Ceaiul verde si infectiile

Vitamina C si flavonoidele au impreuna un efect antibiotic si antiinflamator si sunt foarte eficiente impotriva oricaror agenti patogeni, precum bacteriile, virusii sau ciupercile. De aceea ceaiul verde este util in cazurile de deficienta a sistemului imunitar, infectii gripale, ciuperci ale pielii sau inflamatii intestinale.

Daca organismul dispune de suficienta vitamina C, aceasta va reactiona cu radicalii liberi si ii va scoate din lupta. Ceaiul verde furnizeaza nu doar vitamina C, dar contine in plus si flavone, care preiau celelalte functii ale vitaminei, astfel incat aceasta poate fi economisita si mobilizata mai eficient impotriva radicalilor liberi.

In tratarea bolilor cauzate de raceala, ceaiul verde actioneaza cel mai eficient daca este combinat cu vitamina C. De aceea se vor bea zilnic doua-trei cesti mari (circa 250 ml) de ceai in care s-a pus zeama de la o jumatate de lamaie. Ceaiul poate proveni de la prima sau a doua infuzie, dar trebuie pregatit cu apa la o temperatura ceva mai scazuta (circa 70-80 de grade Celsius). Zeama de lamaie se pune in ceaiul gata preparat.

In cazul unor raceli rebele, in ceai se poate adauga si putina miere de albine, care poseda calitati de antibiotic. Pentru prevenirea racelii, este suficient ceaiul verde. Este foarte important ca raceala sa fie tratata intotdeauna complet, pentru a evita aparitia unor complicatii mai grave.

In afectiunile cailor respiratorii, eliminarea mucozitatilor este usurata daca se opareste o lingurita de radacina de patrunjel uscata, se lasa 10 minute si fiertura astfel obtinuta se amesteca cu ceai verde.

Bautura aceasta favorizeaza expectoratia si previne o noua infectie. Pentru o profilaxie generala, se vor consuma multe legume si fructe bogate in vitamina C, se va evita fumatul, avand grija ca aerul respirat sa fie curat si suficient de umed, si se va face destula miscare.

Indicatii

  • In caz de infectii gripale, in nici un caz nu beti ceai prea fierbinte. Contrar opiniei curente, acest lucru este daunator, caci usuca mucoasele iritate si favorizeaza patrunderea bacteriilor in corp. Ceaiul cadut este cel mai indicat pentru raceala, impiedicand in acelasi timp distrugerea vitaminei C din zeama de lamaie si a substantelor cu proprietati antibiotice din miere ca urmare a unei temperaturi prea mari;
  • In multe regiuni din Asia, fiecare mancare cu peste servita in restaurante este insotita in mod traditional de o ceasca de ceai verde, care actioneaza eficient impotriva mirosului neplacut al respiratiei.

Ceaiul verde tare amestecat cu zeama de lamaie este indicat pentru gargara in caz de inflamare a faringelui.
Cu aceasta solutie se va face gargara dimineata si seara, cate doua minute. Pentru dezinfectie usoara a cavitatii bucale si prevenirea mirosului urat al respiratiei se bea de asemenea ceai verde, pur sau in amestec cu frunze de menta; se poate folosi si pentru clatirea si improspatarea gurii.

In caz de inflamatii acute ale gatului sau cavitatii bucale, efectul dezinfectant al ceaiului verde este intarit daca se amesteca cu o infuzie preparata dintr-o lingurita de flori de salvie uscata si 150 ml de apa fiarta. Fiertura obtinuta se lasa circa opt minute, dupa care se adauga in ceaiul verde. Cu aceasta mixtura se va face gargara sau se va clati gura dimineata si seara. Ceaiul verde ajuta si la infectiile externe ale pielii, de exemplu cele cauzate de ciuperci. Micozele se manifesta prin aparitia unor pete rosii, solzoase, care produc mancarimi. Substantele tanante ale ceaiului verde intaresc pielea si ii maresc rezistenta, iar saponinele au proprietatea de a distruge celulele ciupercilor cand vin in contact cu ele.


Pentru uz extern impotriva ciupercilor pielii, se amesteca frunze de ceai verde cu salvie in raport de 2:1, se opareste cu apa fiarta si se lasa circa 5 minute. La un litru de apa revin trei linguri de frunze. Salvia este folositoare prin aceea ca, pe termen lung, inhiba transpiratia. Se inmoaie un servet curat in infuzie, dupa care se aplica pentru 10 minute pe locurile afectate de ciuperca.

Pentru calmarea arsurilor neplacute cauzate de expunerea la soare, sunt de ajutor comprese reci cu ceai verde. Substantele tanante continute in ceai pastreaza apa in piele si impiedica astfel uscarea ei, calmand in acelasi timp durerile si impiedicand inflamarea. In plus, vitamina C si flavonele distrug radicalii liberi formati prin actiunea radiatiei solare si care pot dauna pielii. Pentru o compresa racoritoare, se amesteca ceai verde cu putina branza de vaci sau iaurt si se formeaza o crema, care se lasa catva timp la rece, apoi se ung cu ea portiunile iritate ale pielii.
De indata ce crema se incalzeste, operatiunea se repeta inca o data sau de doua ori. Efectul dezinfectant poate fi sporit daca ceaiul verde se amesteca cu putin ceai de musetel.

Pentru intepaturile persistente ale unor insecte se pot aplica direct pe locul intepaturii frunze de ceai oparite, dupa ce s-au racit putin, apoi se lasa sa actioneze. Ele calmeaza efectiv mancarimile chinuitoare.

Informatiile au fost preluate din cartea "Ceaiul verde. Alinare pentru trup si suflet", trad de Walter Fotescu, Bucuresti, Editura Niculescu, 2005, www.niculescu.ro