Cafeina provoaca infertilitate?

Cafeaua face ba rau, ba bine... Nu mai stii nici tu ce sa crezi! Majoritatea expertilor sunt de parere ca in cazul unui om sanatos, cafeina consumata cu moderatie nu face rau. Dar, oare afecteaza ea fertilitatea femeilor si a barbatilor?
Cafeina afecteaza fertilitatea femeii. Este adevarat?

Numeroase studii sustin ca un consum, chiar moderat de cafea sau alte bauturi care contin cafeina poate afecta fertilitatea femeilor, facand destul de dificila posibilitatea de a ramane insarcinate. Adevarul este ca nimeni nu poate sustine cu certitudine ca bauturile cafeinizate reduc sansele de a concepe un copil.

1993 - s-a efectuat un studiu care a comparat un grup de femei consumatoare de cafea cu un altul in care au fost incluse femei care nu obisnuiesc sa consume cafea. Rezultatele au aratat ca femeile care au consumat putin peste cantitatea indicata ca fiind moderata (3 cesti de cafea/zi inseamna moderat sau 300 mg) si-au redus sansele de a concepe un copil cu pana la 27%. Cercetatorii au analizat in acest studiu timpul necesar unei femei pentru a ramane insarcinata.

Noutatea pe care au constatat-o expertii in urma acestui studiu este aceea ca pana si un consum moderat de cafeina are un efect negativ asupra fertilitatii. Prin urmare, femeile care au consumat 1-2 cesti de cafea zilnic si-au redus sansele de a ramane insarcinate cu pana la 10%.


1998 - un alt studiu prin care s-au monitorizat 430 de cupluri timp de 3 ani de zile a demonstrat ca efectele cafeinei nu ar fi atat de puternice. Femeile care au consumat intre 300 - 700 mg de cafeina si-au redus cu doar 12% sansele de a ramane insarcinate. Subiectii care au depasit 700 mg de cafeina/zi prezinta cu 37% mai putine sanse de a concepe un copil. Astfel, expertii au presupus ca un consum sub 300 mg de cafeina/zi este aproape inofensiv, deoarece majoritatea studiilor efectuate nu au constatat schimbari semnificative la acest nivel de cafeina.

De obicei, aceste studii referitoare la stilul de viata si fertilitate sunt adesea criticate pentru ca nu iau in considerare toti factorii asociati. Cercetatorii de la Universitatea Harvard sustin ca nu exista nicio dovada concludenta ca bauturile cafeinizate reduc din sansele de a concepe un copil. De exemplu, o alta cercetare in domeniu a aratat ca in cazul fumatorilor, cafeina nu afecteaza fertilitatea mai mult decat o face tutunul (cafeina este metabolizata mai rapid de catre fumatori).

Asadar, ce sa mai credem? Poate ca cel mai indicat este sa ne bazam pe propria noastra judecata.
Daca de cateva luni incerci fara succes sa ramai insarcinata si ai renuntat deja la alcool si tutun, poate ca ar fi bine sa limitezi si consumul de cafeina (cafea, sucuri, ciocolata) la mai putin de 300 mg/zi.


Cafeina afecteaza si fertilitatea barbatilor?

Numeroase studii au fost efectuate in laborator, prin amestecarea cafeinei cu mostre de sperma, insa in viata reala efectele cafeinei s-ar putea sa fie cu totul altele si rezultatele obtinute sa nu fie tocmai veridice.

Studiile stiintifice arata ca mai mult de 2 cesti de cafea pe zi pare sa aiba efecte negative asupra fertilitatii femeii (are nevoie de mai mult timp pentru a ramane insarcinata), insa creste mobilitatea si viabilitatea spermei.


Ce continut de cafeina au bauturile si alimentele?

Aproximativ 75% din aportul de cafeina este luat prin consumul de cafea, 15% prin cel de ceai, 10% din sucuri si 2% din ciocolata. Cafeina este un ingredient destul de frecvent folosit, iar cele 300 mg/zi le consumi mai repde decat te-ai fi gandit.
Iata o lista de produse care contin acest ingredient stimulant si gramajul ei. Ciocolata si ceaiul mai contin si alte substante stimulante pe langa cafeina: teofolina si teobromina, cu efecte necunoscute asupra fertilitatii.

240 ml cafea fiarta = 65-135 mg cafeina;
240 ml cafea instant = 60-85 mg cafeina;
1 espresso = 30-50 mg cafeina;
350 ml cafea Starbuck = 376 mg cafeina;
240 ml ceai negru = 20-110 mg cafeina;
240 ml ceai verde = 30-35 mg cafeina;
240 ml ice tea = 10-50 mg cafeina;
240 ml ceai instant = 25-30 mg cafeina;
240 ml cacao = 5-30 mg cafeina;
350 ml Coca cola = 34 mg cafeina;
350 ml Cola light = 45 mg cafeina;
350 ml Pepsi = 38 mg cafeina;
350 ml Pepsi light = 36 mg cafeina;
350 ml Mountain Dew = 55 mg cafeina;
350 ml Sprite, 7-Up = 0 mg cafeina;
28 g ciocolata cu lapte = 1-15 mg cafeina;
28 g ciocolata neagra = 15-35 mg cafeina;
1 cutie de bautura energizanta = 80 mg cafeina;

Vreo 2 cesti de cafea, o cutie de cola si un baton de ciocolata si deja ai depasit cele 300 mg indicate.
Asadar, daca intentionezi sa ramai insarcinata incearca sa eviti pe cat posibil cafeina. Multe dintre femei dezvolta o aversiune fata de cafeina cand sunt insarcinate, asa ca s-ar putea sa-ti fie chiar simplu sa renunti la ea.