Cum să te descurci cu un copil mofturos de Paște

Ți se pare complicat să faci față unui copil mofturos în perioada sărbătorilor de Paște? Nu te gândi să renunți complet la preparatele de sărbătoare, dar pregătește-ți alternative utile pentru ca și copilul tău să aibă ce mânca în cazul în care nu este adeptul rețetelor tradiționale.
Este foarte plăcut să pregătești rețete speciale de Paște, dar ce faci dacă ai un copil mofturos și nu ești sigur dacă va accepta să guste din acest tip de preparate? Dacă și restul familiei vine în vizită și nu vrei să primești constant sfaturi legate de alimentația celui mic este indicat să-ți stabilești o strategie care va minimiza stresul pentru tine și copil. Nu îl poți forța să mănânce feluri de mâncare care nu îl atrag și nici nu ai de ce să te cerți constant cu el pentru a-l face să ia înghițituri în plus.

 
Iată cum trebuie să procedezi pentru a te bucura de zilele de sărbătoare, chiar dacă ai un copil mofturos:

 
1. Nu fi foarte dur cu tine

În ciuda opiniei celorlalți membri ai familiei care cred că fiecare copil trebuie să mănânce tot din farfurie, specialiștii consideră că este normal ca un copil să devină uneori mofturos în timpul sărbătorilor. Nu reprezintă o problemă decât dacă refuzul mâncării se extinde dincolo de zilele speciale.
Contează foarte mult să diferențiezi situația în care copilul tău este foarte pretențios cu mâncarea în fiecare zi sau numai uneori, în funcție de ocazie.

 
2. Crează o rutină pentru orele de masă

Dacă vrei să ai succes și în zilele de Paște contează foarte mult să realizezi un program consecvent pentru mesele principale și să-l respecți tot timpul. Copiii vor avea tendința să fie mai puțin capricioși dacă știu deja care va fi ora mesei. În plus, fă tot posibilul pentru a nu te stresa excesiv. Este adevărat că zilele de sărbătoare aduc multă bucurie, dar se poate ajunge și la o stare de tensiune din cauza pregătirilor până în ultima clipă. Copiii vor fi afectați de stresul din jurul lor și și-ar putea pierde apetitul.

 
3. Redu numărul de gustări

Este foarte ușor să uiți câte prăjituri sau biscuiți a mâncat copilul între mese, dar dacă îl lași să facă acest lucru cu siguranță va mânca foarte puțin la mesele principale și va respinge majoritatea alimentelor. Va fi mai dispus să încerce alimente noi dacă îi este puțin foame, așa că ar fi bine să nu-i dai decât 1-2 prăjituri între mese.

 
4. Oferă-i copilului alimente noi

Este foarte bine să-ți încurajezi copilul să încerce noi feluri de mâncare, dar nu trebuie să-l forțezi. Îi poți oferi o jumătate de lingură din orice preparat, revenind periodic chiar dacă refuză la început.
Important este să nu-l forțezi, ci în momentul în care gustă inițiativa să-i aparțină.

 
5. Servește feluri de mâncare favorite

Este indicat să pregătești și feluri de mâncare cu care copilul este familiarizat și despre care știi că îi plac foarte mult pentru a fi sigur că va mânca ceva. Cea mai bună strategie pentru a-i forma obiceiuri alimentare sănătoase este una subtilă. Pune-i pe farfurie un preparat care îi place plus o porție mică din altceva. Nu se va simți la fel de intimidat ca în momentul în care primește ceva complet nou.

 
6. Respiră adânc

Nu te agita tot timpul din cauza mâncării și ia o pauză din când în când. Pregătirile îți pot impune un ritm extrem de rapid, dar este bine să te relaxezi puțin înainte de a chema toată familia la masă.
Luați masa cu toții și marcați această ocazie printr-o rugăciune, un cântec sau prin aprinderea unor lumânări. Aceste momente îi vor transmite copilului mesajul că masa este o experiență pozitivă și o ocazie specială pentru a fi alături de cei dragi.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.