Cum să faci legumele irezistibile pentru copii

Spre deosebire de prăjituri, legumele nu fac de obicei parte dintre preparatele acceptate imediat de copii. Află cum îți poți convinge copilul să încerce variante mai sănătoase prin depășirea modalităților clasice de preparare a legumelor.
Legumele conțin multe vitamine și minerale, dar uneori culoarea sau textura lor îi determină pe copii să păstreze distanța. Aplică și tu noile idei pentru a rumeni, a condimenta sau a schimba forma legumelor. De asemenea, sosurile sau smoothie-urile creative te vor ajuta să fii mai aproape de cele două porții de legume pe zi de care au nevoie cei mici.

 
Iată cum trebuie să procedezi pentru a face legumele mai apetisante pentru copii:

 
1. Combină-le cu fructe

Majoritatea copiilor preferă fructele în locul legumelor. În loc să încerci să excluzi feliile dulci și zemoase, mai bine folosește-te de ele pentru a strecura și legume în meniul copiilor.
 
Iată câteva idei practice:
 
- mere și varză: taie un măr verde sau roșu felii subțiri și amestecă-le cu varză roșie, completând totul cu un dressing preparat din părți egale de ulei de măsline și oțet de mere.
Poți folosi acest mix la sandvișuri sau la rețete care includ tăieței soba;
- mango și ardei gras: combină felii de mango și bucăți de ardei gras, preferabil galben sau roșu. Transformă această combinație în umplutură pentru tortilla, adăugând și brânză de capră și puțin humus;
- căpșuni și sparanghel: combină o cană de căpșuni tăiate cubulețe cu ¼ cană de bucăți de mozarella, 2 căni de sparanghel gătit, ½ cană de parmezan ras și o vinegretă pe bază de oțet balsamic.

 
2. Adaugă-le la smoothie-uri

Dacă cel mic refuză legumele de îndată ce le vede de ce să nu le deghizezi într-un smoothie colorat?
 
Iată ce variante poți încerca:
 
- smoothie roz: mixează 4 căni de cuburi înghețate de pepene verde, o cană de felii de castravete, ½ cană de lapte și 2 lingurițe de suc de lime;
- smoothie portocaliu: mixează  1 ½ cană de cuburi de mango, o cană de felii de morcov, o cană de iaurt cu aromă de vanilie și ½ cană de gheață;
- smoothie verde: mixează o cană de lapte de cocos light scos de la frigider, un măr tăiat felii, o cană de furnze de spanac și o cană de boabe de struguri albi.
Fiecare dintre aceste rețete vor avea drept rezultat 2 căni de smoothie din mixul ales. Amestecă ingredientele cu blenderul până obții consistența potrivită.

 
3. Creează un gust dulce surprinzător

Nu trebuie să apelezi la zahăr pentru a accentua savoarea dulce și a face legumele mai interesante.
 
Iată ce soluții poți testa:
 
- scorțișoara: acest condiment nu conține deloc zahăr, dar va intensifica gustul ușor dulceag al legumelor. Pentru a intensifica aroma specială este indicat să adaugi scorțișoara în momentul în care rumenești legumele la cuptor.
Amestecă 1kg de morcovi tăiați felii, o lingură de ulei de măsline, ½ lingură de scorțișoară și ¼ lingură de sare de mare. Lasă la cuptor timp de 30 de minute, la foc mediu;
- laptele de cocos light: nu conține îndulcitori, dar savoarea cremoasă și aroma lui exotică vor face legumele să pară mai dulci pentru copii. Combină într-o tigaie mare 500g de ardei gras, 500g de ciuperci, 200g de ceapă, 500g de morcovi, 1 ½ cană de lapte de cocos light și ½ lingură de sare Kosher. Lasă să dea în clocot, apoi dă focul mic și amestecă timp de 5-7 minute;
- extractul natural de vanilie: iată o soluție creativă pentru a apropia legumele de aroma prăjiturilor și a le face mai populare în rândul copiilor. Amestecă ¼ cană de ulei de măsline, 3 linguri de oțet de vișine, ½ lingură de extract de vanilie și ¼ linguriță de sare de mare.
Folosește acest dressing pentru 4 căni de frunze de spanac combinate cu 4 căni de boabe de strugure. Dacă îți rămâne dressing îl poți păstra la frigider până la 2 săptămâni.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod