cultivate pe teritoriile care formează acum Orientul Mijlociu.

Strugurii au un număr impresionant de beneficii pentru sănătate, printre care şi unele mai puţin cunoscute, informează site-ul medicalnewstoday.com, citat de Mediafax: prevenirea cancerului, a bolilor de inimă şi a tensiunii arteriale ridicate.

Valori nutritive


Porţia medie de struguri este o cană, adică aproximativ 32 de boabe.

Drept unitate de măsură se poate folosi un pumn pentru a estima porţia potrivită.

O cană de boabe de struguri roşii sau albi conţine 104 calorii, 1,09 grame de proteine, 0,24 grame de grăsime, 1,4 fibre de fibre, 4,8 miligrame de vitamina C, 10 micrograme de vitamina A, 288 miligrame de potasiu, 0,54 miligrame de fier şi 3 micrograme de folaţi.

Strugurii au un nivel ridicat de apă şi sunt buni pentru hidratare. Fructele şi legumele cu multă apă sunt dense în nutrienţi, ceea ce înseamnă că oferă o cantitate mare de nutrienţi esenţiali, având în acelaşi timp puţine calorii.
Strugurii conţin 70 de mililitri de lichid pe cană.

Strugurii conţin şi mulţi antioxidanţi importanţi pentru sănătatea ochilor, cum ar fi luteina şi zeaxantina, iar strugurii roşii au resveratrol fitochimic în cioajă, antioxidantul cunoscut pentru protejarea împotriva mai multor boli cronice.

Prevenirea cancerului

Strugurii conţin antioxidanţi puternici cunoscuţi sub denumirea de polifenoli, care pot încetini sau preveni multe tipuri de cancer, inclusiv cel de esofag, plămâni, gură, farinx, pancreas, prostată şi colon.

Resveratrolul regăsit în vinul roşu, cunoscut pentru beneficiile pentru inimă, este un tip de polifenol conţinut de coaja strugurilor roşii.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod